Râsu’ la Nixon şi Băsescu

Ştim cu toţii că Traian Băsescu e  un  tip ludic. Râde mereu şi glumeşte, miştocăreşte. Uneori chiar  îi reuşeşte. Ba,  îmi aminteşte de o vizită neoficială a lui Richard Nixon la Bucureşti, pe vremea când acesta nu era nimic, anterioară deci mandatului.

Fusese primit la Ministerul  Comerţului Exterior, la ”coada lui Mihai Viteazul”, şi la ieşire, câţiva curioşi care se aflau acolo, au bulucit  pe el. Eu tocmai  luasem o plasă de la  o întîlnire, la ceas la Universitate, când am văzut  îmbulzeala. M-am alăturat lor. Ei bine, în cele 5-6  minute cât a durat ”duşul de mulţime” strângând mâini şi zâmbind cu acel surâs electoralseducător, carismatic, Nixon a făcut  o seamă de glume aplicate. Lucru care m-a convins că e un  ins spontan, vesel şi inteligent. Doar a fost, printre altele, avocatul lui Malaxa ”al nostru” după naţionalizare... De pildă, după ce a strâns  mîinile celor care se aflau pe drepta  maşinii sale, a vrut să se retragă, să intre în limuzină. Protestele celor de  pe stânga, unde eram şi eu,  l-au făcut să revină -  aşa am dat şi eu mâna cu el - şi să exclame spontan: ”Corect, fără discriminări între stânga şi dreapta..!

Revin la  ”nixonul” nostru mioritic şi constat că uneori  e foarte spiritual. Când  nu e grobian... Mă gândeam că pentru un ins detaşat de alegeri ca mine, care nu prea mai am chef să votez cu nimeni, fără discriminări între dreapta şi stânga, mi-e scârbă şi de centru şi de posterior... de toţi politrucii noştri -  mă gândeam, zic, că glumele  preşedintelui privind desemnarea primului ministru post-electoral  au fost bune.Pentru mine care  pun adesea umorul mai presus de  orice. Eu le-am gustat.

Pentru cine a uitat, precizez, amintesc că lista glumeaţă a preşedintelui era populată cu Năstase, Tăriceanu, Voiculescu... Mişto. Dar, numai pentru mine. Şi, dacă eram într-o discuţie privată, ca pe vremea Rapidului. Numai că, Prezidentul era la o  conferinţă de  persă. Era cu câteva zile  înainte de  alegeri. Alegeri cruciale, tensionate. Mai ales de  temerea unei părţi a românilor  pentru o posibilă revenire a UDMR  ca decisivă în Parlament şi-n sferele puterii. Disperarea e  mare. E de la Vlădică Nixon la  Opincă...nu prea mai e loc de glume. Ei bine, din ipostaza de  preşedinte  al ţării, până şi mie ludic prin esenţă, mi-ar fi fost greu să glumesc. Pe orice temă. Starea naţiunii, a ţării, nu permite un zâmbet măcar... Cum să mă joc, să râd, să glumesc cu problemele care ţin de viitorul  ţării?            

A venit frigul, scumpirile nu mai pridiesc, carburantul, carburanţii, mâncarea, porcul festiv...Românul e disperat. Purceaua e moartă-n coteţ iar  Preşedintele SE râde...

P.S. Făcând asocierea Nixon  - Băsescu cineva ar putea  insinua că, în subtext  aş induce, m-aş referi la  un Watergate românesc. Nu mă refer. Sper...