Rafila, despre introducerea certificatului verde: Un proiect scris prost. Creează discriminări. Nu mă opun certificatului, dar aş scrie din nou proiectul de lege

Rafila, despre introducerea certificatului verde: Un proiect scris prost. Creează discriminări. Nu mă opun certificatului, dar aş scrie din nou proiectul de lege

Alexandru Rafila (stânga) susţine că proiectul de lege privind introducerea certificatului verde la locul de muncă a fost scris prost. FOTO: Inquam Photos/ George Calin

Social-democratul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a declarat că proiectul de lege care prevede impunerea certificatului verde la locul de muncă creează discriminări între diferite categorii sociale şi aduce „mai multe probleme decât soluţii”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Este un proiect de lege care fost prost scris din păcate, asta este realitatea. El creează mai multe probleme decât generează soluţii, pentru că face câteva lucruri care sunt inacceptabile. Creează discriminări între diferite categorii sociale, impune plata testelor de către personalul medical, cei care nu doresc încă să se vaccineze. Nu cred că sistemul medical, care are aproximativ 20% din personal nevaccinat, îşi permite să se lipsească de 40.000 de angajaţi.

Una este să folosim certificatul verde pentru a creşte siguranţa sănătăţii publice, altceva este să venim cu un proiect într-un moment de tensiune maximă, care devine inaplicabil. Un astfel de proiect trebuie pregătit” a declarat medicul Alexandru Rafila joi, de la sediul PSD.

Social-democratul a subliniat că trebuie să existe discuţii cu toţi cei care sunt afectaţi de această propunere legislativă, „nu să venim cu o măsură discreţionară”.

„Eu nu mă opun certificatului verde, care poate fi folosit pentru a opri transmiterea virusului. Statul trebuie să ajute la protejarea oamenilor, dar nu cred că acest proiect de lege a fost cea mai fericită alegere. Eu aş scrie din nou proiectul de lege pentru că, decât să corectezi un proiect scris prost, mai bine facem altul.” a mai spus Rafila. 

Introducerea certificatului verde pentru angajaţii unor unităţi publice şi private a fost respins de senatori în plenul de miercuri. Proiectul de lege va merge la Camera Deputaţilor, care e cameră decizională.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările