Că degeaba i-au făcut ei prin şedinţe temenele, mai slugarnice şi mai greţoase în vremea în care d-na Dăncilă era nu doar şefa lor pe linie de partid şi candidată la alegerile prezidenţiale, ci şi femeia în mâna căreia se afla pixul ce distribuţia resursele, mai de ochii lumii şi mai formale după adoptarea moţiunii de cenzură fiindcă oricum voinţa copleşitoare a electoratului României va fi cu totul alta? Gura păcătoasă a fostei şefe a campaniei electorale a PSD, d-na Lia Olguţa Vasilescu, a spus că nu, nici vorbă. Era mai mult ca sigur că d-na Dăncilă este o perdantă. Sau cum a caracterizat-o soţul fostei primăriţe din Craiova, dl. Claudiu Manda.

Era oare absolut necesară psihodrama de prost gust consumată marţi seara în CExN al partidului pentru ca o  ţară întreagă să realizeze (a câta oară?) că cei care au condus PSD din 2016 încoace sunt, aşa cum bine observa jurnalistul Claudiu Pândaru de la postul de televiziune Digi 24, doar nişte lideri cu anvergură comunală? Sau „manevrişti”, cum foarte bine a caracterizat-o cu aceeaşi ocazie liderul PSD de Vrancea pe primăriţa Capitalei, d-na  Gabriela Firea, identificându-se, de altminteri, el însuşi cu hoţul care strigă hoţii? Iarăşi, indiscutabil, nu.

Lucrurile erau cum nu se poate mai clare încă din ianuarie 2017. Atunci când Liviu Dragnea aflat în plină glorie, sigur pe sine, convins că din acel moment încolo i se va îngădui totul, că scorul ameţitor înregistrat de candidaţii la Parlamentare ai partidului îi garantează şi îl îndreptăţeşte să se considere un fel de stăpân incontestabil al României a propus-o în postul de prim-ministru pe o anume Sevil Shhaideh. Fiindcă aşa i-au vrut lui muşchii. La pachet cu tot felul de consăteni şi consătene, majoritar semi-analfabeţi, cu şcoală puţină, care au ajuns să ocupe, în dispreţul oricărei norme de bun simţ, posturi de minştri.

Privind retrospectiv feluritele formule de conducere ale partidului, reamintindu-ne jalnicele, caraghioasele figuri ale unei Carmen Dan sau Lia Olguţa Vasilescu, ale lui Liviu Pop, Dănuţ Andruşca, Popa-Pamblică, cea a repetentului de la Tineret şi Sport incapabil să ocupe un biet post de profesor dar socotit bun de partid să construiască strategii şi să creeze direcţii sau cea a corigentului la Limba şi literatură română cu numele de Daniel Breaz împopoţonat, la un moment dat, cu două ministere plus nemeritata funcţie academică de rector, impasul în care se află astăzi PSD era cum nu se poate mai previzibil.

Să fie asta în exclusivitate vina banditului Liviu Nicolae Dragnea sau a atât de puţinei la minte Viorica Vasilica Dăncilă? Între timp trimisă la resetare cum spunea ea însăşi în noaptea de marţi spre miercuri. Nici vorbă. Lucrurile stau cam tot la fel cum au stat în decembrie 1989 în cazul PCR. De vină este toată conducerea partidului. Şi, în plus, a tuturor membrilor partidului. Care, spre deosebire de cei 4 milioane de membri ai PCR ce nu făceau acolo decât în cel mai bun caz figuraţie specială, de data aceasta s-au înscris în PSD în urma unei acţiuni liber consimţite?

Ce disidenţe s-au înregistrat în PSD  din ianuarie 2017 şi până astăzi? Ce atitudini critice? Ce dezbateri? Ce atitudini democratice?Scâncetele lui Paul Stănescu? Râmele lui Marcel Ciolacu? Sărutatul mâini ce nu putea fi muşcată a lui Sorin Grindeanu? Şueta de bodegă a lui Mihai Tudose? Caraghioslâcul vocal cu sârmă marca Gabriela Firea? Scrisoarea anihilată cu un efemer post de ministru a Ecaterinei Andronescu?

Nici vorbă. Totul a fost un simplu, dar mizer joc de glezne.

O panaramă.

Comentariu publicat concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro