Nici nu mă aşteptam la o altă atitudine, cel puţin pentru moment. Fiindcă până şi o de neexclus repoziţionare a conducerii UNPR, singura capabilă să asigure o schimbare a raporturilor de forţă din Parlament, se va produce numai după ce generalul Oprea şi aghiotanţii lui vor intra în posesia unor date suplimentare de pe urma cărora vor putea să vadă limpede ce câştigă şi ce pierd în cazul în care abandonează barca ciuruită a PSD.

Acesta a decis să reziste. Nu avea alternativă. Situaţia PSD e la ora actuală mult mai gravă decât era în noiembrie 2014, atunci când liderul său, premierul Victor Ponta, a pierdut alegerile prezidenţiale. La sfârşitul toamnei trecute, partidul a căzut, din păcate, în capcana ticluită de principalii săi lideri, Victor Ponta şi Liviu Dragnea. Aceea a tergiversării. Până vinerea trecută, strategia Ponta- Dragnea părea a se fi dovedit una câştigătoare. În pofida condamnării penale cu suspendare a d-lui Liviu Dragnea. Dl. Ponta se ţinea bine în şa, el era cel ce face cu adevărat principalele jocuri de putere din România, impresia generală era că Palatul Victoria  se situa întotdeauna cu un pas înaintea Palatului Cotroceni.

Dl. Ponta flutura pe la România tv şi pe la Antena 3 o statistică economică triumfătoare pe baza căreia făcea noi şi noi promisiuni, unele dintre ele chiar puse în practică, promisiuni de natură să îi aducă un plus de bunăvoinţă din partea electoratului care începuse să trăiască cu iluzia că într-un viitor nu prea îndepărtat va ajunge să trăiască ceva mai bine. Dacă nu cumva chiar a început să o facă începând cu data de 1 iunie, odată cu scăderea semnificativă a TVA la produsele alimentare. Un plus de câţiva zeci de lei lunar contează pentru o populaţie în marea ei majoritate săracă, tot la fel cum contează şi promisiunea creşterii salariului minim pe economie. Spre deosebire de dl. Iohannis care nu prea avea ce oferi şi care nici nu oferea prea multe lucruri, excepţie făcând postările sale periodice de pe Facebook, dl. Ponta chiar dădea ceva. Cu ce costuri dar şi cu ce deconturi viitoare, despre care avertizează economişti şi analişti serioşi, e altă poveste.

Miracolul promis de PSD şi mirajul în care se complăcea să trăiască acesta s-au sfârşit, brusc, vineri după ora 13. Odată cu anunţul DNA în conformitate cu care premierul Victor Ponta e în situaţia de a fi urmărit penal. De vineri încoace acei lideri ai PSD care nu şi-au pierdut încă cu totul luciditatea realizează cât de păguboasă a fost tergiversarea.

În zilele acestea ale dezvrăjirii, PSD constată că se află într-o situaţie imposibilă care, cel puţin pe termen scurt, îl condamnă la rezistenţă. E vorba despre o situaţie ce ii impune PSD să îşi păstreze statutul de partid aflat la guvernare. Statut ce nu poate fi păstrat dacă partidul nu face scut în jurul d-lui Victor Ponta.

Demisia dlui Ponta înseamnă demisia guvernului. Or, după cum scriam în comentariul publicat ieri, e greu de crezut că preşedintele Klaus Iohannis nu va profita de moment şi nu va încredinţa sarcina formării viitorului Cabinet unui lider al Opoziţiei. Care la fel de greu de crezut e că îşi va putea duce la îndeplinire misiunea. Urmarea imediat e dizolvarea Parlamentului şi organizarea de alegeri legislative anticipate.

O variantă la care PSD nici nu vrea să se gândească. Nu fiindcă ar fi din cale afară de preocupat de nenumăratele costuri ale acestora. Despre care ne avertizează în chip repetat principala trâmbiţa mediatică a PSD, România tv. Ci pentru că, la ora actuală, social-democraţii români nu sunt defel pregătiţi pentru o confruntare electorală. PSD e chiar mai puţin pregătit pentru campanie şi pentru alegeri decât liberalii. Nu au ei, liberalii, prea mulţi lideri cu care să se poată mândri şi care să le facă pârtie şi cinste în campanie şi aceasta fiindcă nici doamna Gorghiu, nici dl. Blaga, nici dl. Predoiu nu sunt chiar cavaleri fără prihană. Cu toţii par a avea câte o problemă, cel puţin in nuce. Ba nişte contracte de avocatură ciudate, ba un ginere cu dosar penal, ale cărui afaceri deocheate au cam fost stimulate de tata-socru. Unde mai pui că în teritoriu fuziunea PNL-PDL e departe de a fi, de facto, finalizată.

 În tranşeele PSD, situaţia e încă şi mai dezolantă. Şi aceasta pentru că social-democraţii nu au pregătit un lider de rezervă. Nici măcar în cazul în care premierul Ponta va fi suspendat şi guvernul ar putea fi condus de un premier interimar tot din partea PSD e greu de spus cine ar putea fi acesta. Rovana Plumb? Mircea Duşa? Gabriela Vrînceanu-Firea? Se sparie gândul!- vorba cronicarului. Recursul la un Florin Georgescu, care se simte foarte bine în postura de prim-viceguvernator al BNR, pare iarăşi de domeniul imposibilului. Social-democraţii români se află azi într-o situaţie fără ieşire. De ea se fac vinovaţi aceiaşi domni- Victor Viorel Ponta şi Liviu Dragnea. Cu care de prea mulţi ani începe şi se termină PSD.

Există comentatori care jubilează în faţa acestei stări de fapt, socotind că PSD culege acum furtuna de pe urma vântului pe care l-a semănat. La o primă vedere chiar aşa stau lucrurile. Problema e că o criză prelungită a PSD înseamnă o criză prelungită, chiar fără leac, a unei posibile viitoare opoziţii. Îşi poate permite oare România să aibă la guvernare un partid încă necoagulat, cu lideri vulnerabili, şi zero opoziţie? Despre ce fel de democraţie va mai putea fi oare atunci vorba?