Având în vedere că pandemia este în vacanţă (mie îmi convine, mâine plec la mare), iar guvernarea s-a mutat de la Palatul Victoriei pe stradă, la doar câteva săptămâni distanţă de  începutul unui an şcolar sub semnul unui posibil val patru, se cuvine să fim cartezieni cu privire la acest suflu nou în PNL. Un suflu nou te atinge ca o boare, îţi produce schimbare în viaţă puţină spre deloc. Te mângâie, aşa cum te mângâie şi documentul strategic numit proiect de reformă educaţională sau promisiunea de desfiinţare a SIIJ/pensii speciale, respectiv hegemonia smart cities. Aşezarea instituţiilor statului pe piloni precum cinstea, onoarea şi moralitatea, libertatea şi discernământul în exercitarea mandatului public, promovarea integrităţii la nivel societal, reorganizarea administraţiei şi formarea continuă de smart people (ca să populeze smart cities) nu pot fi echivalente unui suflu - ploaie de vară, ci unui tsunami de competenţă, viziune şi bun simţ. Fără mesianism şi promisiuni deşarte, fără prea mult PR, dar în timp ce toată lumea se agită pentru a afla cine va fi uns preşedinte al PNL, putem analiza destul de uşor viitorul liberalismului românesc, dacă ne uităm la selecţia de cadre a organizaţiei de tineret. Dacă aş fi Florin Cîţu, de aici aş începe restructurarea partidului, nu m-aş rezuma doar la indicaţia de a îl citi pe Taleb. 


Reversul trădării intelectualilor - Angajarea onestă a academicilor şi intelectualilor publici în proiectul de revitalizare a liberalismului în România E greu, dacă nu imposibil, să creşti apetenţa pentru învăţare pe tot parcursul vieţii unei naţiuni de pricepuţi, însă îmi menţin opinia că negarea importanţei intelectualilor publici prin promovarea falsei dihotomii ,,ignoranţa mea e la fel de bună ca ştiinţa ta” nu ajută PNL. Intelectualii publici, profesorii din sistemul de învăţământ superior, dar şi cei din preuniversitar, au încă statut de autoritate comunitară, mai ales în urbanul mic şi rural; săturaţi de idealismul USRPLUS, aceştia ar putea fi convinşi să tracteze organizaţiile mici, să facă diferenţa acolo unde culoarul USRPLUS-PNL este mai degrabă indefinit. Un profesor universitar va fi întotdeauna mai credibil ca locomotivă decât un simplu ONG-ist, asta a propos de dorinţa tot mai clară a PNL de a muşca din electoratul USRPLUS ca dintr-un tort. Totuşi, să nu fim superficiali şi să ne rezumăm doar la voturi, la schematizarea profilului alegătorului pentru următorul ciclu de alegeri. Vorbim despre sustenabilitatea unei formaţiuni politice, respectiv de capacitatea acesteia de a fi activă pe piaţa ideilor. Se resimte nevoia unor specialişti în ştiinţe mai puţin populare (geologie, biochimie, biologie, fizică - dacă tot vorbim de schimbările climatice, dar şi filosofie, istorie, geografie), care să diversifice poziţiile partidului. Diversificarea cadrelor înseamnă o asumare a faptului că poate ar trebui să fii suficient de matur şi înţelept ca lider de partid să conştientizezi că e o problemă să ai comunicatori care să fi terminat exclusiv SNSPA-ul, zic şi eu, la specializarea ştiinţe politice şi un master obosit la colegiul lui Oprea. Un profesor universitar de istorie, de pildă, va putea transfera cunoştinţe extinse către tineretul liberal, astfel încât tinerii frumoşi şi liberi să nu mai creadă că istoria liberalismului românesc se rezumă la istoria familiei Brătianu. Tinerii liberali sunt aceiaşi - şi cu suflul nou, şi cu acela vechi, ei par că vor rămâne cu aceeaşi poză obosită cu Ion Brătianu la poza de profil, cocoţată pe Facebook o dată pe an. Se schimbă doar numărul anilor serbaţi. Organizaţia care gestionează suflul nou din aripa suflului nou ar trebui să aibă în vedere extinderea plajei de membri şi recuperarea intelectualilor publici dezamăgiţi de prestaţia şi lipsa de disciplină a USRPLUS; cu alte cuvinte, antiintelectualismul ca poziţie politică ar trebui combătut prin argument, competenţă şi charismă. Unii (sferto)docţi încă visează noaptea trădarea intelectualilor şi au rămas cu degetul ridicat în aer îndreptat către personalităţile din mediul academic care au decis să sară (fie şi temporar) în barca lui Băsescu. Treziţi-vă, suntem în 2021, deci nu mai suntem acolo. 


Două cluburi de carte pentru fiecare şpriţ este cel mai onest proiect pe care o organizaţie de tineret îl poate pune în aplicare fără prea mult efort de mobilizare din partea membrilor şi fără sume enorme de la organizaţia-mamă, cu alte cuvinte un proiect liberal, fără donatori obscuri. Hai să recunoaştem că principalele zone de activitate ale tuturor mini organizaţii din interiorul partidelor politice constituie terenuri fertile pentru şpriţuri şi campanii de lipit afişe din patru în patru ani, din păcate. Ideal ar fi să se prezinte nu doar cărţi scrise de Taleb şi nu cărţi de dezvoltare personală şi mindfulness; în această dimensiune, gusturile nu cred că se discută, dar nu văd ceva rău să provoci la exerciţiul de a trece prin lectura marilor cărţi pe orice tânăr pe care vrei să îl pregăteşti fie şi pentru cea mai mică sinecură de partid. De la Cehov la Umberto Eco, de la Arta războiului, preferata politicianului dâmboviţean, la romanul istoric al lui Marguerite Yourcernar, Mika Waltari sau Evgheni Vodolazkin. Miza unei astfel de lecturi susţinute în organizaţiil de tineret ale partidelor politice este deschiderea viitorilor aleşi locali şi parlamentari la idei cu care, în general, nu te confrunţi la obişnuitele şpriţuri cu liderul de partid; nicidecum să memorezi citate pe care să le reproduci în meciurile televizate cu Şoşoacă. Nu există, din fericire, o cale mai bună de a preveni tinerii politicieni să îşi scrie postările de pe Facebook de parcă ar fi extrase din stenogramele Congresului al IX-lea PCR, decât literatura şi confruntarea de idei în cadrul unor astfel de seminare care să promoveze învăţarea comunitară. 


Mediul rural, cu precădere tineretul din mediul urban, pare a fi vizualizat drept un veşnic condamnat la precariat din punct de vedere politic, social şi cultural. Mai puţin atunci când au avut nevoie de ei pentru a le lipi afişe în vederea realegerii unor primari care nu mai vor să-şi cedeze poziţiile de Despot Vodă, Tineretul Naţional Liberal, alături de Partidul Naţional Liberal, au ignorat necesitatea includerii acestui segment al populaţiei în dezbaterile politice relevant la nivel naţional şi internaţional. Nu ştiu câţi tineri dintr-un sat din Apuseni ştiu ce conţin rezoluţiile votate de YEPP - platforma tinerilor populari la nivel european sau ce reglementează Digital Services Act. Să lansezi un chestionar online în doi peri nu e o acţiune sinonimă fidelizării acestei porţiuni semnificative a electoratului, în vederea atragerii de simpatizanţi cu care să construieşti politic. PNL are acest avantaj în faţa USRPLUS, al filialelor puternice din mediul rural. În disperarea de a marca electoral în faţa partenerilor de guvernare, PNL (prin filiala-i de tineret) putea transfera o serie de idei promovate la nivel european, prin verticala de putere, până la talpa partidului. Cu ce este o tânără fermieră (agrobusiness, cum s-ar spune) sau un tânăr meşteşugar din tată în fiu mai puţin liberal/dezirabil pentru a fi lider în PNL decât o coţofană cu BA în Management, făcut doar din dorinţa de a prelua mai repede afacerea tăticului? S-a investit mult prea puţin în educarea, fidelizarea şi construirea cu şi alături de acest tip de electorat; aproape putem spune că el a fost dat pe tavă PSD şi mai nou, partidului extremist AUR. Tineri educaţi exemplar, cu bun simţ, cum da, mai găseşti în satele noastre, ar putea fi exact pârghia dintre tradiţional şi modern de care PNL are nevoie, printr-un proiect politic modernizator, autentic şi care nu îşi neagă istoria şi nu o manipulează populist, ci o foloseşte drept un izvor care poate fi mereu revizitat pentru o perspectivă în plus în procesul decizional. Un proiect inspirat de modelul şcolii lui Dimitrie Gusti este necesar în vederea educării civice şi politice a tinerilor din mediul rural, acolo unde oferta culturală nu există, acolo unde semnalul este slab, bibliotecile - închise. De ce? Măcar pentru a nu avea un AUR de 20% în 2024. 


Cine pune umărul, aşadar, la cauza politică a liberalismului românesc pe termen lung, dincolo de viitorul apropiat, când mirosul de caşcaval încă nu se va fi răsfirat din atmosferă? Dacă tot vorbim de suflu nou, să nu uităm să ne uităm şi de unde vine acest suflu nou. Servilismul nu va naşte altceva decât servilism, proiectele politice mediocre nu vor dezvolta ţări, nu vor câştiga lupte politice însemnate, ci doar răfuieli caraghioase care nu mai impresionează pe nimeni. TNL şi-a ratat misiunea pedagogică istorică, atunci când Florin Cîţu a decis să taie gratuitatea pentru tren studenţilor, de a explica propriului electorat ce înseamnă o guvernare de dreapta şi pe ce principii economice şi sociale îşi construiesc proiectul politic. Studenţii liberali nu au protestat atunci când au citit (sau n-au citit?) atunci când Preşedintele Lor a scos din fişa de sinteză a proiectului România Educată, rubrica principii, tocmai principiul libertăţii academice. N-am auzit să îl conteste cineva pe Orban atunci când făcea paradă din morala creştină, explicând tinerilor ce este libertatea religioasă şi cum poate fi ea conservată şi garantată de către stat. Pe scurt, n-am văzut altceva decât un mozaic de meme-uri anti-PSD, care sunt ,,so 2019”, o goană după funcţii şi nişte poze cu Brătianu pe 24 mai. Nu ştiu, deci, unde este suflul nou al suflului, că seamănă izbitor de mult cu ăla vechi, doar hashtag-ul s-a schimbat o dată cu distribuţia.