Excelent cunoscător al teutonilor, Paul Zarifopol nota: „Germanul este, prin esenţă, adânc sentimental, liric şi visător. Germanul tipic te întâmpină invariabil cu acest cântec când vine vorba de filo­zofat asupra raselor...” În fapt, Zarifopol se gândea la Heine, cărora le justifica francezilor şi ruşilor obsesia pământul iar britanicilor domnia oceanelor. Nemţii, aşadar, sunt lirici şi visători:  „Franzosen und Russen gehört das Land, / Das Meer gehört die Briten, / Wir aber besitzen im Luftreich des Traums, / Die Herrschaft unbestritte” (Heine)... 
 
Am trăit o vreme în Germania şi-am văzut cu ochii mei această sănătoasă combinaţie între visare şi muncă, între viaţa activă şi viaţa contemplativă. Catolicismul, cred, încurajează alternanţa între cele două porniri umane: frenezia lucrativă, pe de o parte, şi detaşarea poetică, pe de altă parte. Dincolo de patrimoniul fabulos, constituit din mănăstirile medievale construite în stil romanic sau gotic, pe lângă bibliotecile renascentiste şi capelele baroce, rămâne pietatea nemţilor familişti, a tuturor celor care, după o săptămână petrecută în uzinele Porsche, vor să primească Sfânta Euharistie la finalul unei Liturghii tridentine. 
 
Visele nu sunt un ingredient exclusiv pentru alchimia firilor contemplative. Şi oamenii activi suferă de un onirism aparte. Socotiţi uneori nişte lunateci, adevăraţii antreprenori nu-s motivaţi de imediata satisfacere a unor nevoi materiale, secundare sau terţiare. Steve Jobs n-a lansat Apple pentru a cumpăra o vilă de lux în Beverly Hills. Vizionarul are puterea de-a închipui un viitor măreţ pentru o acţiune umană (utilizarea calculatorului, nutriţia, aviaţia). Pionieratul în sport, cultură, afaceri sau politică nu se naşte dintr-o gândire minoră, specifică personajelor lui Caragiale: „dacă nu curge, atunci pică”.  Îngerii neputinţei, sentimentul eşecului istoric, complacerea, mediocritatea, aroganţa şi auto-suficienţa omoară această facultate sufletească a omului înaripat: a visa. Fără imaginaţie, eşti un robot ruginit. Fără vise, eşti un mormânt gol. Visul, doar, te aşează la polul opus cuminţeniei sterile şi obediente. 
 
Desigur, nu orice geografie permite un asemenea travaliu al imaginaţiei. Doar însă lumea care permite înfiriparea celor mai năstruşnice vise e cu adevărat umană. Edison a visat la o lume ieşită din beznă şi-a reuşit să-şi vadă visul împlinit înainte de-a muri. Câte asemenea vise îndrăzneţe n-au fost ucise de pedagogia fricii sau de obsesia controlului statal?
 
Să citim viaţa astronauţilor care au păşit prima oară pe lună; să medităm la viaţa lui Cristofor Columb; să parcurgem biografia atletului care-a doborât trei recorduri mondiale. Nu vom găsi nimic dintr-o existenţă docilă, previzibilă, ternă şi încorsetată de reguli birocratice. Trebuie să-ţi laşi sufletul să viseze mai ales când eşti tânăr. 

E bine să-ţi aşterni visele pe hârtie şi să ai curajul să numeşti idealul, să-l închipui în culori vii şi palpabile, aşadar să-l reprezinţi dincolo de condiţionările sociale sau economice imediate. Viaţa te-ar putea răsplăti pentru această îndrăzneală.