PSD nu renunţă la amnistie şi graţiere. Codrin Ştefănescu: E o discuţie foarte serioasă în partid

PSD nu renunţă la amnistie şi graţiere. Codrin Ştefănescu: E o discuţie foarte serioasă în partid

Codrin Ştefănescu

Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a anunţat luni, că ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală "va exista cât de curând" şi că social-democraţii nu au renunţat nici la amnistie şi graţiere, potrivit Agerpres.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Ordonanţa pe coduri va exista cât de curând. Este o chestie pe care ne-am asumat-o la Consiliul Naţional. Aţi văzut că acum ne-a anunţat domnul Tudorel Toader de ordonanţa pe completuri. Toate se vor da. Şi vă spun un singur lucru: noi nu am renunţat şi este o discuţie foarte serioasă şi aplicată în interiorul partidului pe amnistie şi graţiere. Pentru că, vă repet, suntem ţara în care s-au produs nişte lucruri unice pe planetă, legate de încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului", a declarat Codrin Ştefănescu.

Potrivit sursei citate, PSD va anunţa "câteva surprize în luna februarie".

"La nivel central (...) nu vom ceda nici măcar un milimetru în tot ce ne-am propus. Vom merge mai departe cu toate modificările de coduri, vom merge cu modificări de legi foarte importante, vom avea câteva surprize în luna februarie pe care le vom anunţa. Vom merge mai departe cu tot ce înseamnă politici naţionale pentru binele românilor, privind modul în care îi facem să înţeleagă pe cei din marile companii că trebuie să îşi plătească taxele şi impozitele în România, pentru că aici au şi ei profit. Vom continua mai departe cu programul de majorare de pensii şi salarii, aşa cum a fost anunţat", a explicat Ştefănescu.

Întrebat de jurnalişti ce surpriză pregăteşte PSD pentru luna februarie, secretarul general al partidului a răspuns: "E legată de mediul legislativ. Mai modificăm nişte lucruri şi mergem înainte. Luaţi cu atenţie declaraţia de la Consiliul Naţional a domnului Liviu Dragnea şi o să vedeţi că acolo este un punctaj pe ceea ce facem.  În februarie vor fi câteva anunţuri, inclusiv pe mediul economic şi pe zona fiscală".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: