PSD, discurs anti-corporaţii: Nu vom permite PNL şi USR abrogarea OUG 114, de dragul unor corporaţii supărate

PSD, discurs anti-corporaţii: Nu vom permite PNL şi USR abrogarea OUG 114, de dragul unor corporaţii supărate

Liviu Dragnea

Social-democraţii au transmis că nu vor permite abrogarea OUG 114, la solicitarea Opoziţiei, din cauză că unele corporaţii sunt supărate că li se reduc profiturile. PSD a prezentat şi efectele măsurii cerute de PNL şi USR, cum ar fi scăderea salariilor şi creşterea facturilor la gaze şi electricitate

Ştiri pe aceeaşi temă

„Cetăţenii sau corporaţiile? Pe cine reprezintă PNL şi USR în Parlament? PNL şi USR i-au cerut ieri primului-ministru să abroge Ordonanţa 114, aşa-numita „ordonanţă pe lăcomie””, au scris reprezentanţii PSD pe pagina de Facebok a partidului.

„Să vedem însă care ar fi efectele: • Scăderea salariului minim pentru angajaţii cu studii superioare şi pentru cei din construcţii; • Creşterea facturilor la gaze şi electricitate după 1 aprilie; • Anularea majorării punctului de pensie prevăzută pentru 1 septembrie; • Creşterea ratelor la creditele în lei; • Comisioane mai mari plătite de români administratorilor privaţi din Pilonul II de pensii. Asta cer PNL şi USR de dragul unor corporaţii supărate că trebuie îşi reducă puţin profiturile din cauza Ordonanţei 114. Nu vom permite acest lucru!”, a completat sursa citată.

De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă a participat, luni, la plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea din cadrul „Orei Premierului”, pe marginea ordonanţei de urgenţă, la solicitarea a fost făcută de grupul parlamentar al PNL. Şeful Executivului s-a întrebat ce interese reprezintă cei care vor abrogarea OUG 114, precizând că sigur nu pe ale românilor. Ea a îndemnat Opoziţia să fie sinceră cu cetăţenii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările