PSD îi pune piedici, prin interpuşi, lui Nicuşor Dan. 60 de contestaţii împotriva listelor de candidaţi USR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu mai puţin de 60 de contestaţii au fost depuse la tribunalele din toată ţară împotriva candidaţilor USR la alegerile parlamentare, majoritatea semnate de PER, partid aliat cu PSD. Însă judecătorii i-au dat dreptate lui Nicuşor Dan.

Până să ajungă la alegerile parlamentare, Uniunea Salvaţi România (USR), partidul condus de Nicuşor Dan, trebuie să treacă testul instanţelor. După ce şi-au depus  liste de candidaţi în toate judeţele, USR s-a trezit cu peste 60 de contestaţii în întreaga ţara, semnate de Partidul Ecologist Român (PER), partid care a încheiat înţelegeri locale cu PSD.

„Nu este decât un tertip al PSD de a încerca să blocheze intrarea USR în alegeri. Însă  nici măcar n-au curaj să-şi asume o contestaţie, ci o fac prin interpuşi, fie că vorbim de PER, fie de persoane fizice din anturajul PSD“, au declarat surse din conducerea USR pentru „Adevărul“, cu trimitere la faptul că o contestaţie a fost depusă de Nicoleta Monica Petruţ, care a contestat şi fuziunea USB cu USR. Ulterior, în instanţă, Nicoleta Petruţ a fost reprezentată chiar de avocatul PSD. „Este exact acelaşi lucru pe care l-a făcut PSD în noiembrie 2014 la alegerile prezidenţiale. Atunci a încercat să oprească românii din diaspora să voteze, acum încearcă să oprească un partid nou, care promovează valori total opuse PSD-ului, să participe la alegeri“, susţine şi Nicuşor Dan.

Decizii favorabile pe linie

În unele judeţe, au fost depuse chiar mai multe contestaţii, însă toate având formulări identice. „Spre exemplu, în judeţul Prahova, în fieful lui Sebastian Ghiţă, au fost depuse cinci contestaţii, două din partea unor persoane private, două din partea asociaţiei A.C.A.S.A si una PER“, arată USR într-un comunicat de presă.

Ce contestă, de fapt, adversarii USR? Faptul că partidul lui Nicuşor Dan a folosit pe listele de semnături necesare pentru depunerea candidaturilor semnul electoral al Uniunii Salvaţi Bucureştiul (USB), partid care s-a topit în USR, însă fuziunea încă nu a fost înregistrată la tribunal, tot din cuza unor contestaţii semnate de Nicoleta Petruţ. Numai că legea permite partidelor sau alianţelor să-şi schimbe semnul electoral până la 1 noiembrie, deci la trei zile după data-limită de depunere a candidaturilor, iar USR şi-a schimbat între timp semnul electoral. Dintre cele 60 de contestaţii depuse în toată ţara, instanţele au soluţionat până acum 30, toate în favoarea USR. Contestarii au drept de apel în termen de 48 de ore.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite