Radu Beligan şi istoria simpatiilor politice: de la susţinerea lui Ion Iliescu, „om cinstit şi bun“, la admiraţia pentru „tânărul energic“ Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul Andrei Pleşu a publicat recent, în ziarul „Adevărul“, un text în care îşi exprimă dezamăgirea faţă de susţinerea arătată de către actorul Radu Beligan premierului Victor Ponta, la ceremonia de lansare a candidaturii liderului PSD. Nu este prima dată, însă, când artistul dovedeşte implicare politică.

O relatare din ziarul „Evenimentul Zilei“, publicată în 1996 şi semnată de către Dan Andronic, compară două dintre discursurile ţinute de Beligan în momente istorice diferite: în perioada regimului Ceauşescu şi, nouă ani mai târziu, la cea de-a doua lansare a candidaturii lui Ion Iliescu.

„Cuvîntul tovarăşului Radu Beligan la Congresul al III-lea al Educaţiei Politice şi Culturii Socialiste“ , o redare a discursului ţinut de actor, prezintă elogiile aduse de Beligan lui Nicolae Ceauşescu, dar şi soţiei acestuia, Elena.

„Trăim o experienţă fascinantă, unul din acele timpuri înalte când omul îşi dă măsura şi mai mult decât măsura lui. Şi mă gândesc, fireşte, în primul la rând acel om exemplar la care ne gândim cu toţii: tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Cel care nu cunoaşte nevoia de repaos. Cel care se odihneşte de o muncă prin altă muncă. Cel care a şters din dicţionar cuvintele: oboseală, inerţie, stagnare, nepăsare, imposibilitate“, exclamă Beligan, în alocuţiunea sa.

Click pe imagine pentru a o mări

image

Actorul îl portretizează pe Ceauşescu drept „un demiurg“, „cel care crede cu fermitate în triumful raţiunii asupra întunericului, în valorile morale şi materiale create de-a lungul altor generaţii în nestăvilita forţă a omului care construieşte o viaţă după legile adevărului şi dreptăţii“.

„Daţi-mi voie, de asemenea, să mă înclin cu respect în faţa tovarăşei academician doctor inginer Elena Ceauşescu“, continuă Radu Beligan, „pentru meritele sale unice în viaţa noastră politică, socială, ştiinţifică şi culturală. Am avut prilejul să asist nu o dată la indicaţiile şi soluţiile sale pline de înţelepciune, de îndrăzneală creatoare, de sensibilitate artistică date în diferite împrejurări muncii noastre şi de aceea îmi exprim întreaga admiraţie şi întreaga recunoştinţă faţă de tot ceea ce întreprinde cu entuziasm pentru continua înflorire a ştiinţei, culturii şi artei româneşti“.

Despre Iliescu: „Omul care ar putea realiza reconcilierea naţională“

În 1996, la ceremonia de lansare a candidaturii lui Ion Iliescu la alegerile prezidenţiale, actorul Radu Beligan a susţinut un alt discurs în care l-a apreciat pe fostul preşedinte PSD pentru vocaţia sa politică.

„Îl cunosc pe domnul Iliescu de multă vreme. Este, fără îndoială, un om politic născut nu făcut. Este şi aici o chestie de vocaţie şi nu de improvizaţie. Este un om politic care nu şi-a pierdut niciodată starea de elev, învaţă mereu de la oameni, de la viaţă, dar mai ales de la duşmani. Este un om cinstit şi un om bun. Insist asupra acestui adjectiv demodat, într-o vreme când oamenii s-au înrăit îngrozitor“, e de părere artistul.

Ion Iliescu, le mai transmite Beligan celor prezenţi, „îşi iubeşte ţara şi poporul cu o iubire responsabilă. Binele ţării este preocuparea lui primordială“.

„Îi urez succes în bătălia electorală care se anunţă acerbă şi îi promit că îl voi vota cu condiţia să-mi promită, la rândul lui, că nu-mi va oferi niciun privilegiu în afară de acela de a veni în continuare la teatru“, încheie Radu Beligan.

Pleşu critică şi este criticat

Radu Beligan a transmis, sâmbătă, 20 septembrie, la ceremonia de lansare a candidaturii lui Victor Ponta, un mesaj adresat susţinătorilor PSD.

„Ţara are nevoie de un preşedinte tânăr, energic. Cred în tineri, sunt capitalul nostru cel mai de preţ. Trebuie să ne folosim de acest capital“, a spus actorul.

Luni, 22 septembrie, într-o scrisoare publicată pe blogurile adevărul.ro, şi i-a reproşat că se implică „într-o jalnică operaţiune de propagandă“.

„(...) Simpatia mea pentru dumneavoastră m-a ajutat, adesea, să trec cu vederea numeroasele pagini omagiale, dedicate unui şef de stat care, în opinia majorităţii românilor (care, de altfel, l-au şi evacuat), nu le merita. Ceea ce mă frapa, totuşi, era «îndemânarea» cu care le scriaţi. (...) Cu astfel de «alese şi înflăcărate» omagii, era inevitabil să deveniţi un «oficial», membru al Comitetului Central şi deputat al Marii Adunări Naţionale. Îmi spuneam, totuşi, că aşa erau vremurile, că acesta era preţul pe care trebuia să-l plătiţi, pentru a susţine eficient instituţia teatrului românesc”, a scris Andrei Pleşu.

Ulterior, premierul Victor Ponta a publicat pe Facebook un text în care îi cere iertare actorului pentru „tot ce trebuie să îndure“, însă nu a menţionat numele lui Andrei Pleşu.

„Maestre, vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase! Şi ştiu că nu e nevoie să vă asigur eu de dragostea pe care v-o purtăm  noi toţi - publicul căruia i-aţi dăruit atât de mult. O simtiti în jurul dumneavoastră, acoperind vocile stridente ale câtorva care nu stiu altceva decat să urască”, se arată în text.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite