Aflată jos – foarte jos – în orice clasament economic, aflată într-o poziţie de inferioritate chiar şi din punct de vedere militar, Rusia a ales să-şi fructifice – măcar  vreo jumătate de secol, în aşteptarea unor mutaţii istorice – resursele de IQ (finanţate din cele energetice) ca să câştige timp. 

E singurul obiectiv strategic real al lui Putin între anii 2000 şi 2050: să o scalde; să genereze confuzie; să amestece iluzia şi realitatea; să dezlănţuie un potop al dezorientării şi provizoratului. De ce? Pentru că ruşii ştiu, dintr-o lungă răbdare istorică, că forţa Occidentului cunoaşte fluctuaţii. Că e suficient să apară un Napoleon sau un Hitler pentru că Rusia să redevină un actor onorabil şi alintat; că marile puteri pot traversa oricând o criză destructurantă la finalul unei resurse majore (petrolul, de pildă) sau prin triumful unui politician malign (Trump).

În aşteptarea unei astfel de oportunităţi, Putin trăieşte binişor pe seama haosului – pe care îl provoacă în mod deliberat. Dacă nu poate înfrunta direct rivalii democratici şi liberali, măcar să-i surpe din interior şi să le dea bătăi de cap pe frontul geostrategic. Minţile cele mai bune ale Rusiei, care în urmă cu un secol se ocupau cu ştiinţă şi artă, astăzi au următoarele obiective:

1. Să încropească o ideologie conservatoare, naţional-creştină, prin care să demotiveze din interior Occidentul, să-l facă (din nou!) să se sperie de propria „decadenţă”, de propriul „apus”. O astfel de ideologie, compusă din improvizaţii şi tăieturi dughiniste, nu a rezistat niciodată mai mult de o jumătate de secol unei judecăţi critice consistente, dar e utilă pe termen scurt. Obiectivul ei este isteria şi abordarea sceptică a tot ceea ce e „modern”: vaccinul, medicamentele, instrumentele bancare şi comerciale (cardul, codul de bare), drepturile civile, procedurile democratice. 

2. Să slăbească din interior marile puteri economice prin încurajarea xenofobiei şi a opţiunilor politice radicale. 

3. Să slăbească din interior statele din estul Europei prin salvarea politicienilor corupţi, confuzie în materie de Justiţie şi control economic. 

4. Să menţină nuclee purulente de conflict armat, precum în Siria, generând senzaţia unei destructurări a ordinii globale.

5. Să întreţină senzaţia unei confruntări mondiale Rusia-Occident, hrănind chiar şi tema celui de-al Treilea Război Mondial, pentru a conserva imaginea unei superputeri militare (deşi nu e cazul – prin raportare la SUA). 

În tentativa noastră de a decripta ceea ce face Rusia în politica internaţională, dar şi ce obiective are ea în raport cu România (vezi cazul „Cuminţenia Pământului) trebuie ţinut cont de asta: spre deosebire de tot sistemul NATO-EU, care gândeşte în termeni de „stabilitate” şi „dezvoltare”, Rusia se raportează la „criză” şi „dezordine” ca valori strategice eficiente. Doar haosul generalizat poate face din Rusia o mare putere reală în 2050, când Occidentul va fi prăbuşit în nevroză şi dezbinare. Asta, desigur, dacă acceptă cacialmaua de 50 de ani a lui Putin.