PSD şi ALDE au semnat un protocol de colaborare parlamentară cu UDMR. Ce prevede documentul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD şi ALDE au semnat un protocol de colaborare parlamentară cu UDMR, cele trei partide urmând să se consulte în ceea ce priveşte iniţiativele legislative pe care le vor promova şi susţine în Senat şi Camera Deputaţilor.

„Ne interesează foarte mult o majoritate parlamentară stabilă care să ne asigure o stabilitate politică şi macroeconomică. Aşadar, am convenit ca azi să semnăm un acord de colaborare parlamentară între PSD-ALDE-UDMR“, a declarat liderul PSD, Liviu Dragnea, primul care a luat cuvântul după semnarea protocolului de colaborare parlamentară.  

Totodată, Dragnea a subliniat că acest protocol „stabileşte principiile de colaborare şi obiectivele într-o viitoare guvernare“. 

Preşedintele UDMR a avut lămuriri referitoare la acest protocol. Reprezentantul Uniunii a precizat că protocolul e semnat pe patru ani, iar la sfâritul fiecărui an va avea loc o analiză a colaborării între ceile trei partide. 

Protocol PSD UDMR
Protocol PSD UDMR

„Noi am propus să avem consultări săptămânale la nivelul liderilor de grup, la nivelul liderilor de partid. Vrem să redăm Parlamentului un rol important în următoarea perioadă. Rolul Parlamentului va fi întărit. Această colaborare parlamentară va fi benefică“, a mai spus Hunor care a subliniat că cele trei partide se vor consulta asupra modului cum vor vota iniţiativele legislative. Nu în ultimul rând, preşedintele UDMR a afirmat că va susţine varianta PSD de premier. 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite