E adevărat, în acte PSD rămâne pe mai departe cel mai mare partid al ţării, e suportat de socialiştii europeni, are undeva în jurul a unei jumătăţi de milion de membri şi trebuie să fii naiv nevoie mare să crezi că va dispărea cu una, cu două. În ceea ce mă priveşte eu nu mă grăbesc deloc să-i cânt Prohodul. Chiar dacă e posibil ca în perioada următoare tendinţele centrifuge din interiorul lui să se amplifice, să apară noi disidenţe, noi scandaluri, demisii, ruperi, aripi, aşa cum au au stat lucrurile şi după eşecul electoral din 1996, atunci când dl. Meleşcanu a creat efemera Alianţă pentru România (APR), nu e deloc exclus ca PSD să facă foarte curând zile fripte guvernării liberale. Aceasta în pofida faptului că noul preşedinte interimar, dl. Marcel Ciolacu, a dat asigurări încă de miercuri că deocamdată PSD nu plănuieşte o moţiune de cenzură. Dar câtă încredere poţi avea în atât de ahtiatul după ciolan domn Ciolacu sau în tractoristul Paul Stănescu brusc amorezat de intelectuali? Alţii decât plagiatorii sau posesorii de diplome de licenţă sau de doctorat primite de la d-nul Gabi Oprea, de la Universitatea Spiru Haret şi instituţii de învăţământ superior militare.

Cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale au arătat că izvorul electoral al PSD a început să sece. Pe 10 noiembrie, d-na Dăncilă de abia dacă a adunat 2 milioane de voturi şi ele reprezintă adevăratul scor electoral al partidului. Milionul în plus înregistrat pe 24 noiembrie înseamnă voturi anti-Iohannis. Nicidecum pro-PSD. Doar 5 judeţe din ţară încă mai sunt colorate în roşu, printre ele figurând Teleormanul, fieful doamnei Dăncilă, însă nu şi Doljul, acela care are mândria, nu mă îndoiesc de asta, de a-i fi dat ţării pe Manda şi ilustra (sinistra?) lui soţie. Cea care i-a înfipt prima şi cu voluptate de ahtiată după praz cuţitul în spate doamnei Dăncilă.

Şi atunci de unde interesul acesta? De unde focalizarea interesului pe ceva ce, aparent, nu mai contează?

PSD a plătit doar o parte din factura fărădelegilor comise în perioada cât a fost  la guvernare. Trecerea în opoziţie nu e destul pentru dezastrul pe care el şi conducerea lui le lasă în urmă. Or, tocmai în zilele în care la Bucureşti se petrecea ceea ce în editorialul de ieri din contributors. ro  şi din adevărul.ro (şi nu am nici un motiv să îmi retrag cuvintele) panarama PSD, guvernanţii făceau anunţuri care mai de care mai îngrijorătoare. Anul 2019 se va închide cu un deficit bugetar mai mare de 4% (ieri seară la Digi 24, ministrul Finanţelor  vorbea de 4, 4 procente), nici vorbă să se mai pună în practică legea care prevedea creşterea salariului minim pe economie cu 100 de lei, adică cu ceva mai mult peste rata inflaţiei, economiştii au ieşit din buncărele BNR şi au formulat avertismente ferme în legătură cu riscurile pe care şi le asumă guvernul în cazul în care va mări în anul 2020 pensiile aşa cum făgăduiseră pesediştii şi nu va îngheţa salariiile bugetarilor. Premierul Ludovic Orban face feţe-feţe, încearcă să nu alarmeze populaţia, ştie că orice veste proastă are serioase implicaţii electorale. Cu toate acestea nu poate să nu admită că va fi aproape o misiune imposibilă ca în anul 2020 să nu se ajungă la un deficit bugetar de 3, 5%.

Acestea şi încă multe altele sunt ştirile care ar trebui, în realitate, să suscite interesul românilor şi nu mizeria, psihodrama, ridicatul poalelor în cap, ţigănia, înfiptul cuţitului în spate devenite regulă de viaţă şi de conduită în ceea ce nu mai este decât un fals partid de stânga. O şleahtă.

Aparent, captând cu circul lui de joasă speţă interesul public, PSD ajută măcar pentru o vreme guvernarea. De fapt, încearcă să îşi salveze pielea, Să bombardeze conştiinţa românilor cu veşti de mâna a doua. Sperând că în felul acesta vom uita de unde ne vine răul.

Comentariu publicat concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro