PSD, un cadavru încăpăţânat

PSD este cel mai mare pericol al momentului pentru România. Un partid disperat să supravieţuiască încearcă să acapareze total România în speranţa că asta este singura lui soluţie pentru a nu dispărea în neant. Adevărata doctrină a acestui monstru politic este conservaţionismul. Nu e doar frica de puşcărie, e frica de irelevanţă, teama de deconectare de la resurse şi groaza în faţa unei lumi pe care nu o înţelege.

Ca o reptilă rănită, PSD se zbate şi loveşte în stânga şi dreapta. Cu cât se zbate mai tare, cu atât e mai periculos şi acţiunile sale se vor transforma în tragedii sociale. Lumea pe care PSD se chinuie să o păstreze este depăşită de timpurile moderne şi doar scara istoriei ne împiedică să vedem că viitorul s-a dezis deja de Liviu Dragnea şi minionii săi nevrotici. E nevoie de răbdare şi de o încăpăţânare cel puţin egală din partea noastră.

Să ne întoarcem în istoria recentă, când PSD (sub numele de FDSN) a trecut printr-un şoc asemănător şi doar nepriceperea şi rapacitatea celor de la CDR au împiedicat dispariţia partidului la momentul respectiv. Ion Iliescu a câştigat alegerile din 1990 cu 85%. La cele din 1992 Ion Iliescu la obţinut în turul doi 61%. În 1996, Ion Iliescu a pierdut alegerile, în turul doi, cu un procent de 45%. Aşadar, în şase ani de zile Ion Iliescu, luceafărul PSD-ului, a coborât vertiginos deşi structura demografică a electoratului din România nu a suferit schimbări fundamentale. Să repetăm pentru a ne mai domoli nervii. În doar şase ani, Ion Iliescu era scos de la Cotroceni de cetăţenii care citeau despre politic doar în ziare şi nu exista nici o televiziune de ştiri în România. După mai bine de 20 de ani, România s-a schimbat fundamental. În Parlament a intrat un partid de opoziţie care s-a format cu câteva luni înainte de alegeri, preşedinte este un om politic local, din Sibiu, care practic nu are nici o legătură cu partidul din partea căruia a candidat, asociaţiile civice înfloresc zi de zi. Nu ne ajută pentru nervii pe care ni-i provoacă PSD, dar să remarcăm diferenţele excepţionale între cele două perioade.

Să adăugăm faptul că PSD a câştigat puterea totală în trei situaţii în care forţele politice care i s-au opus nu reuşeau să fie funcţionale. La începutul anilor 90, opoziţia politică nu rezona cu societatea. În 2000 am avut catastrofa CDR, iar în 2016 lipsa unei alternative credibile. PSD, născut din arhaismul politic al vremurilor comuniste, este singurul partid care a priceput că în Româna există o spaimă uriaşă de schimbare, o spaimă pe care o împărtăşeşte cu cei care îl votează. Strategie excelentă la nivel politic, dar fără viitor. Lumea se schimbă neîncetat şi refuzul României de a accepta acest fapt ne va arunca nu doar la marginea istoriei, dar ne va face o societate întârziată, pauperă şi irelevantă condusă de cele mai abjecte figuri ale PSD.

Din fericire, există un nucleu dur care i se opune PSD-ului, chiar dacă nearticulat şi încă lipsit de experienţă politică. Să trecem peste iritarea pe care ne-o creează imaturitatea opoziţiei şi să remarcăm că în România creşte o societate civilă puternică. Una care se hrăneşte din ura şi dispreţul la adresa PSD-ului, reprezentantul legitim şi mândru de el însuşi al decăderii acestei ţări. Oamenii care ies în stradă învaţă acum că PSD este forţa care ţine România pe loc şi o distruge din interior prin hrănirea celor mai mizere trăiri sociale. Oamenii care protestează astăzi au învăţat că e important să transmită acest sentiment celor care vin şi cel mai bun exemplu e că îşi scot copiii la proteste. Peste ani, copiii de astăzi se vor mândri că au protestat şi că duşmanul era PSD. Oamenii din stradă mai au de învăţat că împotriva PSD-ului se luptă până la capăt, nu doar în weekend, că de fiecare dată când Liviu Dragnea scoate din mânecă un om de paie trebuie să ieşi în stradă, Oamenii care protestează învaţă încet, dar sigur, că PSD nu trebuie iertat niciodată.

Şi, totuşi, de ce nu dispare PSD? De ce se încăpăţânează să existe?

Acest partid este produsul de elită al societăţii româneşti din ultimul sfert de veac. Dispariţia sa nu poate surveni fără costuri uriaşe. Reţelele informale care manevrează cantităţi uriaşe de bani nu vor să renunţe la resursele pe care PSD le garantează. Aparatul administrativ nu ştie să trăiască fără ordin de la partid şi are senzaţia că odată cu dispariţia PSD-ului riscă să nu mai aibă sens. Chiar şi structura profundă a statului român, cea pe care PSD însuşi o acuză că lucrează împotriva sa, suferă de paralizie atunci când ia în calcul o eventuală dispariţie a PSD, pentru că încă nu ştie nimeni ce să pună în locul acestui monstru viciat.

PSD ştie, dar nu înţelege. Cu fiecare palmă pe care o primeşte în stradă va deveni şi mai obtuz şi mai sufocat de frica dispariţiei. O să dea ordine forţelor de represiune să fie tot mai violente, o să născocească noi directive fiscale care să distrugă societatea civilă, o să inventeze scenarii cu extratereştrii care vor să distrugă România. Viitorul PSD va plin de ridicol opresiv până într-o zi în care va face implozie. Poate o să vină şi ziua în care va fi o ruşine că ai fost membru al PSD, să sperăm. Şi nu e nevoie de multă spaimă, ci de răbdare. Există în stradă şi în Parlament suficienţi oameni inteligenţi şi pe care poţi să contezi că vor avea grijă de România. Şi oameni de dreapta, şi oameni de stânga. Dar ei trebuie să se pregătească şi să reziste pentru vremurile dificile pe care le pregăteşte disperarea PSD-ului.