Dacă în celelalte foste ţări ale Lagărului sovietic, partidele ex-comuniste au supravieţuit măcar o vreme schimbărilor de lideri îmbătrâniţi în rele, chiar schimbărilor de sistem, PCR s-a aneantizat vineri, 22 decembrie, la foarte puţină vreme după ce Nicolae Ceauşescu a fugit de pe acoperişul Comitetului Central. Degeaba câteva ore mai târziu, Ion Iliescu vorbea despre întinarea nobilelor idealuri ale comunismului, câteva ore mai încolo strigătul Jos Ceauşescu! a fost înlocuit cu Jos comunismul! Care a deranjat teribil urechile reprezentanţilor noii puteri de esenţă perestroikistă care deja se instalase.

Confruntaţi cu prima contestare populară masivă, pe data de 12 ianuarie 1990, decretată zi de doliu naţional în memoria victimelor Revoluţiei, Iliescu, Roman, Brucan, Gelu Voican Voiculescu, Cazimir Ionescu au dat speriaţi şi la repezeală un decret ce scotea în afara legii PCR. Ceva care,practic, nu mai exista de mai bine de 3 săptămâni. Cu toate a cestea, decretul cu pricina a fost abrogat la numai câteva zile. Iar la 6 februarie, Frontul Salvării Naţionale, predecesorul PSD-ului de astăzi,  se metamorfoza în partid politic.

Dincolo de nenumăratele lui epifanii (FSN a devenit pe rând FDSN, PDSR, PSD, aceasta din urmă ca urmare a unui rapt, a unei vânzări istorice menite să ii confere onorabilitate iar apoi acceptarea de Internaţionala Socialistă),esenţa  creaţiei lui Ion Iliescu a rămas fundamental aceeaşi. Una de esenţă comunistoidă.

PSD nu întâmpină cei 30 de ani de la crearea sa în cea mai bună formă. Are doar 23% din opţiunile electoratului, multor români care i-au dat votul le e ruşine să o recunoască public, partidul dispune de o conducere interimară, relativ fragilă, a cărei principală misiune declarată este refacerea imaginii partidului şi pregătirea viitorului Congres. Operaţiuni care nu se desfăşoară deloc cu calm şi nici nu sunt scutite de lupte interne pentru putere. E clar că linia naţionalist-peremistă nu se va preda cu una, cu două, puţin păsându-i de salvarea onorabilităţii şi a impresiei de formaţiune cu caracter european pe care se pare că o încearcă noul lider, dl. Marcel Ciolacu. Care deja mai mult ca sigur îl are alături în postul de, deocamdată, informal ideolog şef pe dl. Vasile Dîncu. Oficial, nemembru al partidului încă din anul 2008.

Pe ce mă bazez, vorba lui Marin Preda, când spun asta?

L-am văzut pe dl Vasile Dîncu luni seara pe ecranele TVR. Rămasă încă o oficină de propagandă a PSD, stipendiată din bani publici. Dl. Dîncu era invitat chipurile în dubla lui calitate de sociolog şi de analist politic. Acestora asociindu-li-se şi acelea de proprietar de institut de sondare a opiniei publice, carevasăzică de nebugetar (cum s-a recomandat singur), dar şi de profesor atât la Universitatea Babeş-Bolyai cât şi la Academia SRI.

Nu voi insista aici asupra analizei făcute situaţiei PSD de dl. Vasile Dîncu. Analiză care mi s-a părut în eşenţă mai mult decât corectă. Voi atrage însă atenţia asupra a două lucruri. La un moment dat, vorbind despre viitorul PSD, d-lui Dîncu i-a scăpat pe gât porumbelul. A folosit persoana întâi plural a verbului a face. Iar la sfârşit şi-a exprimat încrederea în domnii Marcel Ciolacu, fostul lui doctorand de la sus-numita Academie de spioni, Paul Stănescu şi Gabriela Firea. Deocamdată asocierea dintre cei trei mi se pare niţeluş bizară. Să ştie oare dl. Dîncu ceea ce noi nu ştim? Să fi bătut palma doamna Firea cu domnii Ciolacu şi Stănescu poate spre a obţine la schimb susţinerea la o nouă candidatură pentru Primăria Capitalei?

Siguri putem fi însă de un lucru. PSD are un nou ideolog şef. Chiar dacă, deocamadată, informal. În persoana d-lui Vasile Dîncu. Mai rămâne să vedem când se va reînscrie dl. Dîncu în PSD şi dacă i se va da vreo funcţie la Congresul din 29 februarie.

Comentariu publicat concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro