Aşteptările sunt mari, iar alegătorii care au stat în frig pentru a o vota vor dori să vadă repede schimbări. Important e ca acestora să li se transmită că pentru implementarea reformelor e nevoie de timp. Va dura, pentru că niciodată în politică nu e uşor să faci reforme sau să schimbi din temelii instituţii. Şefilor de stat le trebuie uneori două mandate şi sprijin legislativ pentru impunerea unei agende.  

Maia Sandu s-a luptat cu socialiştii de la Chişinău, aşa cum şi la Bucureşti lupta va fi dusă de către actualii guvernanţii cu socialiştii de pe meleagurile noastre. Iar miza e importantă, atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti. O majoritate parlamentare înseamnă nu o gură de aer pentru un preşedinte şi o un Guvern, ci oxigenul de care ai nevoie pentru a trăi fără emoţii, pentru a pune pe picioare proiecte, pentru a le termina cu brio pe cele bune. Următorii ani sunt definitorii pentru Republica Moldova şi pentru România. Cetăţenii moldoveni au şansa să-şi orienteze politice lor spre performanţă, dezvoltare şi diminuarea sărăciei prin planuri de acţiuni bine gândit. În schimb, noul de Guvern de la Bucureşti trebuie ca în timp ce gestionează efectele pandemiei să termine proiecte precum deschiderea unor autostrăzi, reformarea sistemului de sănătate, adaptarea sistemului de educaţie la secolul XXI şi să înceapă o amplă reformă constituţională şi administrativă. Avem nevoie de o guvernare fermă, care să nu şovăie când trebuia să ia decizii, pusă la punct cu cea mai bună garnitură de profesionişti.  

Ce s-ar întâmpla dacă la Chişinău şi la Bucureşti nu există majorităţi favorabile şefilor de stat. Maia Sandu ar avea un rol mai degrabă simbolic, fiind bombardată cu atacuri şi cu proiecte parlamentare care doar ar pune-o în dificultate. În schimb, la Bucureşti am asista la o luptă de uzură între preşedinţie şi PNL, pe de o parte,  şi PSD plus eventuali sateliţi, pe de altă parte. Nu cred că acest lucru ne dorim în următorii patru ani. România trebuie să-şi concentreze eforturile 100% pe atragerea banilor europeni. Sunt 80 de miliarde cărora nu ne permitem să le dăm cu piciorul şi pe care celelalte forte nu ştiu cum ar reuşi să îi gestioneze, dat fiind faptul că în loc să existe mesaje de conlucrare, vedem doar atacuri furibunde.

În ciuda situaţiei sanitare, am încredere că românii vor ieşi la vot în număr mare. O lecţie foarte importantă pe care ne-a dat-o Republica Moldova, prin sutele de mii de cetăţeni cu simţ civic, e că pandemia nu ne poate ţine departe de urne. Diaspora fraţilor de peste Prut a stat la cozi pentru a-şi exercita dreptul de vot. La Londra, la Bruxelles, la Bucureşti, sau Iaşi au înfruntat vremea, au avut răbdare să stea la cozi şi au votat. Nu au cedat presiunilor din media pro-rusă, acolo unde au fost lansate atacuri la adresa „electoratului paralel”.

Democraţia trebuie apărată şi consolidată mai ales pe timp de criză. Pandemia nu trebuie să împiedice exercitarea dreptului de a alege atât timp cât am văzut că la urne putem merge şi în condiţii de siguranţă. Totul ţine de noi, de protejarea noastră când ieşim din casă. Dacă organizatorii procesului electoral din decembrie vor respecta regulile, la fel cum au făcut membrii birourilor din septembrie, nu avem de ce să ne fie frică. Multe dintre regulile din pandemie cred că ar trebui păstrate şi pentru alte alegeri, fie că vom scăpa de pandemie sau nu. E normal ca lumea să se dezinfecteze pe mâine când intră într-o încăpere şi ca ştampila să fie curăţată, la fel cum spălatul pe mâini trebuie să fie un lucru intrat în reflexul nostru. Toate acestea sunt lucruri elementare.

Sun încrezător că pe 6 decembrie lumea va ieşi în număr mare la urne, pentru că e dreptul să aleagă pe oamenii potriviţi care le influenţează destinele în următorii ani. Să nu uite că, dacă nu ies acum, doar peste patru vor fi următoarele rânduri de alegeri. Aşadar, cheia e la voi! Voi decideţi cine merită şi cine nu să intre în Parlament, să guverneze şi lucreze pentru în interesul cetăţenilor, nu al unui partid sau al unui grup de interese!