PSD şi PNL - gemeni heterozigoţi

Şedinţa Biroului Permanent Naţional al PNL desfăşurată preţ de mai bine de şase ore miercuri a fost, de fapt, una fără istoric şi fără importanţă. A fost, pe româneşte spus, curată pierdere de vreme. O harababură generală. Exemplu de aflat în treabă şi de mimat seriozitatea. Ceva ce a semănat extrem de bine cu adunarea electorală cu atâta geniu odinioară surprinsă de Caragiale în celebra lui Scrisoare pierdută.

Furtuna într-un pahar cu apă de miercuri a însemnat un simplu caraghioslâc politic. Un spectacol slab, marcat de anunţate, dar eşuate căci prost jucate lovituri de teatru. O înşiruire diletantă de comploturi de dramă romantică hugoliană pe care astăzi nu le mai gustă şi nu le mai crede nimeni.

Precum s-a arătat a fi cea amatoricesc mimată de grupul condus de dl. Mihai Voicu. Un ins păstos, incert, amestec rânced de Farfuridi şi Brânzovenescu, care a crezut că poate să iasă din anonimatul politic în care a trăit o viaţă, jucând preţ de vreo două trei –ore scena curajului şi a demnităţii atunci când s a făcut a cere de ochii lumii şi tare mă tem că şi la comandă nu doar demisia preşedinţilor organizaţiilor de sectoare, asta după ce doamna Alina Gorghiu s-a făcut cu o seară înainte de râs pretinzând că ea ar fi fost deja dată, ci şi pe aceea a secretarului general al partidului, dl. Ilie Bolojan. Dl. Bolojan având, desigur, şi dumnealui vinile sale în catastrofa electorală înregistrată de partid nu doar la nivel de Bucureşti, ci şi de ţară. Vini ce nu pot să fie defel scuzate ori mascate de impresionantul scor obţinut de dl. Bolojan în cursa pentru Primăria Oradiei. Aceste culpe derivând din obligaţiile pe care chiar dumnealui şi le-a asumat - şi e de presupus că a făcut-o în cunoştinţă de cauză - atunci când a acceptat demnitatea de secretar general al partidului. Funcţie ce presupunea şi asumarea unor sarcini, din câte se spune nu tocmai duse la îndeplinire, ce ţineau de campania electorală a partidului nu doar la Oradea, ci şi în ţară şi la Bucureşti.

Oricum ar sta în realitate lucrurile, e totuşi limpede că vinile d-lui Bolojan nu sunt nicidecum egale cu cele ale d-nei Alina Gorghiu şi ale d-lui Vasile Blaga. Şi nici măcar atât de mari precum cele ale unui Teodor Atanasiu sau Cezar Preda, care, fie că nu au făcut nimic, fie că au avut idei trăznite. Precum aceea a desemnării eşuate a d-lui Marian Munteanu drept candidat PNL  la primăria Capitalei.

Văzând cum a-nceput şi cum s-a sfârşit „insurecţia” grupului condus de Mihai Voicu contra d-lui Ilie Bolojan aproape că am impresia, cum spuneam mai sus, că a fost vorba despre o lovitură comandată. O mutare în plic primită de dl. Voicu de la d-na Gorghiu. O farsă de prost gust, o fumigenă al căror rost a fost acela de a-i pune, de fapt, la adăpost pe d-na Gorghiu şi pe dl. Blaga de ceea ce ar fi trebuit să fie dreapta judecată dar şi furia justificată a liberalilor cinstiţi. Ce se presupunea că nu pot înghiţi gargara în conformitate cu care a te situa pe locul al doilea şi la considerabilă distanţă de învingători ar fi un semn de performanţă şi nu ceea ce este cu adevărat- o înfrângere amară. Ai cărei responsabili nu sunt nici preşedintele Iohannis, nici premierul Cioloş de imaginea şi faptele cărora PNL s-a agăţat orbeşte, şi nici măcar Cristian Buşoi, Ludovic Orban, Cătălin Predoiu ori azi încă şi mai controversatul Marian Munteanu. Ci înşişi doamna Alina Gorghiu şi dl. Vasile Blaga.

Doi inşi cu personalităţi politice pitice care, dacă ar fi avut cu adevărat onoare, şi-ar fi pus la dispoziţia partidului mandatul încă de duminică noapte de luni dimineaţă. Fără să aştepte să le ceară asta însinguraţii domni Toader Paleologu şi Cristian Bodea. Cei doi au preferat tăcerea, laşitatea, time-out-ul ce le-a permis să-şi pregătească ruşinoasa conservare în poziţii de decizie pentru care nu mai au azi nici urmă de legitimitate.

Or, tocmai însingurarea celor doi, a d-lui Paleologu şi a d-lui Bodea, e îngrijorătoare. Şi grăitoare pentru cât de nevolnic este astăzi marele PNL. Căci dacă PNL ar fi fost un partid viu, iar BPN-ul alcătuit de oameni responsabili, vocile celor care cer cu îndreptăţire socoteală pentru penibilul eşec de la nivel de Bucureşti ca şi pentru deloc performantul scorul la nivel de ţară ar fi fost mult mai numeroase. Şi nu s-ar fi întâmplat nici ca cererile justificate de demisie la vârf să fie fără prea mari eforturi anihilate prin decizii dictatoriale de excludere din partid. Operaţiuni de evidentă sorginte stalinistă atât de prompt şi de solidar votate încât nu e de sesizat nici cea mai mică diferenţă între felul în care acţionează în situaţii de criză PNL şi PSD. Deveniţi, pesemne, în România anului 2016, gemeni heterozigoţi.

Prin laşitatea, inacţiunea şi încercarea de anihilare a oricărei contestări a unei conduceri şterse, necharismatice, dovedit inapte să formuleze un program politic ferm şi să întreţină un dialog real cu electoratul se maximizează primejdios şansele de reuşită ale PSD la alegerile parlamentare din iarnă.

Nu ştiu dacă dl. Nicuşor Dan nu a dansat decât o vară, aşa cum susţin, după părerea mea, cam pripit o seamă de analişti politici. Unii afirmând chiar că anunţul privind metamorfozarea USB în USR a fost prematur şi lipsit de orice şanse de punere în practică în timpul scurt rămas până la alegerile legislative viitoare.

Am totuşi îndoieli, văzând eşecul înregistrat de Mişcarea Populară care avea în persoana d-lui Traian Băsescu un lider infinit mai proeminent decât dl Nicuşor Dan, că domnia sa şi cei ce ar urma să reprezinte viitorul activ de partid al USR vor izbuti în numai patru luni să pună la punct o mişcare politică articulată. Mişcare astfel pregătită încât să fie resimţită de electoratul naţional, care în marea lui majoritate nici nu ştia până duminică seara cine e Nicuşor Dan şi ce înseamnă USB, drept  alternativă reală la PSD. Mi-e greu să cred că USR va reuşi să acţioneze până la alegeri astfel încât să îi determine pe cei ce nu agreează PSD şi care au fost în vremea din urmă cumplit dezamăgiţi de PNL măcar să iasă din casă spre a vota. Şi nu oricum, ci nutrind ferma convingere că au cu adevărat de unde şi pe cine alege.

Or, în atare condiţii şi în absenţa unei minime restartări liberale pe care speram că o va anunţa îndelungata, inutila şedinţă de miercurea trecută, victoria PSD pare a fi de-a dreptul favorizată de Dreapta care nici nu mai ştim astăzi prea bine dacă e cu adevărat de dreapta.