Radu F. Alexandru a solicitat un moment de reculegere în memoria TVR Cultural

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu F. Alexandru
Radu F. Alexandru

Senatorul PDL Radu F. Alexandru a solicitat, luni, în plenul Senatului un moment de reculegere în memoria TVR Cultural, care a fost recent desfiinţat de noua conducere a televiziunii publice, după zece ani de activitate.

Declaraţia senatorului PDL a avut loc în debultul şedinţei de plen, el amintind că TVR Cultural a fost înfiinţat în 2002 şi a servit cultura română "aşa cum se cuvine", fiind singurul post de televiziune cultural din România.
 Radu F. Alexandru a solicitat senatorilor prezenţi un moment de reculegere, moment în care în sala de plen s-au ridicat în picioare mai mulţi parlamentari.
 Ulterior, preşedintele Senatului Crin Antonescu a întrebat în sală dacă gestul lui Radu F. Alexandru nu mai era potrivit marţi dimineaţă, când sunt programate declaraţiile politice.
 "Dacă mai sunt lucruri pe care le-aţi pierdut şi doriţi să le comemoraţi", a mai întrebat Antonescu.
 În urma acestei replici, Radu F. Alexandru a precizat că apreciază "simţul umorului" de care dă dovadă preşedintele Senatului, dar va continua să apere cultura de actuala putere.
 TVR Cultural şi-a suspendat emisia sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 23.59. Măsura a fost dispusă în 13 septembrie, prin Ordin al preşedintelui-director general (PDG) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), Claudiu Săftoiu, în contextul situaţiei financiare critice a Televiziunii Române, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, la momentul respectiv, de către reprezentanţii televiziunii publice.
 Potrivit TVR, decizia face parte din procesul de implementare a Programului de redresare economică a SRTv, elaborat în concordanţă cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2012. Aplicarea Programului decurge din necesitatea armonizării ofertei editoriale şi a resurselor utilizate cu veniturile lunare ale SRTv, se arăta în comunicat.
 Câteva zeci de persoane au aprins candele şi au depus flori sâmbătă, între orele 22.00 - 24.00, lângă sediul Societăţii Române de Televiziune (SRTv) din Bucureşti, la "priveghiul" TVR Cultural, care şi-a suspendat emisia sâmbătă, de la ora 23.59.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite