Raluca Turcan: PNL va vota împotriva proiectului graţierii. PSD vrea să se aplice şi celor care acum sunt în afara penitenciarelor

Raluca Turcan: PNL va vota împotriva proiectului graţierii. PSD vrea să se aplice şi celor care acum sunt în afara penitenciarelor

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan. FOTO Mediafax

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, luni, că liberalii vor vota împotriva proiectului propus de PSD referitor la graţiere. Turcan a subliniat că ideea depopulării închisorilor este „ipocrit folosită“ de către PSD, urmărind să „aplice acest proiect şi oamenilor care în momentul de faţă sunt în afara penitenciarelor“.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Graţierea trebuie văzută ca o măsură de clemenţă şi PNL consideră graţierea ca o măsură de clemenţă. În acelaşi timp, proiectul propus de PSD nu rezolvă nici problema suprapopulării din penitenciare, nici problema legată de condiţiile de detenţie şi, în acelaşi timp, nu este văzută – aşa cum arată proiectul – ca o măsură de clemenţă, ci mai degrabă un subterfugiu pentru a favoriza din nou câţiva potentaţi politici. Aşadar, PNL, cu privire la proiectul de graţiere propus de PSD va depune amendamente prin specialiştii pe care îi avem în comisiile de specialitate, vom prelua o parte din amendamentele propuse de CSM, însă aşa cum se prefigurează proiectul graţierii propus de PSD merită să fie votat împotrivă şi PNL va vota împotriva proiectului graţierii aşa cum a fost el transmis”, a declarat Raluca Turcan, citată de News.ro
 
Liderul interimar al PNL a precizat că au mai fost depuse amendamente de către membrii PSD la proiectul iniţial al graţierii, dar acestea nu aduc îmbunătăţiri, ci „se ia în calcul salvarea celor care au fost condamnaţi pentru corupţie”. „După ce că nu era văzut ca un program de îmbunătăţire a condiţiilor de detenţie sau ca o măsură de clemenţă, vedem din nou că se ia în calcul salvarea celor care au fost condamnaţi pentru corupţie sau pentru activităţi asociate corupţiei. Nu putem să susţinem un asemenea demers al PSD şi se justifică încă o dată votul împotrivă”, a completat Turcan.
 
Liderul liberal susţine că PNL consideră că pentru a rezolva o parte din problemele cu care se confruntă oamenii din închisori şi întreg sistemul de detenţie este nevoie de investiţii în condiţiile din penitenciare.
 
„În plus, este nevoie de dublarea personalului de probaţiune şi, nu în ultimul rând, să se adreseze proiectul de graţiere celor care sunt cu adevărat în detenţie. Din ceea ce se prefigurează, PSD urmăreşte să se aplice acest proiect şi oamenilor care în momentul de faţă sunt în afara penitenciarelor şi să fie salavaţi deja oameni care nu se află în situaţie de detenţie, ceea ce înseamnă în mod clar că ideea depopulării penitenciarelor este ipocrit folosită”, a adăugat Turcan preizând că specialiştii în drept ai PNL vor depune amendamente la în comisii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: