Rareş Bogdan taie elanul lui Ciolacu: Klaus Iohannis nu va da premier către PSD în următorii 4 ani şi jumătate

Rareş Bogdan taie elanul lui Ciolacu: Klaus Iohannis nu va da premier către PSD în următorii 4 ani şi jumătate

Rareş Bogdan

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, susţine că preşedintele Klaus Iohannis nu va mai desemna niciun premier de la PSD până la finalul mandatului. Rareş Bogdan le recomandă celor de la PSD să îşi facă planuri pe termen lung şi să gândească o strategie pentru următorul ciclu electoral: 2024-2028.

Ştiri pe aceeaşi temă

”În cazul în care n-ar fi avut un astfel de plan m-aş fi gândit că cei de la PSD şi ALDE nu mai fac politică. Este normal ca opoziţia să îşi dorească să răstoarne puterea. Eu vă spun că în următorii 4 ani şi jumătate PNL-ul va da premierul. Că se supără unii, că nu le convine, asta este realitatea.

Nu înţeleg exact poziţia domnului Tăriceanu. El are un discurs de opoziţie, dar au încă oameni în Guvern, au oameni în poziţii cheie din domeniul Energiei. Oamenii lui Chiţoiu, Gerea sau Tăriceanu conduc în continuare domeniul energetic.

Puteam să îi schimbăm, dar la învestirea în funcţie, PNL nu a avut numărul de voturi necesare, iar noi am fost votaţi şi de alte grupuri politice. Practic, PNL-ul guvernează împreună cu alte 7 grupuri politice.

Pentru PSD urmează 4 ani şi jumătate de guvernare PNL. Ei ar trebui să gândească planuri pe termen lung, să preia modelul chinezesc, atât de drag lor şi să gândească pentru următorul ciclu electoral. O spun pentru a treia oară: cât timp va fi Klaus Iohannis la Cotroceni, PSD nu va da premierul”, a spus Rareş Bogdan, la Antena 3.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: