Blatul PSD-PNL se confirmă. Surse: Ciolacu, Stănescu şi Lia Olguţa Vasilescu au cerut anticipate. „Suntem pregătiţi pentru orice fel de alegeri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul Stănescu şi Marcel Ciolacu, viitorii lideri ai PSD Foto: Mediafax
Paul Stănescu şi Marcel Ciolacu, viitorii lideri ai PSD Foto: Mediafax

Liderii PSD Marcel Ciolacu, Paul Stănescu şi Lia Olguţa Vasilescu susţin alegerile anticipate, deşi în spaţiul public spun fix pe dos. Condiţia: Guvernul Orban să organizeze anticipate simultan cu alegerile locale, astfel încât primarii PSD să tragă şi lista de la parlamentare. Social-democraţii vor sesiza şi CCR, pe motiv că preşedintele Klaus Iohannis a sfidat Parlamentul când l-a propus din nou pe Orban premier, însă demersul e doar de faţadă.

UPDATE Şedinţa PSD s-a terminat: 

Ciolacu: Depunem sesizare la CCR şi vom aştepta răspunsul Curţii, chiar dacă nu stopează procedura de învestire. Au venit cu copy-paste din programul de guvernare al PSD. Miercuri, pe data de 19, vom avea CEX şi vom stabili strategia din ziua votului. Mâine se va stabili programul de audieri şi programul votului. Vom respecta legea, chiar dacă este o mascaradă.

Jurnalist: Cei mai mulţi lideri PSD au pledat pentru anticipate. De ce s-a răzgândit partidul?

Ciolacu: Cei mai mulţi membri au spus că suntem pregătiţi pentru orice fel de alegeri. PSD nu trebuie să se teamă de niciun fel de alegeri, nu are voie să se teamă de votul românilor. E o mascaradă să faci alegeri anticipate cu trei luni înainte de termen.

Jurnalist: Mergeţi la o discuţie cu Ludovic Orban?

Ciolacu: Nu voi da curs. Să vedem ce forţe politice vor merge.

Jurnalist: De ce nu aşteptaţi răspunsul CCR?

Ciolacu: Nu am niciun drept să întrerup calendarul parlamentar. Voi respecta Constituţia şi legea.

Jurnalist: Ce se va întâmpla dacă CCR vă va da dreptate?

Ciolacu: Întrebaţi la preşedintele ţării. PSD-ului nu-i este frică de niciun fel de alegeri.

Jurnalist: Aveţi o înţelegere cu domnul Orban pe anticipate?

Ciolacu: Cum pot avea eu o înţelegere cu domnul Orban. Pe cine reprezintă domnul Orban?  E propus, dar nimeni nu-l votează. Dvs aţi face înţelegeri cu un om într-o astfel de situaţie.

UPDATE Liderii PSD au decis: audierile miniştrilor vor avea loc săptămâna viitoare, iar votul pentru învestirea Guvernului Orban 2 va fi pe data de 24.

UPDATE Lia Olguţa Vasilescu şi Paul Stănescu au cerut în şedinţa PSD alegeri anticipate, astfel încât partidul să arate electoratului că nu fuge de votul oamenilor, susţin surse politice pentru Adevărul. Liderii PSD vor alegeri anticipate concomitent cu alegerile locale. Exact planul pe care Adevărul l-a anunţat în exclusivitate în urmă cu o săptămână. 

***

1. PSD îi reproşează preşedintelui Klaus Iohannis că a sfidat Parlamentul când l-a desemnat din nou pe Ludovic Orban premier, care cu o zi înainte picase la moţiune. Însă, momentan, în Parlament nu există o majoritate clară. Spre exemplu, PSD şi ProRomânia adună doar 226 de voturi, cu 7 sub limita majorităţii. Aşadar, Remus Pricopie, propunerea comună de premier cu care Marcel Ciolacu şi Victor Ponta au mers la Cotoceni, nu se baza pe o majoritate parlamentară, astfel încât preşedintele să ţină cont de coaliţia ad-hoc PSD- ProRomânia.

2. Potrivit Constituţiei, preşedintele Klaus Iohannis are libertate totală pentru a propune un premier. „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament“, arată articolul 103 din Constituţie. Niciun partid nu are majoritat absolută în Parlament, nici măcar o alianţă. Aşadar, în urma consultărilor de la Cotroceni, Iohannis l-a desemnat premier tot pe Ludovic Orban.

3. Există precedent. În 2009, Guvernul Boc a picat în urma unei moţiuni de cenzură a PSD-PNL. Mircea Geoană şi Crin Antonescu, liderii partidelor care strângeau o majoritate parlamentară, l-au propus pe Klaus Iohannis premier. Preşedintele Traian Băsescu a refuzat şi l-a desemnat pe Lucian Croitoru, consilierul lui Mugur Isărescu, să formeze guvernul, însă Executivul Croitoru a picat la votul Parlamentului. Traian Băsescu a venit cu a doua propunere: Liviu Negoiţă, la acea dată primar al Sectorului 3. Guvernul Negoiţă nu a mai ajuns să fie votat de Parlament, pentru că au venit alegerile prezidenţiale, câştigate tot de Traian Băsescu. Imediat, şeful statului l-a desemnat premier pe Emil Boc, care a reuşit să strângă o majoritate parlamentară formată din PDL, UDMR şi UNPR - partidul de traseişti format de Gabriel Oprea. Prin urmare, şi în urmă cu 10 ani am avut un premier desemnat după ce fusese trântit prin moţiune de cenzură.

4. Nici măcar juriştii PSD nu-şi fac speranţe că sesizarea va avea succes la CCR, susţin surse politie pentru Adevarul. De altfel, Augustin Zegrean, fost preşedinte al CCR, a spus clar în mai multe intervenţii TV că preşedintele este liber să propună premier pe oricine doreşte, fără să ţină cont de oferta partidelor.

5. Deşi vor sesiza luni CCR, social-democraţii nu vor bloca audierea miniştrilor şi votul pentru Guvernul Orban 2, susţin sursele citate. Procedurile parlamentare vor decurge conform regulamentului, iar în acest timp PSD va aştepta verdictul Curţii. Dacă magistraţii CCR vor da dreptate PSD, preşedintele trebuie să vină cu un nou nume  de premier, altul decât Ludovic Orban.  Dacă nu, şeful statului îl va propune încă o dată pe Orban cu scopul de a declanşa alegeril anticipate. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite