Sorin Grindeanu: Duminică facem o şedinţă de Guvern pentru abrogarea acestei ordonanţe. Reacţia Preşedinţiei

Sorin Grindeanu: Duminică facem o şedinţă de Guvern pentru abrogarea acestei ordonanţe. Reacţia Preşedinţiei

Sorin Grindeanu FOTO Inquam

Premierul Sorin Grindeanu a fost nevoit să recunoască presiunea străzii şi să anunţe abrogarea controversatei Ordonanţe de Urgenţă nr. 13, care modifică legislaţia penală. Grindeanu a spus că Guvernul se va întruni duminică pentru a găsi calea legală de a bloca actul normativ.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Administraţia Prezidenţială: Guvernul trebuie să rezolve situaţia creată; cetăţenii nu acceptă nimic mai puţin

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Iohannis, Mădălina Dobrovolschi, a afirmat că Guvernul trebuie să rezolve situaţia de criză pe care a creat-o singur printr-o greşeală flagrantă şi a avertizat că cetăţenii nu acceptă ”nimic mai puţin”.

”Este un pas important spre normalizare. Se face un pas important pentru a corecta situaţia creată, situaţia pe care o cunoaştem cu toţii. Guvernul a greşit flagrant şi Guvernul este cel responsabil să rezolve această criză pe care el a creat-o. Oamenii care protestează şi pe care îi vedem acum în stradă au nişte cerinţe legitime, au nişte cerinţe corecte, nişte cerinţe democratice şi tocmai de aceea domnul preşedinte vrea să transmită acest lucru foarte clar: Guvernul trebuie să înţeleagă că cetăţenii nu acceptă nimic mai puţin”, a declarat Mădălina Dobrovolschi.

Premierul Sorin Grindeanu a anunţat aborgarea OUG 13. „Am auzit foarte multe opinii, am auzit vocea străzii. Vin să vă spun decizia mea ca prim ministru. Nu vreau şi nu doresc să dezbinăm România. Prin tot ceea ce se întâmplă, România pare ruptă în bucăţi. În acelaşi timp, tot ceea ce înseamnă deciziile Curţii Constituţionale care nu au fost puse în practică trebuie puse în cadrul legal. Sunt obligatorii pentru toţi cetăţenii României. S-a creat un clivaj în societate. Am luat câteva decizii. Mâine, vom face o şedinţă de Guvern pentru abrogarea acestei ordonanţe. Folosesc termenul abrogare pentru că e cel folosit de Administraţia Prezidenţială când mi-a cerut să o abrogăm. Vom găsi calea legală, abrogare, prorogare, ca să nu intre în vigoare acea ordonanţă. De asemenea, e nevoie de a avea o concordanţă cu deciziile CCR. O să demarez o consultare, astfel încât, după un dialog pe care sper să-l am, în cel mai scurt timp să trimitem în Parlament un proiect de lege care să aplice deciziile CCR. Ministrul Justiţiei îşi asumă consecinţele. Doresc a pune în practică programul de guvernare pentru care PSD a fost votat“, a declarat Sorin Grindeanu.

Declaraţia lui Sorin Grindeanu

UPDATE Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, că anunţul legat de abrogarea OUG 13/2017 arată că partidele de la guvernare admit că au comis o eroare reglementând legislaţia penală, deoarece aceste decizii trebuie luate de Parlament, în condiţiile în care există peste 40 de articole ale Codului Penal care au fost declarate neconstituţionale.

”Prin decizia din această seară, partidele aflate la guvernare au recunoscut faptul că au greşit când au decis modificarea prin OUG a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală. Aceasta este decizia corectă: o ţară nu poate fi condusă prin ordonanţe de urgenţă. Însă decizia de azi remediază doar o eroare a guvernului, problema de fond însă rămâne: mai mult de 40 de articole ale Codului Penal sunt neconstituţionale. Noi vrem un stat de drept şi legi clare, corecte. Însă pentru aceasta avem nevoie de modificarea – prin dezbatere parlamentară – a Codului Penal”, se arată în declaraţia pe care Kelemen Hunor a remis-o presei, în cursul serii de sâmbătă.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, afirmase că va propune o soluţie de detensionare a situaţiei politice, din cauză că simte că „membrii PSD nu mai pot fi ţinuţi în frâu”, fiind luată în calcul şi abrogarea ordonanţei privind modificarea codurilor penale, dacă e de acord şi premierul Sorin Grindeanu. PSD ar putea merge în Parlament cu un proiect de lege privind modificările codurilor penale.

UPDATE Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că OUG 13 va fi abrogată. El a afirmat că niciun politician din actuala guvernare nu are nimic de câştigat de pe urma acestui act normativ. „Ar trebui să asistăm la o abrogare printr-o altă ordonanţă“, a afirmat Tăriceanu.

Liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, a afirmat că există o presiune foarte mare din partea membrilor PSD pentru un miting de proporţii în Bucureşti, motiv pentru care va încerca să găsească o soluţie de detensionare a situaţiei împreună cu primul-ministru şi liderii ALDE.

„Pot spune că membrii şi simpatizanţii PSD nu mai pot fi ţinuţi în frâu, oamenii vor să iasă în stradă  pentru a-şi exprima dezaprobarea profundă faţă de mişcarea de inspiraţie soroşistă la care asistăm. Partidul se organizează singur. Simt că nu voi mai putea să ţin în frâu, de la centru, presiunea din organizaţiile din ţară, care pot aduce în stradă, la Bucureşti, aproape un milion de oameni. Ca urmare, am decis să mă întâlnesc cu partenerii de coaliţie şi cu premierul pentru a le propune o soluţie de ieşire din impas”, a declarat Liviu Dragnea, pentru DC News.

Preşedintele PSD a arătat că este posibilă chiar abrogarea ordonanţei, dacă soluţia va fi acceptată de către Sorin Grindeanu.

„Oameni responsabili fiind, nu putem asista la sfărâmarea României din cauza iresponsabilităţii preşedintelui Iohannis. Votanţii PSD sunt extrem de nervoşi, fiind conştienţi de valoarea votului lor şi pentru că suntem împiedicaţi să punem în practică programul propus. O altă sursă de enervare este punerea în circulaţie de zvonuri potrivit cărora premierul va fi chemat la anchetă. O să propun o soluţie de stingere a conflictului pe care sper s-o accepte premierul în legătură cu OUG. Eventual se poate vorbi chiar de abrogarea OUG, dacă premierul acceptă. Cu speranţa că acest lucru îi va convinge şi pe membrii şi simpatizanţii noştri să nu iasă în stradă, escaladând tensiunile”, a spus liderul PSD.

Totodată, surse politice au precizat pentru „Adevărul“ că PSD ar putea merge în Parlament cu un proiect de lege pentru modificarea legislaţiei finale, însă într-o formă schimbată faţă de ceea ce prevede ordonanţa 13/2017. În următoarele ore, Dragnea ar urma să se vadă cu copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, şi cu premierul Sorin Grindeanu. 

Dragnea susţine că această temă să nu ducă la conflicte sociale: „Nu vreau să existe în conflict români contra români şi să se rupă România în două. Pentru că nu se mai poate discuta cu argumente raţionale, ci ne confruntăm cu o maşină de dezinformare incredibilă în timp ce România are nevoie de linişte şi stabilitate pentru a putea înainta spre prosperitate, dezvoltare şi democraţie”, a mai spus Dragnea.

Opoziţia din partid
 
Senatorul PSD Ecaterina Andronescu consideră că OUG privind modificarea Codurilor penale a fost o greşeală şi spune că, dacă liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, o corectează, va face ce trebuie.
 
„Sper să se găsească soluţia cea mai profesionistă şi corectă cu putinţă, în aşa fel România să îşi vadă de drumul ei, aşa cum cred că are dreptul fiecare dintre cetăţenii acestei ţări. Adică o Românie în care să ne putem creşte copiii şi nepoţii, o Românie în care să putem spera că ziua de mâine este mai bună decât ziua de ieri. După opinia mea, cred că a fost o greşeală această ordonanţă, a fost greşeală şi pe fond şi cred că dacă preşedintele Dragnea o corectează, face ceea ce trebuie", a declarat Ecaterina Andronescu, la România TV.
 
Ministrul Afacerilor Interne: Susţin orice măsură care ar detensiona situaţia
 
Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne a declarat, referitor la protestele masive faţă de Ordonanţa de Guvern care a modificat legislaţia penală, că susţine orice măsură care ar detensiona situaţia.
 
„Încercăm să protejăm cetăţenii, am transmis un set de măsuri. Protestul din stradă este unul spontan, îl tratăm ca atare. (...) Sunt convinsă că toţi colegii mei vor lua cea mai bună decizie. Susţin orice măsură care ar detensiona situaţia“, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, întrebată despre protestele din Piaţa Victoriei.
 
Reacţia lui Sevil Shhaideh
 
Vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat sâmbătă, la Parlament, referitor la ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codurilor penale, că nu ştie dacă va fi retrasă, iar de două săptămâni se vorbeşte numai despre această chestiune, în timp ce „prioritatea” o reprezintă bugetul ţării.
 
„Nu ştiu dacă va fi retrasă, eu ies de la discuţiile pe buget şi cred că prioritatea pentru noi, astăzi, este bugetul acestei ţări. Eu nu comentez aceste lucruri pe care nu le ştiu. Haideţi să vorbim despre buget dacă vreţi, totuşi am fost la Comisia de buget-finanţe”, a afirmat ministrul Dezvoltării, întrebată dacă OUG privind modificarea Codurilor penale va fi retrasă.
 
Reacţia lui Tăriceanu
 
Copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat, pe Facebook, că „eventuala adoptare a deciziei de abrogare a ordonanţei ne va permite să avem o discuţie serioasă cu segmente largi ale societăţii şi cu întreg spectrul politic despre cum ne construim viitorul ca ţară. România se află într-un blocaj grav din cauza abuzului de putere al anumitor instituţii şi autorităţi şi va fi nevoie de o abordare lucidă şi nepartizană pentru a găsi o rezolvare la această problemă”.
 
Reacţia lui Daniel Constantin:
 
„În întâlnirea de la nivelul Coaliţiei mi-am transmis preocuparea de a face tot posibilul pentru ca societatea românească să nu fie divizată. Avem nevoie să fim uniţi. Am înţeles cu toţii mesajul pe care oamenii l-au transmis: că nu sunt de acord cu modalitatea în care a fost adoptată Ordonanţa. Am convocat pentru luni comisia de fuziune să discutăm modalitatea în care continuăm. I-am transmis şi prim-ministrului punctul meu de vedere“.  
 

Citeşte şi:

PSD anunţă că va face un miting săptămâna viitoare. Reacţia PNL

VIDEO PSD: „Nu retragem ordonanţele. Nu facem nici un pas înapoi“. Liviu Dragnea: Iohannis este autorul moral al violenţelor de aseară

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările