Raluca Prună: Asistăm acum la o ofensivă care aduce aminte de o restauraţie. Îmi voi folosi vocea pentru a nu pierde ceea ce am câştigat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, atrage atenţia, într-o declaraţie făcută joi la un evenimet găzduit de ambasada Marii Britanii, că pe scena politică au loc mişcări care duc cu gândul la o restauraţie, ceea ce ar periclita câştigurile realizate în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei din ultimii ani.

„Asistăm acum la o ofensivă care aduce aminte de o restauraţie. Îmi voi folosi vocea pentru a nu pierde ceea ce am câştigat“ a declarat Prună, potrivit HotNews. Declaraţia a fost făcută joi la un eveniment găzduit de Ambasada Mării Britanii. 

Afirmaţia făcută de Prună vine în contextul în care apar mai multe semne că politicienii vor să încetinească luptă anticorupţie, precum proiectul de lege care ar acordă o super-imunitate avocaţilor, potrivit aceleiaşi surse.  

    

O posibilă semnificaţie a celor spuse de ministrul Justiţiei poate fi interpretată şi de faptul că premierul britanic David Cameron va găzdui pe 12 mai la Londra un summit anticorupţie, care îşi propune să accelereze acţiunile internaţionale de expunere, condamnare şi eradicare a faptelor de corupţie la toate nivelurile. Peste patruzeci de ţări, precum şi organizaţii internaţionale – ONU, Bancă Mondială, FMI, OCDE – au fost invitate la Londra să agreeze măsuri pentru probleme cum ar fi secretul corporativ, transparenţa guvernamentală, implementarea legislaţiei internaţionale privind actele de corupţie şi consolidarea instituţiilor internaţionale din domeniu. 

„Marţea neagră se întoarce“ 

Surse din PSD au povestit pentru „Adevărul“ că mai mulţi parlamentari ai partidului pregătesc o nouă ofensivă împotriva legislaţiei penale. „Aşa cum ştiţi, Valeriu Zgonea a refuzat să pună pe ordinea de zi proiectele de lege care ciuntesc Codul Penal, Codul de Procedură Penală, legea incompatibilităţii şi altele. Cu Ponta ar fi mult mai uşor, pentru că el nu are nimic de pierdut“, a spus un vicepreşedinte al PSD pentru „Adevărul“. Aceleaşi surse susţin că Marius Manolache ( finul lui Victor Ponta) şi Cătălin Rădulescu sunt cei mai vocali parlamentari ai PSD împotriva Justiţiei. În acest moment, în sertarele Parlamentului zac nu mai puţin de 20 de proiecte legislative de modificare a legislaţiei penale – majoritatea semnate de aleşi PSD şi UNPR, unele dintre ele chiar de către Marius Manolache.

„În partid se vorbeşte că Manolache şi Rădulescu vor veni cu un proiect nou, prin care parlamentarii să nu mai fie asimilaţi funcţionarilor publici“, spun sursele citate. Asta ar însemna să scape de un întreg articol din Codul Penal. Mai exact, să nu mai poată fi acuzaţi de corupţie, trafic de influenţă sau abuz în serviciu. Cătălin Rădulescu, deputatul PSD care orchestrează ofensiva antijustiţie, este comndamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru „dare de mită şi operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia“, adică exact prevederile pe care le vrea modificate.

„De doi ani de zile sunt blocate la Comisia Juridică modificarile la Codul Penal. Valeriu Zgonea le blochează. Astea sunt abuzurile care se fac în România de aceşti nemernici de procurori. Toţi parlamentarii PSD sunt nemulţumiţi. Întreabă-i pe Marius Manolache, pe Ciprian Nica, pe Anghel Stanciu, pe Petre Daea. Îţi dau 25 de persoane pe loc“, a spus Cătălin Radulescu, pentru „Adevarul“, în urmă cu o lună.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite