Raportul Comisiei SIPA, adoptat de Parlament: Monica Macovei şi Dan Tăpălagă, în arhiva DGPA fără certificatul de acces la informaţii clasificate

Raportul Comisiei SIPA, adoptat de Parlament: Monica Macovei şi Dan Tăpălagă, în arhiva DGPA fără certificatul de acces la informaţii clasificate

Europarlamentarul Monica Macovei.

Parlamentul a adoptat miercuri, cu 166 de voturi „pentru”, 54 de voturi „împotrivă” şi patru abţineri, raportul Comisiei SIPA cu privire la desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie (DGPA), în care se arată că ministrul Justiţiei din 2005, Monica Macovei, alături de consilierul său, jurnalistul Dan Tăpălagă, au pătruns în arhivă, fără a avea acces la informaţiile clasificate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Parlamentul a adoptat miercuri raportul Comisiei SIPA ce prevede desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie (DGPA). Potrivit raportului, Comisia a avut 19 şedinţe şi au fost invitate la audieri 57 de persoane, dintre care patru au răspuns solicitării prin scrisori, iar şapte nu au dat niciun răspuns.  De asemenea, au fost trimise 71 de adrese către 21 de instituţii ale statului pentru a fi puse la dispoziţia Comisiei documente.

Astfel, SRI, Ministerul Justiţiei, Ministerul Aprării şi Serviciul de Protecţie şi Pază nu au răspuns acestor solicitări.

Aceeaşi sursă arată că, din declaraţiile făcute de persoanele audiate în Comisie, a rezultat faptul că decizia de desfiinţare a Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie (DGPA) a fost luată de către ministrul Justiţiei de la acea vreme, Monica Macovei.

De asemenea, raporul arată că Hotărârea de Guvern nr. 127/2006 privind desfiinţarea DGPA a fost “iniţiată cu siguranţă de ministrul Justiţiei”.

Tot din declaraţiile persoanelor audiate, Comisia a stabilit că “doamna Luisa Monica Macovei, ]n luna ianuarie 2005, însoţită de domnul Dan Nicolae Tăpălagă, s-a prezentat la sediul adinistrativ al DGPA, unde, sub pretextul efectuării unui control (...) a sigilat unul sau două fişete cu arhiva din... cel de la etajul 2 din încăpere, două fişete, cred, de arhivă, cu sigiliul  Domniei Sale. A urcat la etaj, ne-a solicitat să deschidem să vadă integritatea documentelor, am arătat-o”.

De asemenea, se arată că Macovei şi Tăpălagă nu deţineau la acea vreme certificat ORNISS, care le oferea posibilitatea de a avea acces la informaţii clasificate.

Şi foştii miniştri ai Justiţiei din acea perioadă, Cătălin Predoiu şi Mona Pivniceu, “au manifestat preocupare pentru conservarea fondului arhivistic al DGPA, însă demersurile acestora nu au avut finalitate”, mai notează Comisia în raport.

În raportul seaparat trimis de PNL către Birourile permanente reunite ale Parlamentului, se arată că: “în vederea realizării scopului pentru care a fost instituită Comisia, s-a procedat la solicitarea de informaţii de la instituţiile şi autorităţile publice descries în anexa II a raportului dar şi la audierea unor persoane, Din răspunsurile primite, cât şi din modul în care au fost conduse audierile persoanelor invitate în faţa Comisiei, nu s-a desprins nicio concluzie relevantă realizării scopului Comisiei".

Raportul final va fi trimis către CSAT, SRI, Ministeul Justiţiei şi Parchetul de pe lângă Înaşta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru dispunerea de măsuri cu privire la competenţa fiecărei instituţii.

Deputatul ALDE Varujan Vosganian a afirmat, miercuri, în timpul dezbaterilor privind adoptarea raportului Comisiei SIPA, că îşi manifestă regretul pentru USR, care se revendică a fi un partid al generaţiei tinere, dar face „apologia structurilor de forţă” şi încalcă drepturile omului, iar PNL s-a transformat într-un partid slugarnic. În replică, preşedintele USR, Dan Barna, a spus că l-a apreciat pe Varujan Vosganian, dar numeşte „o bătaie de joc” afirmaţiile acestuia la adresa USR. Totodată, deputatul PMP Robert Turcescu a numit Comisia SIPA un „fâs”, care a pierdut timpul şi a numit raportul „o mizerie".

citeste totul despre: