Raeţchi, mesaj dur pentru Ciolacu şi Firea: Coborâţi PSD, din punct de vedere moral, sub cel care a adus minerii în Bucureşti la ordinul lui Ion Iliescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Raeţchi                     Foto: Eduard Enea
Ovidiu Raeţchi                     Foto: Eduard Enea

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi le cere liderilor social-democraţi Marcel Ciolacu şi Gabriela Firea să nu zădărnicească eforturile împotriva combaterii pandemiei pentru a nu situa PSD pe acelaşi prag moral cu FSN, partidul condus de Ion Iliescu după Revoluţie, asociat cu crimele şi cu violenţele de la Mineriadă.

”Tot ce pretindem PSD în această perioadă e să nu zadarnicească eforturile împotriva pandemiei. E chiar atât de mult? N-au decât să facă o opoziţie la baioneta (e chiar necesar!), să semnaleze orice eroare a Guvernului, să propună soluţii alternative în Parlament. Sau să stea cu burta la soare şi să lase PNL sa scoată ţara din criză (întotdeauna pesediştii aleg strategic tihnei opoziţiei în momentele grele sau în preajma alegerilor). Sau să se lupte între ei până la congres, poate reuşesc să scape totuşi, cumva, de grupul anti-UE şi anti-NATO care a şi condus partidul în epoca Dragnea.

Dar, pentru Dumnezeu, măcar atâta decenţă sa arate: să nu zadarnicească eforturile împotriva pandemiei de dragul scandalului politic. E de neînţeles cum peşedistii folosesc bani publici pentru a promova în spaţiul online reclame menite să pună la îndoială gravitatea actualei crize medicale. E de neînţeles de ce încearcă să îşi încopeasca propriile statistici negaţioniste şi conspiraţioniste. Sunt limite pe care în politică nu le poti depăşi - iar scurmatul după procente în contextul unei provocări epidemiologice majore reprezintă o astfel de limită.

Ciolacu, Firea - nu zădărniciţi eforturile împotriva pandemiei, pentru că riscaţi să coborîţi astfel partidul, din punct de vedere moral, sub cel care a adus minerii în Bucureşti la ordinul lui Ion Iliescu”, a scris Ovidiu Raeţchi pe Facebook

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite