PSD va testa şi un candidat comun PSD ALDE pentru alegerile prezidenţiale. Ce spune Dăncilă despre Tăriceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viorica Dăncilă a anunţat că în sondajele interne PSD pentru desemnarea prezidenţiabilului va fi testat şi un candidat comun PSD-ADE. Întrebată dacă va fi introdus în sondaje numele lui Căln Popescu Tăriceanu, Dăncilă a răspuns "Sigur".

„Candidatul trebuie să fie cel sau cea care are cele mai multe şanse de câştig. În sondaje vom introduce toţi colegii care şi-au exprimat dorinţa de a candida, dar şi un candidat comun al PSD ALDE pentru a vedea care e opinia electoratului şi decizia o vom lua împreună în forul statutar", a spus Viorica Dăncilă, la Antena 3.

Chestionată cu privire la candidatul comun şi dacă va fi numele lui Călin Popescu Tăriceanu, Dăncilă a spus: "Sigur! Vrem să facem un sondaj mai amplu pentru a vedea unde pornim şi unde vrem să ajungem. E clar, vrem să câştigăm, vrem să vedem de la ce procente pornim".

Premierul a spus că în Congresul PSD din 29 iunie se va decide cine va fi preşedintele executiv al partidului şi secretarul general şi că nu are vreo preferinţă în ceea ce priveşte candidaţii. 

„Mi-ar plăcea să nu fiu singurul candidat pentru conducerea partidului PSD. Congresul trebuie să decidă preşedintele partidului şi secretarul general. Eu nu mi-am exprimat vreo preferinţă pentru anumite persoane. Se speculează multe lucruri, eu îi apreciez pe toţi colegii, toate colegele”, a declarat Dăncilă.

De asemenea, a explicat care crede că sunt motivele pentru care PSD a obţinut un scor atât de mic la alegerile europarlamentare. 

„Cred că trebuie să ne asumăm că am greşit. Atunci când îţi pierzi din electoratul din 2016, e clar că undeva s-a greşit, e clar că mesajele date nu sunt cele pe care le-a vrut electoratul care trebuie, e clar că comunicarea nu a fost cea dorită. E nevoie şi de o analiză pe ficare organizaţie în parte. Poate s-a greşit şi în anumite judeţe, poate campania făcută nu a fost cea potrivită. Important e să învăţăm din greşeli şi să vedem ce-şi doresc oamenii de la noi. Din punct de vedere guvernamental, am făcut multe lucruri. E foarte uşor să dăm vina pe o persoană sau alta. Eu cred că trebuie să ne asumăm toţi. Dacă ne apucăm să facem acuzaţii despre o persoană sau alta, acest lucru nu ne ajută foarte mult”. 

„Abuzurile au existat şi există. S-a vorbit mult de Justiţie, dar nu s-au luat măsuri”

„S-a vorbit foarte mult de Justiţie şi nu s-au luat măsuri. Eu am să fac o singură comparaţie. S-a tot spus că Guvernul a influenţat Justiţia. Noi nu am modificat atât de multe ordonanţe. Dar în 2016, Guvernul Cioloş a modificat 151 de ordonanţe peste noapte. Această abordare nu e corectă. Abuzurile au existat şi există, nu trebuie să ne facem că nu le-am văzut. Nu putem uita ce s-a întâmplat la DNA Ploieşti”. 

„Nu am vorbit despre lucrurile pe care le-a realizat guvernarea. Erau lucruri care au fost realizate şi care au vizat diverse domenii şi acest lucru i-a nemulţumit pe ceilalţi. Unii nu văd ce e important pentru ţară şi pentru oameni. E şi vina noastră că poate nu am comunicat atât cât trebuia”. 

„Eu nu ştiu cred că există un stat paralel”

„PSD a spus că există un stat paralel. Eu nu pot să spun dacă există sau nu un stat paralel. Eu ştiu că există abuzuri şi le-am văzut. Ar trebui să acţionăm împotriva lor. Depinde ce înţelege fiecare prin stat paralel”, a spus Dăncilă la Antena 3

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite