Ramona Mănescu, propusă la Transporturi: „Mă onorează încrederea acordată de premierul Victor Ponta“

Ramona Mănescu,
propusă la Transporturi: „Mă onorează încrederea acordată de premierul Victor
Ponta“

Europarlamentarul PNL, Ramona Mănescu FOTO Mediafax

Europarlamentarul Ramona Mănescu, una dintre propunerile înaintate de PNL pentru funcţia de ministru al Transporturilor, s-a arătat „onorată“ de încrederea acordată de colegi, dar şi de premierul Victor Ponta, având în acelaşi timp cuvinte de laudă la adresa contracandidatului său, deputatul Nini Săpunaru.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Pe mine mă onorează încrederea colegilor mei, pe de altă parte încrederea pe care mi-o acordă premierul Victor Ponta. Sigur că e o misiune foarte grea, nu pot să fac pronosticuri cu privire la opţiunea domnului Băsescu. Aşteptăm şi vom vedea. “, a declarat aceasta, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV.

Întrebată ce anume o recomandă pentru portofoliul Transporturilor, Mănescu a replicat: „Am cel puţin curajul, voinţa, energia şi îmi pun la dispoziţie experienţa în relaţia mea cu toate instituţiile europene.“

„Eu cred că Biroul Politic a ţinut cont de experienţa mea la nivel european, probabil şi de experienţa mea politică în cadrul partidului, dar şi abilităţile diplomatice. Poate sunt necesare într-un moment ca acesta, destul de dificil.“

Totodată, întrebată ce viziune are pentru proiectele aflate în derulare la Ministerul Transporturilor, Ramona Mănescu a preferat să evite un răspuns, motivând că astfel de discuţii sunt premature.

„Aştept să se urmeze calea constituţională cu privire la desemnarea mea. Cred că ne-am grăbi dacă am începe să discutăm despre proiectele din cadrul Ministerului Transporturilor, mai ales că nu m-am instalat. Deocamdată aştept să urmeze procedura, cum este absolut normal şi apoi vă transmit şi ce consilieri am, ce viziune am.“, a afirmat europarlamentarul PNL.

În ce priveşte influenţa soţului său, Rareş Mănescu, la nivel de partid, ea a preferat să se abţină de la comentarii.

„Comentatorii pot spune orice, părerea fiecăruia nu am de gând să o comentez. Mă bucur că sunt soţia lui Rareş Mănescu“, a arătat ea.

Ramona Mănescu a avut cuvinte de laudă şi la adresa principalului ei contracandidat, Nini Săpunaru, despre care a spus că este „un liberal vechi, un om cu experienţă“ pe care îl apreciază.

„M-aş fi bucurat să fie ministrul Transporturilor“, a conchis ea.

  Materiale pe aceeaşi temă:

 Nini Săpunaru, propunerea lui Crin la Transporturi: „Ştiu ce am de făcut la minister. Am un scenariu de război“

Ponta: „Aştept de la PNL o persoană cu experienţă politică şi cu imagine foarte bună pentru Transporturi“

Roşca Stănescu, despre propunerea Ramonei Mănescu la Transporturi: „Este un act de sacrificiu pentru Victor Ponta“

Criteriul PNL pentru funcţia de ministru: influenţa în partid. Cine este Ramona Mănescu

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările