PSD continuă „mutilarea“ Codurilor penale. Ce schimbări sunt propuse de zeci de senatori şi deputaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul Cărălin Rădulescu (centru) este „eminenţa cenuşie“ a social-democraţilor care susţin mai multe proiecte de modificare a legislaţiei penale. FOTO Mediafax
Deputatul Cărălin Rădulescu (centru) este „eminenţa cenuşie“ a social-democraţilor care susţin mai multe proiecte de modificare a legislaţiei penale. FOTO Mediafax

Zeci de social-democraţi şi-au pus semnătura pe mai multe proiecte de lege prin care, practic, are loc mutilarea legislaţiei penale: stabilirea unui prag foarte mare pentru abuzul în serviciu, dezincriminarea şpăgii pentru altă persoană sau o superimunitate a aleşilor în faţa legii.

Social-democratul Cătălin Rădulescu, cunoscut şi ca „deputatul cu mitralieră“, şi alţi 38 de aleşi ai PSD au depus un proiect de lege care vizează modificarea legislaţiei penale şi în care e prevăzut ca pragul la abuzul în serviciu să fie fixat la 200.000 de euro. Mai precis, social-democraţii vor schimbarea articolului 297 al Codului penal în aşa fel încât abuzul în serviciu să fie considerat drept infracţiune doar dacă este vorba de „o pagubă materială mai mare de 200.000 de euro“, nu ca în prezent când legea vorbeşte de „o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice”. Mai mult, pedeapsa pentru această infracţiune s-ar reduce astfel: închisoare de la 1 la 5 ani, faţă de închisoare de la 2 la 7 ani.

Comisia de la Veneţia: fără prag financiar

Modificarea definiţiei şi a pragului la abuzul în serviciu era prevăzută şi în controversata OUG 13/2017, abrogată la câteva zile după ce a fost dată de Guvern, în condiţiile în care sute de mii de oamenii au ieşit în luna februarie în stradă. Însă pragul propus atunci era de 200.000 de lei, în timp ce acum e vorba de 200.000 de euro. „Comisia de la Veneţia a spus, despre abuzul în serviciu, că trebuie un prag mare“, a declarat Rădulescu pentru Mediafax. Fals. Comisia de la Veneţia, prin intermediul purtătorului ei de cuvânt, a precizat pentru „Adevărul“ în luna septembrie că nu e necesar un prag financiar la abuzul în serviciu. 

image

Cum vede presa străină intenţiile PSD

Presa internaţională prezintă proiectul PSD prin care pragul la abuzul în serviciu ar fi stabilit la 200.000 de euro drept o a doua încercare de a slăbi lupta împotriva corupţiei „Un proiect de lege depus (n.r.-în Parlament) arată că un grup de legislatori social-democraţi propun ca abuzul în serviciu care duce la prejudicii de mai puţin de 200.000 de euro nu ar mai trebui să fie pedepsit“, arată jurnaliştii de la agenţia Reuters, care văd acest demers drept „a doua încercare de a slăbi lupta împotriva corupţiei“. La rândul lor, jurnaliştii de la Deutsche Welle merg pe aceeaşi idee că, prin acest proiect, ar fi slăbită lupta împotriva corupţiei. „PSD revizuieşte propunerile pe care nu a reuşit să le treacă în luna martie (n.r.- de fapt, în februarie), în contextul protestelor de masă din stradă“.

De altfel, impunerea unui prag mare la abuzul în serviciu ar rezolva situaţia din instanţă a mai multor politicieni acuzaţi în diferite procese de abuz în serviciu. Chiar Liviu Dragnea este acuzat de DNA de abuz în serviciu într-un dosar privind posibile angajări fictive la DGASPC Teleorman, prejudiciul fiind de 108.000 lei.

În proiectul aleşilor PSD sunt prinse şi alte propuneri controversate. Astfel, aceştia vor dezincriminarea şpăgii atât timp cât beneficiarul e altă persoană, e vorba de „foloase materiale necuvenite“ şi scad limita inferioară a pedepsei de la trei ani la un an. Rădulescu şi alţi 15 colegi mai au o propunere similară depusă în Parlament, doar pe acest articol de lege.

Nici darea de mită nu a fost uitată, fiind schimbată durata pedepsei: de la pedepse cuprinse între 2 şi 7 ani s-ar trece la pedepse cuprinse între 6 luni şi 5 ani. Modificări sunt şi în ceea ce priveşte traficul de influenţă, pentru a fi dovedit acesta fiind necesară probarea „foloaselor materiale“ doar pentru sine, iar limita inferioară a pedepsei e de un an, nu de doi.

 Programul „Închisoarea acasă“

În acelaşi proiect e prevăzut şi un amendament care stabileşte că toate pedepsele mai mici de trei ani ar putea fi executate la domiciliu, ceea ce înseamnă că o bună parte dintre cei condamnaţi pentru corupţie vor putea sta bine-mersi acasă. În plus, când e cazul de condamnare pentru mai multe infracţiuni s-ar aplica doar pedeapsa cea mai grea la care se adaugă maximum o treime din aceasta, nu ca în prezent când este executată pedeapsa cea mai grea la care se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Superimunitate pentru aleşi

40 de aleşi social-democraţi, printre care şi acelaşi Rădulescu, au depus şi un alt proiect prin care i-ar scoate pe senatori, deputaţi, preşedinte şi aleşii locali din categoria „funcţionari publici în sensul legii penale”, aceştia nemaiputând fi cercetaţi pentru infracţiuni ca abuz în serviciu, conflict de interes, luare de mită sau dare de mită. Argumentul autorilor este că funcţionari publici sunt doar cei de carieră, stabiliţi prin Legea funcţionarului public, nu orice persoană care administrează resurse sau autoritate publică, aşa cum este prevăzut în Codul penal. O tentativă similară a mai avut loc în „Marţea neagră“ din 2013, însă proiectul de atunci a fost declarat neconstituţional de CCR.

Un alt proiect depus de săptămâna trecută urmăreşte să modifice Legea privind organizarea judiciară.  Mai precis, social-democraţii se referă la competenţa completului de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iniţiativa prevăzând că „apelul nu poate fi declarat decât în favoarea inculpatului“. Mai precis, instanţa de apel, în acest caz Curtea Supremă, nu poate agrava situaţia unui inculpat prin stabilirea unei pedepse mai mari decât cea la care fusese condamnat anterior.

Rezolvarea incompatibilităţilor şi conflictelor de interese

Nu în ultimul rând, Rădulescu şi încă 102 parlamentari PSD au semnat o iniţiativă legislativă care prevede că faptele săvârşite de demnitari ce determină conflictul de interese să se prescrie în termen de 3 ani. Ceea ce vor semnatarii legii este adăugarea unui nou alineat în lege. „Faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor“, preciează alineatul adăugat articolului 25 al Legii ANI. 

Întâlnire fără concluzii între Tudose şi reprezentanţii societăţii civile

Reprezentanţii organizaţiilor civice care protestează în stradă de la începutul acestui an s-au întâlnit miercuri cu premierul Mihai Tudose şi au anunţat, la finalul discuţiilor, că rezultatul nu este îmbucurător şi că, din punctul lor de vedere, soluţia este continuarea protestelor până când vor fi oprite cele trei legi ale justiţiei, precum şi modificările la legislaţie.

Trei solicitări au avut cei şapte reprezentanţi: sesizarea Comisiei de la Veneţia privind legile justiţiei şi în viitor asupra modificării Codurilor penale, prorogarea aplicării legilor justiţiei prin Ordonanţă de urgenţă până când Comisia de la Veneţia îşi va spune opinia şi demiterea imediată a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, deoarece nu ar mai fi „un partener credibil“. Potrivit relatării lui Mihai Poliţeanu, lider al Iniţiativei Civice, Tudose le-ar fi spus că Guvernul nu îşi poate asuma o Ordonanţă de Urgenţă în materie de legislaţie penală.

Pe de altă parte, premierul le-ar fi dat un răspuns parţial favorabil în ceea ce priveşte sesizarea Comisiei de la Veneţia. „Din cele trei solicitări, am primit un singur răspuns - pe sesizarea Comisei de la Veneţia. A spus că în următoarele zile se va interesa ce discuţii a avut ministrul Justiţiei cu Comisia şi va lua o decizie în consecinţă.  Această întâlnire nu a fost îmbucurătoare şi, din punctul nostru de vedere, soluţia este continuarea protestelor până când aceste legi ale justiţiei şi modificările la Codurile penale vor fi stopate“, a subliniat Poliţeanu, fost consilier al eurodeputatului Monica Macovei.

Ironia lui Codrin Ştefănescu

Pe de altă parte, cu puţin timp înainte de întrevederea cu Tudose, Codrin Ştefănescu, secretar general-adjunct al PSD, a trimis un comunicat de presă în care îi ironiza pe cei din „ONG-urile finanţate de Soros & comp“. Mai mult, anunţa că el şi colegii săi sunt curioşi  „câtă răbdare“ va putea să aibă Mihai Tudose la această întâlnire.

Te-ar putea interesa şi:

România a devenit, oficial, un Stat Mafiot. Dovezile sunt sub nasul nostru

Un an de la alegeri: sute de mii de oameni în stradă, guvern răsturnat şi salarii mărite doar pentru parlamentari

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite