Raeţchi: Tudose şi Dragnea să dea asigurări publice că pensiile militare nu vor scădea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul Ovidiu Raeţchi. FOTO Florin Şuler
Deputatul Ovidiu Raeţchi. FOTO Florin Şuler

Vicepreşedintele Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor, Ovidiu Raeţchi, le cere premierului Mihai Tudose şi liderului PSD, Liviu Dragnea, să dea asigurări publice că pensiile militarilor nu vor scădea, motivând că tot mai mulţi militari doresc să se pensioneze anticipat.

„La ora actuală, tot mai mulţi militari de carieră decid să iasă la pensie anticipat din cauza unor zvonuri insistente din spaţiu public potrivit cărora există posibilitatea să primească pensii mai mici, odată cu schimbarea bazei de calcul. De aceea, solicit premierului Mihai Tudose, dar şi preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, să dea asigurări publice că militarilor nu li se vor diminua pensiile. Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a precizat că algoritmul va fi menţinut, iar pensiile nu vor scădea, dar, având în vedere baletul guvernării PSD pe tema programului de guvernare sau a introducerii de taxe şi impozite, consider că militarii au nevoie de această reasigurare, inclusiv de la nivelul premierului. Precizez că este vorba despre militari cu experienţă, în poziţii de conducere, profesionişti şi a căror contribuţie în cadrul Armatei române este deosebit de importantă“, a afirmat deputatul PNL Ovidiu Raeţchi într-un comunicat remis Adevărul.

 Liberalul subliniază faptul că guvernarea PSD a mai luat decizii „neinspirate“ în cazul militarilor. „Nu ar fi pentru prima oară când guvernarea PSD ia decizii neinspirate în acest domeniu. Cazul cunoscut al militarilor care şi-au luat concediu paternal, dar acum trebuie să restituie banii pentru că ministerul Muncii consideră că aceştia nu au acest drept este aberant. Acesta este un alt semnal nefericit pe care îl dăm Armatei române, în condiţiile în care militarii, prin statutul pe care şi-l asumă, sunt supuşi de-a lungul carierei la numeroase privaţiuni şi restricţii", completează deputatul PNL.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite