Războiul hibrid în România. Cine a împins Armata să devină ciuca bătăilor publice?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform definiţiei prezentate pe site-ul revistei Serviciului Român de Informaţii, războiul hibrid „reprezintă o interacţiune dinamică între elemente de hard power (consolidarea forţelor militare, dispunerea de forţe şi capabilităţi militare în zone de conflict, finanţarea unor mişcări separatiste, activităţi de destabilizare şi subminare a securităţii unui stat sau regiuni) şi soft power

(menţinerea unei dependenţe economice sau energetice, aplicarea de sancţiuni economice, derularea unor campanii de propagandă, dezinformare şi influenţare, derulare de atacuri cibernetice, etc.)”.

De asemenea, Ştefan Oprea, în Monitorul Apărării Naţionale, punctează faptul că orice stat sau areal geografic, care stă în calea intereselor actorilor globali, statali sau non-statali, poate fi vizat şi deveni ţintă pentru orice tip de acţiune hibridă, iar printre caracteristicile care pot contura conjunctura şi ansamblul de acţiuni se numără: exploatează vulnerabilităţile naţionale în plan politic, militar, economic, social, informaţional şi al infrastructurii; poate fi iniţiat şi desfăşurat atât de state cât şi de structuri non-statale; exploatează înţelegerea deficitară a acţiunilor pentru a face atacurile mai puţin „vizibile”; foloseşte atacurile mai puţin vizibile pentru a fi greu de detectat şi se bazează deseori pe tehnologia digitală de diseminare a informaţiilor etc.

În România, de câteva luni de zile partidele politice, preşedintele ţării, premierul, cei mai importanţi lideri politici, precum şi cele mai importante instituţii ale statului român au devenit ţinta unor ample acţiuni de decredibilizare şi de vulnerabilizare desfăşurate mai mult sau mai puţin la vedere.

Cei care au dat foc primii la casă sunt „crizatorii” de la USR, care la începutul lunii septembrie au decis să rupă alinţa de guvernare în urma unui conflict destul de violent cu premierul Florin Cîţu, cel care anterior fusese extrem de bine terfelit şi vulnerabilizat la nivel de imagine în mass-media, ca urmare a dezvăluirilor privind trecutul acestuia în Statele Unite.

Iar din acel moment România a fost aruncată cu totul în haos. Klaus Iohannis s-a prăbuşit în sondajele de opinie, iar tot mai multe voci din mass-media instigă partidele din opoziţie să declanşeze procedurile de suspendare a acestuia din funcţie ca o soluţie pentru deblocarea crizei politice, principalul partid aflat la guvernare este în pragul sciziunii şi, în funcţie de deciziile politice pe care le vor lua în următoarea perioadă, anume dacă vor spijini sau nu guvernul pe care şi-l doreşte Iohannis, este posibil ca umbra rece a dezbinării să-şi facă loc şi în interiorul PSD sau al USR.

Nu doar clasa politică a fost luată la ţintă şi supusă unui tir complex de atacuri informaţionale, mediatice şi instituţionale menite să o destabilizeze şi să o decredibilizeze complet, ci şi două dintre cele mai respectate şi apreciate instituţii în care românii au extrem de multă încredere.

Biserica Ortodoxă Română şi Patriarhul Daniel au fost recent subiectul unui reportaj extrem de controversat, care s-a viralizat cu viteza luminii în mediul on-line (peste 3 milioane de vizualizări). Materialul realizat de jurnaliştii de la Recorder a adus numeroase acuzaţii şi a încercat să demonstreze faptul că BOR "şi-a construit un adevărat imperiu financiar ale cărui mecanisme de funcţionare rămân în parte necunoscute pentru muritorii de rând şi pentru instituţiile de control ale statului". La scurt timp de la publicare, autorii au fost nevoiţi să revină şi să facă o serie de rectificări şi clarificări, dar şi să recunoască public faptul că materialul care a devenit popular pe tot internetul conţine o serie de  „greşeli de documentare”. Obiectivul a fost, însă, atins, iar imaginea BOR a fost serios afectată într-un moment în care încrederea românilor, majoritatea creştini ortodocşi, în instituţiile politice este din ce în ce mai scăzută.

Desemnarea generalului Nicoale Ciucă, fostul şef al Statului Major al Apărării, pentru funcţia de prim-ministru a adus recent Armată Română, o altă instituţie cu un nivel de încredere foarte mare în rândul populaţiei, în lumina orbitoare a reflectoarelor. În scenariul în care generalul Ciucă va reuşi să strângă în Parlament majoritatea necesară pentru învestirea unui guvern, propulsarea acestuia într-o funcţie eminamente politică nu va duce la instituirea „dicaturii militare”, aşa cum susţin foarte multe voci publice, în schimb va vulnerabiliza iremediabil imaginea Armatei Române pe termen foarte lung.

Pentru că generalul Ciucă, dacă va ajunge pe scaunul de prim-ministru de la Palatul Victoria, nu va trebui să gestioneze doar pandemia sanitară şi să impună alte restricţii sau măsuri nepopulare, precum restrângerea drepturilor şi liberatăţilor garantate de către Constituţie, dacă situaţia o va impune, ci va trebui să gestioneze şi o serie de alte probleme de natură socială sau economică.

Deteriorarea nivelului de trai al românilor, în contextul crizei economice, incapacitatea unor categorii sociale de a face faţă valului uriaş de scumpiri, gestionarea procesului extrem de dificil de absorbţie a fondurilor europene, nemulţumirile privind veniturile salariale sau cele privind nivelul pensiilor sau al alocaţiilor, precum şi eventualele măsuri economice nepopulare pe care guvernul Ciucă ar putea să fie obligat să le impună nu vor mai fi decontate de către PNL sau de partidele care se vor afla la guvernare, ci vor fi încasate direct de către Armată.

Pe de altă parte, Nicoale Ciucă nu este un simplu general al Armatei Române. Acesta a participat la o serie de exerciţii şi misiuni desfăşurate sub egida NATO, precum cele din Bosnia şi Herţegovina, Afganistan sau Irak. Deci, generalul Ciucă nu reprezintă doar imaginea Armatei Române, ci şi imaginea NATO în România. Prin urmare, toate acţiunile sale în funcţia de prim-ministru nu vor afecta doar imaginea Armatei, ci şi pe cea a Organizaţiei Nord Atlantice.

Or, conform ultimului sondaj de opinie realizat de către institutul INSCOP, în cea de-a doua parte a lunii septembrie, încrederea românilor în instituţiile internaţionale, precum Uniunea Europeană sau NATO, a scăzut dramatic în ultimele trei luni de zile. Astfel, dacă în luna martie încrederea în NATO era de 49,4% şi crescuse puternic în luna iunie la 59,3%, în septembrie aceasta s-a prăbuşit la 47%.

Iar în contextul în care guvernul condus de generalul Nicoale Ciucă va fi obligat să adopte măsuri sociale şi economice nepopulare, este de aşteptat ca încrederea românilor în NATO să se erodeze şi mai mult. Or, într-un scenariu de forţă majoră, în care integritatea teritorială a ţării va fi ameninţată, iar România va fi nevoită să solicite activarea articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic (conform articolului, un atac asupra unui stat al Alianţei va fi considerat un atac asupra tuturor membrilor), cum vor fi privite trupele NATO de către români – ca eliberatoare sau ca asupritoare? (în treacăt fie spus, adepţii armatei europene, care în opinia lui Jens Stoltenberg riscă să slăbească şi să divizeze Alianţa Nord-Atlantică, şi-au şi început deja apostolatul în cadrul audierilor din comisiile de politică externă de săptămîna trecută).

În timp ce românii sunt preocupaţi de grija zilei de mâine şi de efectele pandemiei, iar liderii de la vârful statului se luptă pe viaţă şi pe moarte pentru a înşfăca o halcă cât mai mare din ciolanul puterii, în România războiul hibrid pentru destabilizarea şi vulnerabilizarea statului este în plină floare. Nu ştim cine i-a garantat preşedintelui Klaus Iohannis că desemnarea unui general al Armatei Române pentru funcţia de prim-ministru nu prezintă riscuri pentru securitatea naţională, însă acesta cu siguranţă ar trebui arestat şi condamnat pentru înaltă trădare. Iar generalul Ciucă, dacă iubeşte şi respectă uniforma militară şi statul român, ar trebui să îşi depună urgent mandatul de premier.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite