PSD Caracal

Să fim riguroşi! Ca orice situaţie sofisticată legal şi încărcată de esenţele  onestităţii  româneşti, criza cunoscută de savanţi sub numele de conflictul PSD-Justiţie, cere o analiză de altitudine. În cazul de faţă, punctul optim de observaţie e balconul aşezat imediat sub genunchiul broaştei.

Joia trecută, un fost Rector, Profesor Doctor în ştiinţe juridice, distins de Biserică şi de Stat cu Ordinul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, respectiv Steaua României, a luat cuvîntul. După prima jumătate de oră, asistenţa zăcea într-o stare de catatonie avansată. În jurul vorbitorului levitau nătărăii din Poveştile lui Creangă, şiretenia vetustă a dlui Zaharia Trahanache şi tradiţia învăţămîntului seral absolvit la cursuri de zi. După încă 20 de minute, Tudorel Toader avea în faţa perspectiva combinată a unei răscoale la balamuc. Mulţi din ziariştii atraşi în capcană au început să vocifereze dezordonat, dovedind, astfel, că au un sistem nervos incompatibil cu Statul de Drept. La un moment dat, Ministrul Justiţiei a anunţat că propune revocarea dnei Kovesi de la DNA şi a plecat.

Supravieţuitorii au transmis mai departe ştirea, după care s-au încredinţat vieţii monahale. Tudorel Toader biruise. Tembelismul românesc şi ruda lui apropiată simulacrul reptilian pesedist arătaseră că deţin tot: guvern, gramatică, partid majoritar, timp şi lege. Meritul incontestabil al farsei gîngăvite de Ministrul Justiţiei e că a stabilit, o dată pentru totdeauna, cum stau lucrurile: sîntem la pămînt. Iar pămîntul e pătrat. Dar asta nu e tot. Sîntem şi fanfaroni. Imediat după prelegerea Ministrului, au încolţit analize, specualţii şi interpretări gata să dea în sisteme filozofice din care reiese că România e arena unei uriaşe bătălii pentru apărarea principiilor, dreptăţii şi adevărului. Pe margine, rezistentă şi inutilă, o cugetare a lui Cioran: convingeri au numai ce ce n-au cercetat nimic pînă la capăt.

Înfruntarea de azi e doar cea mai nouă şi mai spilcuită etapă a despărţirii în care creştem de 30 de ani. Şi despărţiţi vom rămîne pînă cînd una din tabere nu va izbîndi. Adică, mereu.

Buciumul civic a răsunat a jale pe culmi. Focuri răzleţe au clipit incendiar pe Facebook. Lumea de toate felurile, în frunte cu detaşamentul ei de avangardă lumea bună, şi-a lăsat vraişte bicicletele, şi-a încărcat telefoanele, a înhăţat o pancartă însăilată în grabă şi a ieşit la luptă. Legea sau nimic! Cotropitorul intern va fi orbit şi învins de lumina dreptăţii!

Lumina dreptăţii! Cotropitorul intern! Frumos spus! Autorul acestor rînduri îşi adresează felicitări. Dar, ca întotdeauna în comedia istorică şi în istoria comediei româneşti, cîteva amănunte neghioabe strică frumuseţe de plan general. 

Astfel, bătălia pentru care se pregătesc pînă şi cocalarii nenăscuţi ai PSD şi militanţii in vitro ai lumii civice e o încăierare fără punctuaţie. O bătălie care şi-a scris numele greşit. Nicăieri nu e vorba de lege şi peste tot e vorba de putere. În plus, înfruntarea de azi e doar cea mai nouă şi mai spilcuită etapă a despărţirii în care creştem de 30 de ani. Şi despărţiţi vom rămîne pînă cînd una din tabere nu va izbîndi. Adică, mereu. 

Mai pe şleau: deţinătorii puterii politice şi administrative, controlează economia şi vor să dreseze justiţia. În acelaşi timp, excluşii şi entuziaştii curtează  justiţia pentru a pune în ţarc haita comandanţilor de ţară. În nici un moment al acestei gherile mizere şi tragice n-a fost vorba de justiţie, altfel decît ca pretext pe ordinul de luptă. Nu e nici o ruşine. Peste tot e aşa. Cu diferenţa că prin alte părţi vecine din UE, partida a fost cîştigată acum două secole de ideile şi nevoile burgheziei liberale. Care a suferit între timp un atac de senilitate mascat în superioritate dar asta e altă boală şi altă poveste. Contează că, la noi, lupta pentru lege şi dreptate se duce între două tabere care se îngrijesc de nevoile castei, nu de mersul cît de cît drept al naţiunii. Dar şi asta e prea puţin spus.

Joia trecută, Tudorel Toader ne-a anunţat că tocmai a început campania electorală.

Cel mai nefericit înţeles al busculadei generale în care trăim e muşcătura  politică. Tiparul e vizibil pentru cine ia în seamă datarea. Am fost puşi la fiert în 2010 şi am dat în clocot în 2012. Atunci, certitudinile politice ale clasei dominante au fost puse la îndoială şi, tot de atunci, luptăm pentru sau în contra Justiţiei, fără să pricepem că facem voluntariat politic. Dacă observaţia e permisă, joia trecută, Tudorel Toader ne-a anunţat că tocmai a început campania electorală. Deşi e de spus că, de fapt, campania electorală nu poate începe din moment ce nu s-a terminat vreodată. Asta înseamnă, pur şi simplu, că marele conflict de principiu ascunde o armătură politică. Tema Justiţiei  va fi, iar, laminată de liderii momentului şi va aduce prestigiu sau va depuncta pînă la os. Săptămîni şi luni în şir, vom tremura, ne vom ofili sau vom renaşte la umbra fierbinte a ameninţărilor cu suspendarea Preşedintelui, a negocierilor secrete şi a declaraţiilor solemne cu validitate de o zi. Nimic nou, în afara impresiei de nou.

Abia din acest punct de vedere, e bine ca dna Kovesi să rămînă la post - deşi, cu defecţiuni mai mici şi mai bine pitite. În fabula mare a istoriei, amvonul anti-corupţie are o funcţie strategică perfect intuită şi aplicată de Statele Unite - regina exportului preventiv de liberalism. Într-adevăr, e mai bine pe peronul lor decît în depoul lui Putin. Problema e că, după obiceiul locului, susţinerea externă a fost interpretată de beneficiarul român ca aprobare pentru constituirea unui partid neînregistrat dar cotonogar abil al celorlalte partide. La care sînt de adăogat întrebările cu adevărat etice: la ce bun cruciada anti-corupţie dacă una din consecinţe e hirotonisirea comandantului? Şi are ceva de cîştigat justiţia  din teorema: acelaşi plagiat - unuia de imputat, altuia un nou mandat? 

În sfîrşit, cealaltă concluzie consistentă a învălmăşelii spune ceva bine cunoscut dar impecabil articulat prin gura lui Tudorel: PSD e un partid de proşti.

În primul rînd, pentru că în spatele reputaţiei de tartor politic naţional, Liviu Dragnea e un lider de bandă locală. Ordonîndu-i lui Tudorel să citească în public firmanul de mazilire a dnei Kovesi, Dragnea a făcut o eroare de valutist debutant. Dragnea va înţelege curînd că nu are şanse să cîştige pentru că a pus în mîna Preşedintelui Iohannis mai multe cărţi decît a pitit în buzunar. În plus, Dragnea se bate numai şi numai pentru  persoana pe care, dealtfel, se pregăteşte să o întroneze, în martie, la Congresul PSD. Un adevărat lider de partid ar fi lăsat ambiţiile deoparte şi şi-ar fi organizat un martiriu productiv.

Autorul acestor rînduri a susţinut, penibil, în trecut, că PSD trebuie desfiinţat. A fost o greşeală. Există o soluţie care permite supravieţuirea partidului: sediul central mutat la Caracal.

Apoi, pentru că Tudorel şi ai lui cred că dna Kovesi ne-a făcut de rîs în afara ţării. Dînşii nu citesc boabă de Financial Times şi nu pricep că interviul dnei Kovesi n-a fost spontan ci demult şi din adînc agreeat. Şi că o oarecare Dăncilă ne-a făcut imagine de handicapaţi cu poşetă. A se vedea întîlnirile de tip muta din pădurea de la Bruxelles cu Tusk şi Tajani. Un partid care se încoronează cu asemenea podoabă i-a convins pe toţi că România nu e doar locul în care s-a răsturnat carul, ci şi portul în care a acostat pachebotul cu proşti.

Autorul acestor rînduri a susţinut, penibil, în trecut, că PSD trebuie desfiinţat. A fost o greşeală. Există o soluţie care permite supravieţuirea partidului: sediul central mutat la Caracal.