Raportor ONU, despre România: Negarea, corupţia şi lipsă de răspundere a autorităţilor au ajuns în centrul atenţiei, de o manieră dramatică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raportorul special al ONU pe probleme de sărăcie extremă şi drepturile omului, Philip Alston. FOTO UNICEF România
Raportorul special al ONU pe probleme de sărăcie extremă şi drepturile omului, Philip Alston. FOTO UNICEF România

Raportorul special al ONU pe probleme de sărăcie extremă şi drepturile omului, Philip Alston, a criticat dur, miercuri, într-o conferinţă de presă, autorităţile de la Bucureşti pentru modul cum tratează persoanele ce trăiesc într-o sărăcie extremă, în special cetăţenii de etnie romă.

„Mulţi oficiali români sunt într-o stare de negare în ceea ce priveşte gradul mare de sărăcie din ţară, deşi 40% din populaţie este afectată de acest fenomen, iar 34,1% dintre copii suferă de lipsuri materiale extreme“, a afirmat, miercuri raportorul special al ONU pe probleme de sărăcie extremă, Philip Alston, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul misiunii pe care a avut-o în România începând din 2 noiembrie, că a transmis deja un raport Guvernului, iar raportul final va fi prezentat în vara anului viitor.

„Este o perioadă foarte dificilă şi tragică pentru România în urma incendiului din clubul Colectiv, din 30 octombrie. Însă,  această perioadă se poate dovedi a fi şi una de reînnoire“, a spus Philip Aslon.

„Răspunsul României la sărăcia cu care se confruntă mulţi dintre cetăţenii săi dă dovadă de aceleaşi patologii. Mulţi oficiali sunt într-o stare de negare în ce priveşte gradul de sărăcie în ţară şi discriminarea celor aflaţi în sărăcie extremă, în special romii“, a mai arătat arătat raportorul ONU, care a precizat că România stă foarte prost şi la capitolul servicii publice.

„Serviciile publice, în special acelea ce vizează populaţia mai săracă, dar nu numai sunt în general, la cel mai scăzut nivel din Europa, raportat la o serie de indicatori“, a mai punctat reprezentantul ONU.

Alston a vorbit şi despre discriminarea la care este supusă comunitatea romă, dar şi problemele cu care se confruntă aceasta. „Numărul femeilor rome care mor în timpul sarcinii sau la scurt timp după ce nas este de 15 ori faţă de cel al femeilor nonrome“, a atras atenţia raportorul ONU. În plus, acesta a menţionat că: „Stereotipurile generatoare de prejudecăţi sunt foarte frecvente, chiar şi la nivelul unor înalţi oficiali guvernamentali“.

Raportorul ONU a criticat abuzurile făcute de poliţişti

Am vizitat Secţia 10 de Poliţie şi am discutat cu mai mulţi oficiali MAI. Ei au spus că vor să elimine abuzurile, şi nu am motive să mă îndoiesc de asigurările lor, dar în realitate văd un sistem care facilitează abuzurile. Oamenii pot fi duşi uşor la poliţie pentru a da o declaraţie, iar poliţistul poate hărţui un cetăţean după bunul plac. M-am uitat la registru şi era trecută ora când au venit oamenii, dar nu se ştia când au plecat, pentru că nu se trecea şi ora de ieşire din secţie", a explicat raportorul ONU.

Philip Alston s-a declarat nemulţumit şi modul în care se poate face o plângere pentru abuzul unui poliţist, considerând că procedura este greoaie. „La fel, există şi un sistem de a depune plângere împotriva poliţistului, dar eu nu aş folosi niciodată această procedură. În primul rând, trebuie să mergi la superior, dar după ce ai mâncat bătaie de la poliţist, sigur nu mai vrei bătaie şi de la superior, apoi trebuie să ajungi la procuror. Tot ce trebuie să faci este să mergi la Institutul de Medicină Legală să obţii un certificat că ai fost bătut, după care să îţi angajezi un avocat. Dar au fost formulate peste 3.000 de plângeri contra abuzurilor poliţiei, 40 dintre ele au fost judecate şi doar 4 dintre ele au dus la condamnări“, a explicat raportorul ONU.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite