Raluca Turcan: Ascunşi ca o grupare infracţională în biroul lui Liviu Dragnea, liderii PSD-ALDE au renunţat la votul Guvernului în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan spune că PSD şi ALDE au rămas fără majoritatea în Parlament, dovadă fiind faptul că au renunţat la restructurarea Guvernului, care trebuia să primească votul parlamentarilor.

„Coaliţia de Guvernare PSD-ALDE a rămas fără majoritate în Parlament! Nimic nu dovedeşte mai bine acest lucru decât faptul că Liviu Dragnea NU mai vine cu restructurarea Guvernului. A încercat să forţeze remanierea, a eşuat. Guvernul PSD-ALDE are oficial zilele numărate”, consideră Raluca Turcan.

Prim-vicepreşedintele PNL afirmă că, „astăzi, ascunşi ca o grupare infracţională în biroul lui Liviu Dragnea, liderii PSD-ALDE au renunţat la votul Guvernului în Parlament pentru că au constatat singuri că parlamentarii nu-i mai susţin”. 

„După trei propuneri de miniştri, care mai de care mai slabe şi mai inadecvate, acum renunţă la a cere votul Parlamentului. Pentru că nu mai au susţinere! Altfel, nu ar fi avut nicio reţinere ca în săptămâna mare să pângărească misiunea publică pe care o au ca să-şi pună lupii paznici la oi. Preşedintele Iohannis le-a arătat că îşi bat joc de ţară şi a demonstrat maximă responsabilitate pentru România şi români. De mâine vom avea iarăşi miniştri interimari, după ce Dragnea a perindat prin Guvern peste 70 de miniştri, în numai 2 ani şi jumătate. Ce au făcut ei pentru România? #NIMIC!”, mai scrie Raluca Turcan pe Facebook.

Turcan subliniază că „trebuie vot masiv de blam la #referendum şi România poate scăpa de gruparea care a confiscat ţara”.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că respinge remanierile celor trei miniştri, pentru că cele trei propuneri făcute nu sunt persoane potrivite pentru funcţia de ministru. Preşedintele a precizat că nu ia act nici de cele trei demisii până când nu ştie cu cine vor fi înlocuiţi aceştia. Klaus Iohannis a declarat că a avut o discuţie la telefon cu premierul Viorica Dăncilă, în care a rugat-o să vină cu alte propuneri sau cu propuneri de miniştri interimari.

Premierul Viorica Dăncilă va transmite în această seară preşedintelui Iohannis propunerile de numire a vicepremierului Ana Birchall, ministru interimar pentru portofoliul Ministerului Justiţiei, a ministrului Eugen Teodorovici, ministru interimar pentru portofoliul Ministerului Fondurilor Europene şi a ministrului Radu Ştefan Oprea, ministru interimar pentru portofoliul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, a anunţat Guvernul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite