Zgonea poate fi revocat. Deputaţii au modificat Regulamentul. PNL s-a abţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea
Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea

Deputaţii au votat proiectul de hotărâre, prin care Valeriu Zgonea va putea fi debarcat de la şefia Camerei Deputaţilor la propunerea PSD, şedinţa fiind condusă de vicepreşedintele social-democrat Florin Iordache, după ce preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, s-a restras, precizând că nu poate conduce o şedinţă prin care se încalcă grav Regulamentul.

Deputaţii au aprobat , cu 204 voturi „pentru“, un vot „mpotrivă“ şi 88 de abţineri, modificarea Regulamentului, prin care Valeriu Zgonea va putea fi revocat de la şefia Camerei Deputaţilor, la solicitarea grupului care l-a propus.

”Domnul Iordache, cu tot respectul pe care îl am faţă de colegi, eu nu pot să conduc o şedinţă care are pe ordinea de zi un punct care încalcă Regulamentul Camerei Deputaţile pentru că, în conformitate cu prevederile Regulamentului, gardianul respectării regulamentului şi al Constituţiei este preşedintele Camerei. De aceea, vă rog pe dumneavoastră, pentru că am văzut că sunteţi atât de vehement şi apărător al Regulamentului, să conduceţi dumneavoastră şedinţa în care propuneţi plenului să încalce atât de grav Regulamentul Camerei”, a spus Zgonea. 

Imediat după ce Zgonea a plecat de la prezidiu, Florin Iordache a început să conducă şedinţa şi a propus să se supună la vot pe articole proiectul de hotărâre privind modificările Regulamentului.

Zgonea: Este ilegal

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a înaintat, miercuri, către Biroul Permanent al forului, un document de 9 pagini în care argumentează că modificarea Regulamentului pentru revocarea sa din funcţie este "ilegală" pentru că s-a făcut fără a fi respectaţi paşii procedurali şi această Hotărâre trebuie rediscutată în comisii.

Valeriu Zgonea a cerut conducerii Camerei Deputaţilor scoaterea de pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor a Proiectului de Hotărâre prin care a fost modificat Regulamentul Camerei Deputaţilor, "având în vedere că acesta a fost adoptat cu încălcarea prevederilor constituţionale, legale şi regulamentare în vedere". Zgonea a cerut şi scoaterea de pe ordinea de zi a plenului acest proiect şi retrimiterea lui la Comisia pentru Regulament.

PSD a modificat Regulamentul Camerei Deputaţilor, în sensul în care preşedintele Camerei Deputaţilor să poată fi revocat la solicitarea grupului parlamentar care l-a propus, şi nu a grupului din care face parte. Zgonea a fost propus de PSD preşedinte al Camerei Deputaţilor, însă, odată cu excluderea din partid, Valeriu Zgonea a devenit automat deputat neafiliat, ceea ce făcea practic imposibilă demiterea sa din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite