PSD şi PNL fac politică în biserică. Referendumul pentru familia tradiţională, promovat în faţa altarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul PSD Emanoil Savin, în timpul unui discurs. În fotografie mai apar Graţiela Gavrilescu (ALDE) şi Iulian Dumitrescu (PNL). FOTO Facebook Oana Despa
Senatorul PSD Emanoil Savin, în timpul unui discurs. În fotografie mai apar Graţiela Gavrilescu (ALDE) şi Iulian Dumitrescu (PNL). FOTO Facebook Oana Despa

Politicieni din mai multe partide s-au întâlnit la o şedinţă ţinută în biserica din Băneşti pentru a discuta despre referendumul pentru modificarea Constituţiei. Liderii politici s-au pus la masă, cu spatele la altar, şi le-au ţinut discursuri celor din încăpere.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a dat un punct de vedere al instituţiei despre şedinţa desfăşurată în biserică: „A fost o întâlnire între organizatori, adică autorităţile locale, şi susţinătorii referedumului. De aici nu rezultă cu necesitate o politizare a referendumului. Oricine ar fi în locul autorităţilor locale are datoria foarte clară de a organiza acest referendum. Inclusiv într-o biserică, pentru că biserica nu este doar un loc de rugăciune, poate fi gazda unor întâlniri, unor conferinţe, unor discuţii. Această întâlnire nu are absolut nimic ilegal în ea“, a precizat Bănescu pentru ziare.com


„O întâlnire atipică a avut loc astăzi la Biserica «Adormirea Maicii Domnului» din Băneşti, acolo unde s-au întâlnit parlamentari de Prahova, primari din mai multe localităţi, reprezentanţi ai clerului şi cetăţeni, tema discuţiilor fiind referendumul pentru modificarea Constituţiei în vederea redefinirii familiei. Au participat politicieni de la aproape toate partidele parlamentare (fără USR) şi toţi s-au declarat în favoarea iniţiativei legislative de revizuire a Constituţiei, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie“, explică site-ul campinatv.ro. 

După cum se poate observa în fotografie, printre cei prezenţi sunt vicepremierul Graţiela Gavrilescu (ALDE), prim-vicepreşedintele PNL Iulian Dumitrescu, Bogdan Toader (preşedinte PSD Prahova şi preşedinte al Consiliului Judeţean) şi senatorul PSD Emanoil Savin. 

„Întâlnirea a fost iniţiată de Coaliţia pentru Familie, organizaţia neguvernamentală care a strâns trei milioane de semnături pentru revizuirea Constituţiei în sensul redefinirii familiei. Toţi politicienii prezenţi au fost de acord că este necesară introducerea în Constituţie a unui articol care să clarifice conceptul de familie şi au adresat cetăţenilor meaje privind participarea la referendumul care va fi organizat pe 6 şi 7 octombrie 2018. «Întâlnirea de astăzi a avut scop de informare cu privire la referendumul pentru revizuirea Constituţiei. Cu mare bucurie am participat la acest demers al Coaliţiei pentru Familie, la Băneşti, acolo unde au venit oameni care vor să facă un mare bine acestei ţări. Au fost membri ai clerului, credincioşi şi oameni politici din tot spectrul politic, spre bucuria noastră, cu toţii fiind de acord cu definirea clară a familiei în Constituţia României», ne-a declarat părintele protoiereu Grigore Melnic“, se mai arată în articolul de pe campinatv.ro

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite