PSD nu vrea discutarea legii privind alegerea primarilor în două tururi

PSD nu vrea discutarea legii privind alegerea primarilor în două tururi

Acelaşi PNL a votat cu două mâini pentru alegerea primarilor într-un singur tur FOTO Mediafax

Senatorii au decis retrimiterea la Comisiile de specialitate a proiectului PNL care prevede alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Legea se afla pe ordinea de zi a Senatului, însă PSD a propus şi votat amânarea dezbaterii.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Aş vrea să solicit retrimiterea la Cmisii pentru două săptămâni, să treacă si prin Comisia de Administraţie“, a spus liderul senatorilor PSD Mihai Fifor. Liberalii s-au opus propunerii PSD, însă degeaba. „Pentru ce să trimite la Comisie înapoi şi cum să introducem pe ordinea de zi a altei Comisiei? Este doar o formă de a tergiversa şi nu suntem de acord“, a spus senatorul PNL Octavian Motoc. În final, propunerea PSD de a retrimite proiecutl la Comisii a primit 54 de voturi „pentru“, 27 „împotrivă“ şi o abţinere.

Proiectul de lege prevede modificarea articolului 101 din Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
 
„Este declarat primar candidatul care a întrunit majoriattea voturilor valabil exprimate. Dacă niciunul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate, fapt care se consemnează în procesul-verbal încheiat de biroul electoral de circumscripţie, se organizează un al doilea tur. La al doilea tur de scrutin participă numai candidaţii clasaţi pe primele două locuri, respectiv candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj“, se arată în articplul modificat.

Liberalii, aceiaşi care au votat în urmă cu câteva luni legea care prevedere alegerea primarilor într-un singur tur, o contestă acum şi vrea modificarea ei. „Alegerea primarului într-un singur tur de scrutin, cu votul majorităţii celor care se prezintă la vot este o soluţie legislativă total greşită. În această situaţie, persoana aleasă nu va avea legitimitate. Pot exista situaţii, mai ales în condiţiile unei participări scăzute la vot, ca primarul unei localităţi să fie ales cu un număr extrem de de mic de voturi. Este nevoie ca ca persoana care îndeplineşte această funcţie să se bucure de încrederea întregii comunităţi şi să aibă legitimitatea conferită prin votul a cât mai mulţi membri ai comunităţii“, se arată în expunerea de motive.

Propunerea legislativă a PNL privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin a primit, săptămâna trecută, un raport favorabil din partea senatorilor jurişti. Senatul este prima cameră sesizată, forul decizional urmând a fi camera Deputaţilor.

A fost un raport favorabil cu şase voturi «pentru» şi trei voturi «contra». Prima Cameră este Senatul. Vom trimite (raportul — n.r.) la plen. Eu sper să treacă şi la plen, pentru că este ceea ce întotdeauna am spus şi am susţinut -  cea mai bună formă de reprezentativitate sau cea mai mare reprezentativitate o pot avea primarii şi preşedinţii de CJ atunci când sunt aleşi de majoritatea cetăţenilor", a declarat Boboc la finalul şedinţei Comisiei juridice.

PNL s-a răzgândit doar de imagine

PNL a adoptat, în septembrie, la Poiana Braşov, în prezenţa tuturor primarilor PNL, o rezoluţie în care îşi reafirmă susţinerea pentru modalitatea de alegere a primarilor în două tururi de scrutin, prin vot direct de către cetăţeni. La câteva zile, PNL a venit în Parlament cu un proiect de lege, semnat inclusiv de copreşedinţii Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, care pune în practică rezoluţia adoptată la Braşov, la Liga aleşilor locali ai PNL.

Iniţiativa liberalilor a venit doar la patru luni de când PNL a votat, alături de PSD, o nouă lege a alegerilor locale, care prevede că preşedinţii Consiliilor Judeţene vor fi aleşi indirect, cu majoritate simplă, prin votul secret al consilierilor, iar primarii vor fi aleşi ca şi până acum, într-un singur tur.

Invitată la Adevărul Live în perioada respectivă, liderul PNL, Alina Gorghiu, nu a reuşit să explice de ce PNL a votat alături de PSD o lege care, practic, calcă în picioare democraţia prin faptul că permite alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, cu doar un vot mai mult decât adversarul.

Este declarat primar candidatul care a întrunit majoriattea voturilor valabil exprimate. Dacă niciunul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate, fapt care se consemnează în procesul-verbal încheiat de biroul electoral de circumscripţie, se organizează un al doilea tur. La al doilea tur de scrutin participă numai candidaţii clasaţi pe primele două locuri, respectiv candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj.

Alegerea primarului într-un singur tur de scrutin, cu votul majorităţii celor care se prezintă la vot este o soluţie legislativă total greşită. În această situaţie, persoana aleasă nu va avea legitimitate. Pot exista situaţii, mai ales în condiţiile unei participări scăzute la vot, ca primarul unei localităţi să fie ales cu un număr extrem de de mic de voturi. Este nevoie ca ca persoana care îndeplineşte această funcţie să se bucure de încrederea întregii comunităţi şi să aibă legitimitatea conferită prin votul a cât mai mulţi membri ai comunităţii.

Modificarea legislaţiei, posibilă

 Modificarea legislaţiei electoralecu mai puţin de un an înainte de alegeri este posibilă legal, în pofida susţinerilor contrare pe care actori politici interesaţi le afirmă public în ultima vreme, aşa cum a arătat o analiză realizată de „Adevărul”, care a examinat atât exigenţele Comisiei de la Veneţia, cât şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale din România.

Atât Codul de bune practici în materie electorală elaborat de Comisia de la Veneţia, cât şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale permit modificări legislative în interiorul acestui interval, cu condiţia ca acestea să opereze în sensul lărgirii, şi nu limitării drepturilor electorale consfinţite de Constituţie. În aceste condiţii, deşi a mai rămas mai puţin de un an până la următoarele alegeri locale, încă este posibilă revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, chiar folosind instrumente rapide de legiferare, precum ordonanţele de urgenţă sau asumarea răspunderii Guvernului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările