PSD fuzioneaza cu PSM

Geoana mai sta o tura pe margine


PSD fuzioneaza cu Partidul Socialist al Muncii (PSM) si Partidul Socialist al Renasterii Nationale (PSRN), ambele formatiuni din partea stanga a esichierului politic. PSM este partidul in care s-au grupat, dupa Revolutie mai multi fosti comunisti de marca, in frunte cu Ilie Verdet. Dupa iesirea din Parlament, formatiunea a intrat in declin, ramanand in umbra politicii. PSRN este condus de Ion Radu, fost peremist si fost viceprimar al Capitelei, luat sub ocrotirea PSD ca sef de agentie guvernamentala in subordinea lui Adrian Nastase. Fuziunile vor influenta si componenta Biroului Executiv al PSD, in care se preconizeaza unele schimbari. Fuziunile vor fi anuntate la Consiliul National PSD de miercuri. Tot atunci sunt asteptate si unele modificari la nivelul secretarilor executivi ai partidului de guvernamant. In schimb, la nivelul vicepresedintilor partidului nu va fi nici o modificare, cu toate ca in ultima perioada s-a vorbit mult despre iminenta urcare in grad a lui Mircea Geoana, dupa ce Adrian Nastase a spus ca in opinia sa ministrul de Externe ar merita aceasta functie politica. Tot la capitolul viitori vicepresedinti, s-a vehiculat si numele lui Serban Mihailescu, dar si aceasta varianta ramane in suspensie. Partidul de guvernamant are in prezent 14 vicepresedinti, statutul permitand inca unul. La Consiliul National de miercuri va fi aprobata si functia de presedinte executiv pe care a fost numit deja Octav Cozmanca.