Paul Stănescu rămâne pe funcţie cât timp vrea preşedintele

Este „găselniţa” neaşteptată găsită de către juriştii de la Cotroceni. Într-adevăr, Decizia 98/2008 a CCR zice aşa:

 "În exercitarea atribuţiilor prevăzute de art.85 alin. (2) din Constituţie, Preşedintele României poate refuza, o singură dată, motivat, propunerea primului-ministru de numire a unei persoane în funcţia vacantă de ministru. Primul-ministru este obligat să propună o altă persoană".

Cuvântul „vacantă” este esenţial aici. Dacă o funcţie de ministru nu este vacantă, preşedintele nu poate fi obligat să  numească un ministru, fie şi la a doua propunere. Că nu scrie nicăieri despre această obligaţie. Iar vacantarea unui post de ministru se poate fac prin demisie, deces, imposibilitata fizică de a ocupa postul, sau decret prezidenţial. Mai precis:

ARTICOLUL 106-Constituţie
Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

Şi Constituţia prevede într-un articol această materie, a remanierii:

Art. 85, (2): "În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revoca şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului."

În concluzie, atâta timp cât o funcţie de ministru nu se vacanteaza, într-unul din modurile arătate de Constituţie la Art. 106, preşedintele nu poate fi obligat de Decizia 98/2008 a CCR să numească un alt ministru. Ori la  relaţia tensionată dintre Paul Stănescu şi Liviu Dragnea, nu-l văd pe actualul ministru de la ministerul Dezvoltării demisionând.

Ce urmează?

PSD are două probleme mari cât casa. Rămâne cu disidentul Paul Stănescu pe cap, şi încă la ministerul care distribuie bani baronilor, iar Olguţa Vasilescu a rămas pe dinafară. Timp pentru declanşarea unui conflict juridic de natură constituţională nu prea este, având în vedere preluarea preşedinţiei Consiliului UE la 1 ianuarie  2019. Sigur, CCR se poate întruni de urgenţă pentru a tranşa acest subiect şi, probabil, ar putea da pentru revocare o soluţie în oglindă cu aceea dată la numirea miniştrilor pe posturi vacante: preşedintele poate refuza o singură dată revocarea unui ministru. Doar că există şi diferenţe majore. Revocare nu înseamnă o alegere între două propuneri diferite. Ci obligarea preşedintelui să execute fără crâcnire ce vrea guvernul. Ce rost ar mai avea art. 85 din Constituţie? Preşedintele să semneze ca „notarul” tot ce   i se pune sub nas? Dar şi această rezolvare cere timp, şi PSD este deja în criză de timp şi sub asaltul „puciştilor”. Aşa se întâmplă când puterile statului sunt în război permanent, şi nu ţin cont de interesele ţării şi populaţiei.

Iată ce declara Paul Stănescu cu puţin timp în urmă, într-o scrisoare deschisă adresată colegilor de partid:

Nu retractez nimic din ce am spus public despre situaţia în care se află acum Partidul Social Democrat, pentru că sunt şi rămân un om onest, care nu urmăreşte interese personale, ci salvarea României! PSD scade în opţiunile electoratului, sondajele indică o preferinţă de sub 25%, cu mult sub scorul obţinut la alegerile parlamentare din anul 2016”.

Concluzie

În contextul relaţiei tensionate dintre preşedinte şi guvernul PSD-ALDE, nu văd ieşirea rapidă din criză. Poate doar o „împăcare” temporară între preşedinte şi PSD, sub presiunea datei de 1 ianuarie 2019.  Guvernul PSD-ALDE numai de acest  scandal nu avea nevoie, sub asaltul pregătirii rectificării bugetare, a bugetului de stat pe 2019 şi, mai ales, a preluării preşedinţiei Consiliului UE la 1 ianuarie 2019.