PSD se pregăteşte să moară

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta, alături de PSD sunt la sfârşit de drum politic
Victor Ponta, alături de PSD sunt la sfârşit de drum politic

Ţara ne vrea, ţara are nevoie de mine, doar Parlamentul mă poate demite. Şi să moară duşmanii mei, în frunte cu Macovei, Băsescu, Koveşi şi unealta lor diabolică: DNA-ul. Sunt nevinovat şi vreau să apăr Parlamentul, Justiţia şi orice mai e de apărat. Nu mă victimizez, dar nu lăsaţi copiii fără tată. Interesul naţional nu e să vă luaţi de familia mea şi să declanşăm o criză politică.

Nu acestea sunt cuvintele exacte al Premierului Victor Ponta, dar cam despre asta a fost vorba în discursul său de după şedinţa urgentă a coaliţiei de guvernare. Nu ştim dacă e un discurs scris pentru astăzi sau e unul de prin 2012, găsit prin sertarele partidului şi recitit pentru că se potrivea situaţiei. Victor Ponta a vorbit despre el şi despre supravieţuirea sa în politică. Legitim, oarecum. Dar în timp ce îşi lua energizantele nu a observat că în camera alăturată, doctorii încercau să resusciteze PSD-ul care are pulsul slab, abia sesizabil în aparatele la care e conectat.

PSD e un partid mare, rumen în obraji şi bine împlinit la trup. Dar nu a făcut sport şi nu a mâncat sănătos în ultimii 25 de ani, ba chiar s-a dedat la excese, terenuri după ora 12 noaptea, retrocedări de păduri şi partide de vânătoare, colesterol financiar, totul pantagruelic, până când a dat într-o boală auto-imună. Celule albe au fost excluse din partid una câte una. Nu mai există nimeni care să lupte, să spere. Degeaba se dă Victor Ponta cu usturoi pe tălpi, bea elixiruri peste elixiruri şi aşteaptă minuni. PSD e mort, deşi încă nu i-a fost redactat certificatul de deces.

PSD e prea mare ca să îşi dea seama că se stinge cu fiecare zi care trece. I se pare că e sănătos şi funcţional pentru că are Guvernul şi majoritatea parlamentară. E doar o impresie, o halucinaţie auto-indusă, bazată pe un vot care nu mai are nicio relevanţă. Dar factorii decesului social-democraţilor nu se găsesc în fantasmagoriile prezentului. E o consecinţă a vieţii nesănătoase şi a deciziilor greşite luate permanent. Pe scurt, acestea sunt pietrele de moară ale PSD:

Reforma nereformabilului. De când s-a născut acest partid a apărut şi teoria reformei sale. Nici nu se instalase bine Ion Iliescu în scaun că se simţea nevoia de reformă. Năstase, Geoană, Ponta, toţi au promis reformă şi nu au făcut nimic. În nucleul dur al acestui partid se regăsesc minţile retrograde care l-au construit în zilele de după Revoluţie. Reforma a fost mereu o himeră.

Modelul politic. PSD s-a descentralizat rapid, în regiuni politice construite pe interese de afaceri. Baronii locali nu sunt o apariţie întâmplătoare. Acesta este mecanismul de funcţionare al partidului. Nu se unge maşinăria, nu funcţionează mecanismul. Şi maşinăria funcţionează cu acces la resurse financiare şi protecţia de justiţie. Nu asiguri aşa ceva, nu există nici un motiv să stai în PSD.

Excluderile din partid. E o modă la PSD în a-şi decapita competiţia. Nimeni nu a avut curajul să construiască facţiuni adverse liderului absolut. Coterii interne şi afaceri personale care s-au intersectat din când în când au fost suficiente pentru a-I înlătura pe Adrian Nastase şi Mircea Geoană. Nu a existat o viziune, un plan, o strategie.

Moştenirea nefastă. PSD nu are un portofoliu pentru care să merite să lupţi. Dacă vrei să intri în politică astăzi de ce ai vrea să mergi la PSD? Iliescu, Năstase, Geoană, Ponta? Să fim serioşi!!! Accesul la resurse se îngustează pe zi ce trece. Plus că trebuie să te asociezi cu o masă largă de suspecţi şi condamnaţi pe care trebuie să îi asimilezi ca fiind referinţa ta politică.

Premisele sunt tragice pentru PSD, care s-a redus la un grup de oameni care luptă din răsputeri să fugă din faţa Justiţiei. Nu mai avem de-a face cu social democraţi, cu un partid politic sau cu lupta pentru nişte idei. Sunt strict un grup de foşti oameni politici care au primit un vot pe care încearcă să îl stoarcă până la capat atât cât li se mai permite.

Viitorul nu mai există pentru PSD pentru simplu fapt că nu mai există răspuns la întrebarea: cine o să mai vrea să candideze în numele acestui partid la alegerile care vin? Şi pentru ce? Pentru Victor Ponta dacă apucă să organizeze alegerile? Cu ce resurse? Pentru ce scop? Începe să fie o primejdie grozavă să te alegi Primar în zilele de astăzi când DNA e la fiecare colţ. Poate merită să te rişti să ajungi parlamentar ca să scapi din nou de Justiţie. Dar ce le vei spune alegătorilor? Că eşti decis să lupţi împotriva Justiţiei până la capăt? Că Băsescu e rău? Că Iohannis a făcut trafic de copii? Că Macovei ne toarnă pe la cancelariile occidentale? Şi asta după ce tu ai scris la ambasade?

PSD nu ştie că moare pentru că Valeriu Zgonea mai are un birou la Palatul Parlamentului. Aşa au păţit şi alţii înaintea lor. SPP stă cu ei până în ultima zi pentru că aşa e legea. Îi însoţeşte şi la DNA dacă e nevoie. Dar semnele puterii nu sunt cele pe care le exerciţi atunci când ai puterea, ci perspectiva de a câştiga viitoarele alegeri. Ori PSD tocmai s-a enclavizat în jurul lui Ponta pentru că problemele lui sunt şi ale lor. Dar nu înţeleg că nu sunt şi ale noastre.

Urmează zile triste. Chiar dacă nu îţi place PSD, nici nu e plăcut să asişti la înmormântarea lor. Acum e cel mai bun moment pentru Noua Stângă sau oricum ar vrea să se numească ea. Strângerea PSD în jurul lui Victor Ponta este cel mai bun pretext pentru respingerea moştenirii nefaste a acestui partid şi pentru un nou început

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite