PSD depune luni la Parlament moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului condus de Ludovic Orban

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

PSD depune luni la Parlament a doua moţiune de cenzură împotriva Cabinetului condus de Ludovic Orban, intitulată ”Guvernul PNL, de la pandemie la pandemită generalizată, belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”.

Conform anunţului făcut duminică seară de preşedintele interimar al PSD Marcel Ciolacu, moţiunea de cenzură va avea 22 - 24 de pagini şi deocamdată este semnată de cei 202 parlamentari ai PSD.

”În acest moment este semnată de 202 parlamentari, tot grupul social - democrat a semnat moţiunea.  Avem discuţii cu toate partidele reprezentate în Parlament. Cred că în acest moment, după ce se va citi textul moţiunii, nu cred că vor exista forţe politice responsabile care să nu voteze această moţiune. Am cumulat tot: haosul din gestionarea pandemiei, lipsa de credibilitate a Guvernului, sfidarea românilor prin tot felul de chermeze şi fraternizări cu interlopii, dezastrul economic, nerespectarea legilor privind alocaţiile, pensiile şi salariile, mai noi salariile profesorilor, ţinerea  spitalelor închise, scăderea nivelului de trai. Cred că este un moment zero în care nu mai există gri în Parlament, există alb şi negru. Acest Guvern trebuie să plece îndată”, a declarat Ciolacu.

În ceea ce priveşte o propunere pentru funcţia de prim-ministru, Ciolacu a spus că PSD are deja pregătită o persoană, însă nu i-a  dezvăluit numele.

Tot duminică, fostul ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale Marius Budăi a anunţat că moţiunea de cenzură va fi însoţită de aproximativ un milion de semnături din partea românilor, dar şi de un „program de guvernare pe termen scurt”.

„Cu siguranţă moţiunea va fi depusă, dar mult mai important decât moţiunea este că va fi însoţită de aproape un milion de semnături ale românilor care îşi doresc ca acest guvern să plece acasă” a afirmat Budăi.

Fostul ministru al Muncii a precizat că moţiunea va fi însoţită şi de „un program de guvernare pe termen scurt” care „este axat pe ultimele patru luni din acest an”, catalogând programul de guvernare al PNL drept „o fiţuică”.

Întrebat care vor fi principalele puncte ale programului propus de PSD, Marius Budăi a răspuns că, în ceea ce priveşte domeniul muncii, acesta include măsuri de încurajare a creării de noi locuri de muncă, pentru ca cel puţin cei care şi-au pierdut locul de muncă de la începutul pandemiei şi al căror număr este, conform lui Budăi, de peste 880.0000, să fie reintegraţi în piaţa muncii.

Într-o altă intervenţie, miercuri, MArcel Ciolacu declara că moţiunea de cenzură pe care PSD o va depune în Parlament împotriva Guvernului Orban va trece cu peste 250 de voturi. Delegaţia Naţională a PRO România a discutat în urmă cu o săptămână oportunitatea susţinerii unei moţiuni de cenzură îndreptate împotriva Cabinetului Orban, iar decizia a fost de a vota un astfel de demers. UDMR anunţa la sfârşitul lui iulie, prin vocea lui Kelemen Hunor, că nu va semna moţiunea de cenzură, considerând că nu e oportună, dar sublinia că vor mai avea loc discuţii.

Ce se întâmplă după depunerea moţiunii

Coform articolului 113 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.

Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114.

Conform aricolului 93 din Regulamentul activităţilor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii.

Votul asupra moţiunii de cenzură este secret, cu bile, şi se exercită în prezenţa a jumătate plus unu din numărul parlamentarilor.

Aceasta este a doua moţiune care vizează Cabinetul condus de Ludovic Orban.

În 30 ianuarie, deputaţi şi senatori aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat şi ale grupurilor parlamentare ale Uniunii Democrate Maghiare din România au depus moţiunea de cenzură intitulată ”Guvernul ORBAN/PNL - privatizarea democraţiei româneşti”. Moţiunea a fost adoptată cu 261 de voturi ”pentru”, ceea ce a dus la căderea Guvernului condus de Orban.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite