Ramona Mănescu, către Barroso: „Executivul European să-şi justifice lipsa de obiectivitate în Raportul MCV”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul PNL Ramona Mănescu i-a adresat joi o întrebare scrisă preşedintelui CE, Jose Manuel Barroso, privitoare la conţinutul Raportului MCV, considerând că acesta cuprinde o serie de „inadvertenţe şi neadevăruri care necesită clarificări din partea Executivului European”.

„În primul rând, cred că este vital să aflăm, de la reprezentanţii Comisiei Europene, sursele de informare care au stat la baza elaborării acestui raport având în vedere faptul că este pentru prima dată când raportul nu a fost prezentat în prealabil Guvernului, în vederea corectării eventualelor erori. În ceea ce priveşte conţinutul documentului, consider că acesta exprimă multe îngrijorări alde CE, nejustificate. Un exemplu în acest sens ar fi numărul de Ordonanţe de Urgentă emise de guvern precum şi neutralitatea Avocatului Poporului. Deşi, doar în anul 2010, Guvernul Boc a emis peste 130 de Ordonanţe de Urgenţă, iar Avocatul Poporului, de la acea vreme, nu a făcut nimic în acest sens, Comisia Europeană nu a considerat că aceste aspecte sunt suficient de grave pentru a fi menţionate în rapoartele de ţară din acel an. De aceea, am cerut Executivului European să-şi justifice lipsa de obiectivitate în aceasta situaţie”, a precizat eurodeputatul PNL într-un comunicat de presă emis joi.

Liberala consideră că „deosebit de gravă” menţiunea Comsiei Europene care se referă la presupusele „presiuni” exercitate de presă asupra sistemului judiciar.

„Comisia Europeană trebuie să explice cu argumente şi dovezi clare cum poate exercita mass-media 'presiuni nejustificate şi acte de intimidare asupra sistemului judiciar' având în vedere că rolul presei este tocmai acela de a informa opinia publică. Presa trebuie să aibă libertatea de a face investigaţii jurnalistice şi a prezenta dovezi corecte şi obiective indiferent dacă acestea se referă la un cetăţean de rând sau la un magistrat. De asemenea, consider inacceptabil faptul că un raport de evaluare al Comisiei Europene, care ar trebui să fie clar, bine documentat şi foarte obiectiv, să cuprindă exprimări precum: 'hotărârile Curţii Constituţionale, par să fi fost publicate în timp util în Monitorul Oficial'”, se mai arată în comunicat.

Conform Regulamentului Parlamentului European, reprezentanţii Comisiei Europene au la dispoziţie 6 săptămâni pentru a răspunde unei întrebări scrise adresate de un eurodeputat.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite