PSD i-a dat cu flit lui Iohannis: Primarii vor fi aleşi tot dintr-un singur tur

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis le-a trasat degeaba sarcini parlamentarilor FOTO Mediafax
Klaus Iohannis le-a trasat degeaba sarcini parlamentarilor FOTO Mediafax

Deşi Klaus Iohannis le-a cerut ferm parlamentarilor să reflecteze cu privire la sistemul electoral pentru alegerile locale, a doua zi, Comisia de Cod Electoral a votat ca edilii să fie aleşi ca şi până acum, adică doar dintr-un singur tur.

În primul său discurs din noua sesiune legislativă, preşedintele Klaus Iohannis le-a trasat aleşilor sarcinile prioritare. În contextul necesităţii plămădirii rapide a unui nou Cod Electoral, şeful statului le-a cerut parlamentarilor să „reflecteze la rece“ principiile care vor sta la baza noii legi electorale privind alegerile locale.

„Noi, întreaga clasă politică, trebuie să reflectăm la rece dacă alegerea dintr-un singur tur de scrutin a preşedinţilor de Consilii Judeţene sau a primarilor a fost o decizie oportună sau nu, dacă a adus administraţia mai aproape de cetăţean sau nu“, a fost mesajul transmis de şeful statului. Deşi toţi aleşii l-au aplaudat frenetic pe preşedinte, semn că se vor conforma cerinţelor, reflecţia social-democraţilor a ţinut exact până la începutul şedinţei de Cod Electoral de a doua zi.  

PSD a câştigat

La alegerile locale din 2016, există şanse mari ca primarii să fie aleşi tot dintr-un singur tur, cum îşi doresc social-democraţii. Principiul potrivit căruia primarii vor fi votaţi prin vot direct, într-un singur tur , a întrunit majoritatea voturilor în Comisia de Cod Electoral, respectiv 10 voturi „pentru”, din totalul de 15. PSD doreşte menţinerea vechiului sistem de vot pentru primari, deoarece este singura modalitate prin care edilii cu vechime pot să mai câştige un nou mandat. Varianta susţinută de PNL, potrivit căreia edilii ar trebui să fie aleşi în două tururi, a întrunit doar  5 voturi favorabile.

De asemenea, s-a stabilit, cu majoritate de voturi, ca şi consilierii locali şi judeţeni să fie aleşi tot prin vot, pe liste, cum este şi în prezent. „Încă nu am căzut de acord asupra alegerii preşedinţilor de Consilii Judeţene. PSD vrea un singur tur, ca la primari, noi, liberalii, vrem două tururi. Săptămâna viitoare vom stabili, prin vot, cum se va vota în acest caz“, ne-a declarat senatorul PNL Alin Tişe, membru în Comisia de Cod Electoral. 

De asemenea, membrii Comisiei au votat menţinerea pragului de 5% la alegerile locale, consilierii locali şi judeţeni.

Lege electorală distinctă pentru diaspora

Membrii Comisiei de Cod Electoral nu au ajuns încă la un consens în ceea ce priveşte controversatul şi mult-aşteptatul vot din diaspora, însă a fost agreată ideea necesităţii unei legi distincte, care se va referi la toate tipurile de alegeri pentru românii din străinătate. 

Pentru ca până la finalul sesiunii legislative, adică 1 iunie, noul Cod Electoral să fie finalizat s-a decis ca membrii Comisiei să se împartă în trei subcomisii care vor lucra separat: o subcomisie se va ocupa de Legea alegerilor locale, a doua subcomisie se va ocupa de Legea partidelor şi Legea finanţării partidelor, iar a treia se va ocupa de Legea alegerilor parlamentare. Cele trei subcomisii au termen până pe 1 martie pentru elaborarea proiectelor de modificare a legilor electorale, astfel încât, între 7 şi 15 martie acestea să fie dezbătute şi votate în Comisia de Cod electoral, iar până la finalul lunii martie proiectele să ajungă în plen pentru votul final. 

Citeşte şi:

Iohannis începe să-şi arate colţii. Ce sarcini le-a dat parlamentarilor

Cum votează diaspora franceză - un posibil model pentru România

Votul prin corespondenţă s-ar putea regăsi în viitorul Cod Electoral

Cum şi de ce sabotează partidele adoptarea votului prin corespondenţă

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite