De o bună bucată de vreme văd diseminate tot felul de ştiri care sunt lansate de „Radio Vocea Rusiei”, preluate de publicaţiile noastre ca fiind de la o sursă autorizată. Nici numeroasele bancuri cu Radio Erevan nu fac faţă avalanşei de ştiri, zvonuri şi fitile lansate de Radio Vocea Rusiei. Am încercat să prind pe diverse frecvenţe acest post de radio, dar nu am găsit aşa ceva pentru că nu este vorba despre un post de radio propriu-zis, ci de un site ce conţine materiale de presă scrisă însoţite de fişiere audio. Deci, nu este un post de radio de la care să auzim măcar o emisiune de genul „Din folclorul popoarelor – emisiune transmisă de la Moscova”, cum era transmisă de postul naţional de radio pe vremea comunismului. I se spune „radio” aşa, de formă.

Aflăm din pagina de prezentare că un post de radio cu acest nume a emis în limba română încă din 21 martie 1941. „Acea perioadă a fost foarte dificilă pentru redacţia noastră, deoarece România era ţară-aliată a Germaniei fasciste. În emisiunile noastre noi am încercat să arătăm cât de nefastă era pentru ţară această alianţă, câte nenorociri şi suferinţe aducea acest război nedrept”. Perioada 1945-1970 este trecută sub tăcere (probabil fiind una fastă), prezentarea sărind direct la mijlocul anilor 70, când „activitatea redacţiei a fost afectată de «linia Ceauşescu» vizând distanţarea de U.R.S.S. În acea perioadă a existat în România un «vid informaţional», cetăţenii români ascultând cu interes emisiunile postului nostru de radio”. Atenţia acordată acestui post de radio ar fi crescut odată cu începerea „perestroicăi” în U.R.S.S., spun întreţinătorii site-ului. După care urmează o frază de-a dreptul impresionantă: „În zilele grele ale Revoluţiei din decembrie 1989, noi sufeream sincer pentru soarta prietenilor noştri români. Redacţia noastră funcţiona atunci în regimul «stării de urgenţă» cu mult entuziasm. În acele zile am transmis interviuri cu personalităţi ale vieţii publice, cunoscuţi emigranţi politici, oameni de cultură din România”. După căderea lui Ceauşescu, a opresorului acestui post de radio, „nu s-au întrerupt contactele spirituale dintre redacţia română şi ascultătorii noştri, care continuă să ne împărtăşească problemele dureroase, neliniştile, bucuriile şi nenorocirile lor. Comunicarea cu ei ne aduce multă satisfacţie profesională”, conchid scriitorii Vocii Rusiei. Mai suntem anunţaţi că „începând cu 29 martie 2009, Vocea Rusiei în limba română şi-a încetat transmisiunile radio pe unde scurte şi pe unde medii şi emite doar pe Internet”.

Nu veţi găsi vreo casetă a redacţiei, nu se prezintă nimeni ca director sau redactor-şef, aşa cum se întâmplă la publicaţiile normale. Nu am văzut niciun jurnalist care semnează „Mândrăşescu” să participe cu acreditare la vreo conferinţă de presă, să fi pus vreo întrebare pertinentă care să fi generat ştirea zilei. Se comunică doar o adresă din Moscova, aflată într-un bloc.

Să înţelegem ce ne spun vocile virtuale ale Rusiei. E vorba de un post de propagandă sovietică (ce a continuat activitatea postului Radio Moscova) ce a încercat să contracareze acţiunile posturilor pro-occidentale ce emiteau în limba română (Radio Vocea Americii şi Radio Europa Liberă) şi care au însemnat enorm pentru românii ce şi-au trăit întunericul aproape jumătate de secol şi au dorit să iasă din el. Cu toate acestea, el a avut probleme odată cu impunerea liniei naţionaliste a lui Ceauşescu. Cât priveşte vidul informaţional el a existat, dar a fost umplut de cele două posturi pro-occidentale. Nu am auzit pe nimeni care să-şi fi luat informaţii de la Radio Vocea Rusiei sau să fi perceput suferinţa acestui post în zilele Revoluţiei din 89 şi nici nu l-a simţit cineva aproape (în afară, probabil, de cei cu legături clare cu Moscova). Nu a auzit nimeni vreun interviu cu vreo personalitate sau cu vreun emigrant şi nu există o arhivă care să dovedească această afirmaţie. În primul rând, e greu să ne gândim de emigranţi români care au fugit de comunism la Moscova. Că relaţiile spirituale cu acest nemaiauzit post au fost menţinute este o afirmaţie ce poate fi crezută, dacă ne gândim la antieuropenismul anilor 90 al liderilor politici fesenişti şi la punerea în practică a indicaţiilor emise de acest site de către puciştii din vara lui 2012.   

Radio Vocea Rusiei nu este un post de radio, ci un site; nu are o redacţie, ci e întreţinut de vreo doi oameni; nu a acoperit vidul informaţional din perioada comunistă, ci eventual l-a întreţinut. Este clar că, în acest stil, avem de-a face cu site-ul fabulosului Radio Erevan. Şi, urmând sfatul lui Ilf şi Petrov, pentru că nu se prea ştie despre ce e vorba, mai bine să nu mai vorbim de el. Dacă începe chiar să emită?