PSD vrea să întoarcă România în anul 1946?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se va împlini foarte curând un an de când dl. Liviu Dragnea a fost confirmat în cursul unui congres cu cântec, după un proces electoral care simula în cel mai caraghios chip democraţia absolută şi din postura de unic candidat preşedinte al celui mai mare partid al ţării.

În cuvântarea apoteotică de la finalul încă şi mai apoteotic al respectivului congres, noul preşedinte al PSD, azi beneficiind şi de ruşinoasa tinichea de condamnat penal, formula câteva îndemnuri şi făcea o seamă de promisiuni.

Dorinţele exprimate atunci de dl. Liviu Dragnea vizau îndepărtarea formaţiunii politice pe care o conduce de eticheta de partid de tip neo-comunist pe care a avut-o încă din 1990 când a fost înfiinţat de prea-cinstitul Ion Iliescu şi un plus de apropiere de intelectuali. Adică de cei pe care i-a dezgustat şi prigonit tot începând din anul 1990, când FSN a fost principalul sponsor ideologic al mineriadelor conduse de Miron Cozma.

La un an de la formularea acestor obiective se poate lesne constata că din ele nu s-a ales nimic. Dimpotrivă. Dornic să obţină la alegerile parlamentare din decembrie un scor cât mai mare de natură să forţeze decizia preşedintelui Klaus Iohannis în privinţa partidului căruia i se va încredinţa guvernarea, PSD a pus orice regulă de conduită politică şi dă cu barda.

Câteva exemple:

1. La finele săptămânii trecute oamenii PSD din Comisia de învăţământ de la Senat au mers până acolo încât au falsificat o semnătură. Astfel  încât să împiedice declanşarea procesului în urma căruia şcolile româneşti ar fi avut directorii desemnaţi în urma unui concurs şi nu politic.

Partidul d-lui Dragnea şi d-na Ecaterina Andronescu fac pe principialii, aduc în discuţie continuitatea, regulile după care se fac mişcările de personal, netulburarea procesului de învăţământ în cursul anului de învăţământ exclusiv spre a-i putea menţine pe mai departe în posturi pe submediocrii pe care oamenii lor din teritoriu i-au numit directori. Aceştia fiind agenţi electorali perfecţi.

2. Acelaşi PSD a declanşat josnice campanii de denigrare la adresa a doi dintre cei mai eficienţi şi simpatizaţi miniştri din componenţa guvernului condus de dl. Dacian Cioloş. E vorba despre dl. prof. univ. dr. Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei Naţionale, care vrea să pună şcoala românească pe baze şi principii noi şi despre dl. Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii. Instrumentele de care se servesc cei doi demnitari fiind cinstea şi onestitatea intelectuală. refuzul negocierii cu impostori, şpăgari şi tupeişti. O conduită deloc pe placul pesediştilor. Eradicarea plagiatului la a cărui promovare şi ascundere sub preş PSD a contribuit decisiv în ultimii ani nu e pe gustul celor din PSD. Partid care a declanşat, chiar prin gura urât mirositoare a d-lui Liviu Dragnea şi infame atacuri la adresa exemplarului înalt demnitar şi om Vlad Voiculescu. Ministrul ce  vrea să pună punct definitiv mafiei din Sănătate la dezvoltarea căreia miniştrii PSD au avut o contribuţie însemnată.

3. Lunea trecută, premierul Dacian Cioloş a fost invitat în Parlament, la iniţiativa aceluiaşi penal pe nume Dragnea Liviu. Dl. Cioloş nu a făcut în expunerea lui literatură. A adus cifre, a argumentat, a insistat asupra necesităţii creşterii numărului locurilor de muncă. A spulberat riguros ideea mincinoasă potrivit căreia creşterea economică ar fi dispărut odată cu alungarea de la putere a guvernului condus de mega-plagiatorul Victor Ponta. Lui Liviu Dragnea nu îi plac cifrele. Exactitatea lor. Preşedintelui PSD îi place ca ele să fie falsificate, amestecate într-un sos politic mereu cu iz electoral. Drept pentru care a susţinut un discurs politic de tip ciomag. Descalificant pentru condiţia de politician.

4. Şi tot luni senatorii PSD au reprezentat majoritatea inşilor fără caracter, a leprelor în lege, a ne-oamenilor cocoţaţi parlamentari ce au votat împotriva cererii ca numitul Oprea Gabriel să fie urmărit penal în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină.

Să fie acesta modul, să fie recursul la fals şi la ciomag modalităţile de care se care se va sluji în campania electorală din lunile ce vin nevindecatul de comunism partid condus de condamnatul penal pe nume Liviu Dragnea?

Aşa cum a acţionat în 1946 falsificând alegeri PCR, iar în 1990 prin manipulare FSN-ul lui Ion Iliescu.    

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite