Puterea şi Opoziţia vor să treacă ANI  pe linie moartă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horia Georgescu, directorul ANI
Horia Georgescu, directorul ANI

Grupul parlamentar al PSD a transmis, pe 20 noiembrie, un proiect de lege către Birourile reunite ale Parlamentului, care aparent are simplul rol de a modifica statutul senatorilor şi deputaţilor. Însă, în esenţă, aleşii vor să iasă de sub jurisdicţia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

Proiectul de lege este semnat atât de liderii Puterii, cât şi de parlamentarii Opoziţiei, printre care toţi liderii de grupuri parlamentare. Concret, articolul 12 din proiect prevede următoarele: ,, Sfera incompatibilităţilor, a conflictelor de interese, a interdicţiilor şi a abaterilor disciplinare parlamentare, procedurile în materie disciplinară şi aplicarea sancţiunilor sunt cele stabilite exclusiv prin cap. IV şi XI din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor“.

Capitolul IV din statutul aleşilor, menţionat mai sus, enumeră situaţiile în care un parlamentar poate fi incompatibil, cu precizarea că aceştia trebuie să-şi declare singuri starea de incompatibilitate. „Orice stare de incompatibilitate survenită în timpul exercitării mandatului de parlamentar trebuie adusă la cunoştinţa Biroului permanent al Camerei, în scris şi în termen de 30 de zile de la data intervenirii acesteia“, se arată în regulament, fără a fi menţionată sancţiunea.

De fapt, aleşii încearcă să fenteze anchetele ANI şi ale Parchetului, pentru că Legea Statutului prevede că parlamentarii pot fi sancţionaţi administrativ doar de către comisiile parlamentare, fără nici o referire la sfera penală. Conform  expunerii de motive, aleşii au încercat, prin această metodă, să „consolideze încrederea cetăţenilor“ faţă de Legislativ.

ANI: NE ÎNCALCĂ FLAGRANT COMPETENŢELE
Într-un punct de vedere transmis Parlamentului, ANI critică vehement găselniţa aleşilor. „O eventuală adoptare a proiectului ar presupune o substituire a Agenţiei Naţionale de Integritate de către Parlament, în materia verificării respectării regimului juridic privind conflictele de interese şi incompatibilităţilor, conducând astfel la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat“, a fost reacţia ANI. „Opinăm că o astfel de soluţie legislativă încalcă flagrant competenţele ANI, care  este singura instituţie competentă să efectueze evaluări în materia regimului juridic privind integritatea în exercitarea funcţiei publice“, a completat instituţia anticorupţie.

Udrea: Justiţia, afectată
Deputatul PDL Elena Udrea a semnalat faptul că, anul viitor, vor fi scăzute bugetele tuturor instituţiilor care au legătură cu Justiţia.  „În 2014, avem o scădere a bugetului cu aproape 95 de milioane de lei, faţă de 2013, reprezentând 3,15% din bugetul total al Ministerului Justiţiei. În ceea ce priveşte Ministerul Public, faţă de 2013, avem de-a face cu o contracţie de 41 de milioane de lei a bugetului. Anul 2014, aduce însă o contracţie de 34,2% a bugetului ANI faţă de 2013, pierzându-se 10,3 milioane de lei. Practic, parlamentarii au tăiat toţi banii de anchete pentru ANI, fiind clar interesul lor de a desfiinţa instituţia“, a notat Udrea.

Ponta: Justiţia, rezultate impresionante
În timp ce parlamnetarii vor să tragă pe linie moartă ANI, premierul Victor Ponta a lăudat, într-un interviu pentru postul TV Euronews, instituţiile anticorupţie din România. În introducerea discuţiei, jurnalista i-a prezentat premierului Victor Ponta faptul că „România a fost criticată aspru de Transparency International pentru corupţia manifestată în întregul sistem politic“.

Întrebat ce părere are asupra faptului că România se regăseşte pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte combaterea corupţiei, Victor Ponta a răspuns că autorităţile române au aplicat toate reglementările în domeniu, rezultatele fiind unele impresionante. „Realitatea este că sunt mai multe lucruri vechi care continuă să fie repetate în media europeană. România a înfiinţat noi instituţii, reguli, unde Comisia Europeană ne-a ajutat să le facem. Rezultatele au fost absolut impresionante, pentru că mulţi politicieni şi funcţionari au fost sancţionaţi pentru fapte de corupţie. Avem multe dosare, avem foarte multe instituţii independente care au fost lăudate pentru rapoartele lor. Deci, aş putea să spun că nu este mai multă sau mai puţină corupţie decât media europeană“, a spus Victor Ponta, într-un discurs ce a semănat, mai degrabă, cu aprecierile preşedintelui Traian Băsescu faţă de instituţiile anticorupţie.

Alte articole pe aceeaşi temă:

Calcule pentru adoptarea bugetului. Când ar putea promulga Traian Băsescu noua lege

Bugetul pe 2014, adoptat pe repede-înainte. Opoziţia pregăteşte terenul pentru o contestaţie la CCR 

VIDEO Ponta prezintă bugetul în Parlament, în absenţa lui Antonescu

DOCUMENT Ponta a prezentat noul plan de autostrăzi. Cum va arăta România în 2018

Ponta: Bugetul nu a fost niciodată atacat la CCR, în 23 de ani

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite