PSD a depus proiectul de lege care elimină 102 taxe nefiscale

PSD a depus proiectul de lege care elimină 102 taxe nefiscale

Preşedintee PSD Liviu Dragnea FOTO Eduard Enea

PSD a depus, astăzi, un proiect de lege care prevede eliminarea de la 1 ianuarie 2017 a 102 taxe nefiscale, printre care timbrul de mediu şi taxa radio-TV.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat încă de ieri depunerea de către PSD a proiectului de lege care elimină 102 taxe de la 1 ianuarie 2017, impactul calculat de social-democraţi fiind doar de 0,1% din PIB.

„Timbrul de mediu: toţi cei care dau în judecată statul român câştigă şi statul român le dă banul în apoi. De ce să-l mai ţinem? Îl eliminăm. Taxele de la Registrul Comerţului, 20: se tot vorbeşte că vrem să sprijinim înfiinţarea de IMM, microîntreprinderi, să dezvoltăm mediul de afaceri. Îi tot aud vorbind, îşi asumă, de fapt, în frunte cu preşedintele, ceilalţi de la PNL, USR, tehnocraţii mai ales, dragostea lor pentru diaspora, dar nu fac nimic în afară de declaraţii şi manipulare: sunt 33 de taxe consulare şi de cetăţenie. Aşa sprijină statul român şi aşa respectă statul român cetăţenii care trăiesc în afara ţării. Vor fi eliminate!“, a spus Liviu Dragnea, la sediul PSD.

Taxa pentru radioul şi televiziunea publică va fi suportată de la bugetul de stat. „Taxa pentru cazierul fiscal, taxa radio-TV: de fapt, am pus două taxe, în fiecare an prin Legea Bugetului de Stat se alocă de la bugetul de stat sume pentru TVR. Cea mai mare parte din aceste sume, lucru pe care marea masă a cetăţenilor nu îl ştiu, nu rămâne în bugetul TVR, nu e folosită pentru funcţionarea TVR, ci pentru a finanţa nişte achiziţii la o altă structură, la o altă societate de stat. Taxa radio-TV trebuie să fie plătită de la bugetul de stat, dacă Guvernul îşi asumă că susţine postul public de televiziune“, a mai spus Dragnea.

Printre taxele care vor fi eliminate, potrivit proiectului de lege depus de PSD, se mai află taxă suplimentară pentru eliberarea paşaportului temporar, 22 de taxe pentru pierderea sau modificarea actelor, taxele extrajudiciare de timbru (13), taxa pentru permisele de pescuit recreativ sau sportiv, taxa pentru serviciile prestate de Ministerul de Interne pentru public. 

Preşedintele PSD Liviu Dragena a prezentat, ieri, partea a doua a programului de guvernare al PSD. Salarii minime de 1750 de lei, din 2020, pensie minimă de 640 de lei, în 2017, TVA de 18 la sută din 2018, peste 100 taxe eliminate sunt promisiunile de guvernare ale PSD prezentate de Liviu Dragnea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: