A da jos guvernul acum, cu trei săptămâni înainte de preluarea preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România este o aventură riscantă. Mai mult, Senatul este încă dominat de PSD-ALDE, iar a te baza pe votul împotriva propriului guvern al deputaţilor şi senatorilor din arcul pro-guvernamental, este iluzoriu. Cei care au rămas alături de Dragnea şi Tăriceanu nu vor vota o moţiune de cenzură, atâta timp cât nu vor primi asigurări că ei rămân conectaţi la avantajele guvernării. S-a întâmplat ca, la cererea lui Dragnea, pesediştii să-şi dea jos propriul guvern, dar atunci ştiau că tot ei vor continua să stea la butoane. Acum, această certitudine dispare.

Reacţia lui Liviu Dragnea în faţa unui asemena pericol potenţial va fi să încerce noi racolări de parlamentari. Până acum, de câte ori s-a subţiat majoritatea, de atâtea ori a găsit parlamentari de achiziţionat. Problema este că nu prea mai are de unde să racoleze. Piaţa transferurilor s-a îngustat destul de mult, însă nu e exclus să mai găsescă ceva, dacă oferă un preţ corespunzător. Normal, cei dispuşi să se transfere vor avea un preţ piperat rău, tinând contde oferta scăzută şi cererea disperată din piaţă.

Dar ceea ce o ţine la adăpost de Viorica Dăncilă, este tocmai lipsa unei perspective privind o viitoare guvernare. PNL ar putea reclama postul de premier, însă ceilalţi nu vor fi de acord să-i ofere acest cadou pe care îl consideră nemeritat. Anul 2019 este unul electoral şi realizarea unei formule de guvernare va fi extrem de dificială. Se mai adaugă şi lecţia guvernului tehnocrat al lui Dacian Cioloş care a venit la Palatul Victoria tot înaintea unor alegeri cruciale. PSD a avut atunci ocazia să pună toate tunurile pe tehnocraţi şi să nu mai răspundă de rezultatele guvernării. Iar pe tehnocraţi, tot Liviu Dragnea i-a condus, de fapt, de pe margine. Fără această manevră propagandistică, în care tehnocraţii au fost diabolizaţi, PSD nu ar fi avut scorul fabulos din 2016.

Pentru prima dată, Liviu Dragnea are motive reale să se teamă pentru puterea sa.

În prezent, altceva se poate întâpla şi este mult mai simplu. Nu căderea guvernului Dăncilă, ci un vot în Camera Deputaţilor pentru schimbarea preşedintelui, Liviu Dragnea.

Este mult mai puţin complicat decât un vot de cenzură. Nu se schimbă guvernarea, iar postul de preşedinte al Camerei poate fi oferit unui om chiar din majoritate sau unuia agreat de majoritate. PSD ar rămâne liniştit la guvernare, s-ar rearanja doar raporturile de putere din interiorul partidului.

Liviu Dragnea a rezolvat nemulţumirile legate de modul în care conduce PSD în Comitetul Executiv. Acolo are controlul total al voturilor, ceea ce i-a permis să-şi elimine toţi adversarii fără a discuta cauzele politice ale crizelor succesive prin care a trecut partidul. Pe termen scurt, tactica s-a dovedit de succes. Dar nu a rezolvat problema de fond şi anume clarificarea situaţiei şi pacificarea partidului prin soluţii politice între fracţiunile adverse.

Acum, adversarii săi şi mai radicalizaţi în urma ostracizării suferite  au ocazia să repună problema pe masă, dar nu în Comitetul Executiv, ci în Camera Deputaţilor.

Pentru prima dată, Liviu Dragnea are motive reale să se teamă pentru puterea sa.