De fapt, răspunul acordat de ministrul de resort este un copy-paste după un comunicat de presă publicat pe site-ul CNADR în data de 7 mai 2021. Voi cita câteva paragrafe relevante pentru solicitarea formulată atât la Ministerul Transporturilor, cât şi la Ministerul Culturii (care nu a acordat niciun răspuns până la momentul actual):
 
CNAIR a reuşit, printr-un efort conjugat al arheologilor şi inginerilor din cadrul Serviciului de proiectare, reconfigurarea nodului rutier din zona Sutor, astfel încât să nu fie afectată latura de nord-est a castrului roman. Prin această modificare, s-a respectat şi solicitarea adresată de către Comisia Limes de a nu afecta castrul roman, care este propus a fi inclus în patrimoniul UNESCO.
 
După semnarea contractului de lucrări în 2020, au fost extinse şi prospecţiunile geofizice în exteriorul castrului. Hărţile rezultate în urma prospecţiunilor geofizice au relevat noi structuri arheologice precum cuptoare romane utilizate pentru arderea ceramicii/obiectelor din ceramică.
 
Secţiunea de drum roman care deservea castrul roman, pusă în evidenţă ca urmare a cercetării arheologice, se păstrează în condiţii foarte bune, deoarece a fost acoperită de un strat de aluviuni rezultat în urma unei inundaţii masive, probabil din aceeaşi perioadă cu funcţionalitatea drumului. Un alt tronson de drum roman, care face legătura între satele Nădăşelu şi Şardu, a fost dezvelit pe o lungime considerabilă, de aproximativ 150-200 m, însă starea de conservare este precară.”