PSD nu mai face sesiune extraordinară. Dragnea: Aveţi o informaţie parţial greşită. Noi am trimis nişte SMS-uri că este posibil să se convoace Parlamentul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat azi că Parlamentul nu se va mai reuni miercuri în sesiune extraordinară, ci va aştepta ca Guvernul să adopte mai întâi ordonanţa de urgenţă pe ELCEN, abia apoi va convoca plenul. Despre SMS-ul trimis deputaţilor, în care îi anunţa că miercuri la ora 15.00 să se prezinte la serviciu, Dragnea spune că n-a prezentat un calendar cert, ci a folosit expresia mult mai laxă „este posibil“.

Întrebat, după şedinţa coaliţiei de guvernare dacă va mai avea loc săptămâna această sesiunea extraordinară, Dragnea a răspuns: „Aveţi o informaţie parţial greşită. Noi am trimis nişte SMS-uri că este posibil să se convoace Parlamentul. Premierul ne anunţase că vrea să treacă ELCEN prin OUG. Dacă va apărea o OUG, atunci va fi convocată doar Camera respectivă. Premierul ne-a spus că miercuri sau joi vor va lua o decizie “.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a solicitat convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în perioada 2-4 august , urmând astfel ca şedinţa Biroului Permanent să aibă loc miercuri, la ora 11.00.

„Şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor va avea loc miercuri, 2 august, începând cu ora 11.00 (sala „Barbu Catargiu”, nivel P1). Pe ordinea de zi se află scrisoarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea, prin care se solicită convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în perioada 2-4 august”, se arată într-un comunicat de presă de sâmbătă al Camerei Deputaţilor.

Sâmbătă, deputaţii au primit şi un SMS de la Liviu Dragnea, în care preşedintele Camerei Deputaţilor i-a anunţat că intenţionează să convoace sesiune parlamentară extraordinară, potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a deputatului USR Iulian Bulai.

„Stimaţi colegi, vă informez că intenţionez convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor în data de 2.08.2017, ora 15.00, pentru perioada 2-4.08.2017. Preşedinte Liviu Dragnea”, este mesajul transmis de liderul PSD.

Iulian Bulai a mai precizat că nu va participa la sesiunea parlamentară extraordinară şi şi-a exprimat speranţa că nu va fi luat prin surprindere de deciziile pe care urmează să le ia Parlamentul „în mod extraordinar”.

„Al doilea SMS primit de la Liviu Dragnea. Intenţionează convocarea unei sesiuni extraordinare peste 3 zile. Vă anunţ de pe acum că nu voi putea să particip. Sper să nu ne luaţi prin surprindere cu deciziile pe care le veţi lua în mod extraordinar, domnule preşedinte! De asemenea spre deosebire de sesiunea extraodinară din ianuarie pe care aţi iniţiat-o dar la care nu aţi participat, sper să participaţi la această sesiune”, a scris Iulian Bulai.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite