Răspunsul USR referitor la situaţia din filiala Ilfov

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biroul de presă al USR mi-a trimis un drept a replică faţă la articolul „Congres USR cu foşti membri PSD, PNL, nostalgici comunişti, neveste şi demisii“, pe care îl public în întregime.

Biroul Judeţean USR Ilfov are de făcut următoarele precizări:

Considerăm că este lipsit de etică faptul că jurnalistul Daniel Gorgonaru nu-şi avertizează cititorii că a fost membru al USR Ilfov şi că a susţinut, moral, un candidat pentru preşedinţia filialei, care a pierdut alegerile. La fel ca toate filialele USR şi cea din Ilfov se bucură de autonomie. Alegerile de la USR Ilfov au fost libere, iar cei mai mulţi membri au optat pentru actuala formulă de conducere.

Autorul articolului, Daniel Gorgonaru, a fost membru al USR Ilfov timp de 3 luni, din octombrie până în ianuarie, unde ar fi dorit să joace un rol mai important pe care nu l-a obţinut în urma unor decizii interne care aveau legătură cu gestionarea resurselor umane şi materiale ale filialei.

Înainte de şedinţa Conferinţei Judeţene USR Ilfov, domnul Daniel Gorgonaru a solicitat Biroului Judeţean dreptul de a participa la şedinţă în calitate de jurnalist. Biroul Judeţean a hotărât să respingă solicitarea domnului Gorgonaru. Permisiunea ar fi creat o discriminare între jurnalişti prin favorizarea unuia dintre ei, care a fost şi membru al USR. 

Toţi membrii actuali ai USR Ilfov, fără excepţie, au trecut prin filtrul de integritate al USR, fiindu-le verificate CV-ul şi trecutul politic. Actualul preşedinte al Biroului Judeţean USR Ilfov, domnul Ciprian Necula, a fost un simplu membru PNL în perioada 2006-2009, fără nicio funcţie de conducere în partid, implicarea sa în activitatea PNL fiind punctuală, în câteva proiecte clar definite. În plus, în ultimii 6 ani, nu a mai fost implicat în nicio activitate politică.

Pentru a sugera posibile aranjamente, autorul articolului vorbeşte despre „algoritmul greu de înţeles după care s-a decis numărul delegaţilor. Din totalul de 40 de delegaţi, 10 au fost din filiala Popeşti-Leordeni, adica 25%. Această filială a luat în alegerile parlamentare 3.000 de voturi şi a avut 10 delegaţi, în timp ce Buftea a luat tot 3.000 de voturi şi a avut trei delegaţi”. În realitate, Buftea a avut doar 809 voturi, deci norma de reprezentare a fost respectată.

Dl Gorgonaru a afirmat că a încercat să obţină o poziţie oficială referitoare la situaţia din Ilfov de la secretarul general Cristian Ghica. Daniel Gorgonaru a discutat în câteva rânduri cu Cristian Ghica  – e drept că în dubla sa calitate, de jurnalist şi de persoană implicată în USR Ilfov- aşa că nu putem spune cu exactitate dacă secretarul general a vorbit cu ziaristul sau cu politicianul.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite